După opt ani de viceprimar, în mandatele lui Romul Remus Micu şi Gheorghe Tudor, Horia Tiseanu este primul primar post-revoluţionar care primeşte un al doilea mandat din partea câmpinenilor. Cel mai probabil va fi, însă, un mandat mai greu decât primul, şi asta – în primul rând – pentru că datoriile acumulate de Tiseanu şi echipa sa în campania electorală vor fi foarte greu de achitat!În plus, acum Tiseanu va avea un… supervizor în toată regula în persoana viceprimarului Ion Dragomir.În aceste condiţii, Horia Tiseanu va trebui să meargă pe sârmă pentru a-şi îndeplini promisiunile electorale, dar şi pentru a se achita de datoriile acumulate în campania electorală.
Proiecte grele
Proiecte grele
Horia Tiseanu se bazează mult în noul mandat pe fondurile structurale. Sunt cel puţin trei proiecte de mare importanţă la care Tiseanu mizează pe aceste fonduri, în condiţiile în care, în mandatul precedent, administraţia pe care a condus-o nu a reuşit să aducă decât aproximativ 50.000 euro.Tiseanu are cel puţin două proiecte, pe care – probabil – nici el nu crede că le va putea realiza. Este vorba despre extinderea canalizării în tot oraşul şi asfaltarea şi modernizarea tuturor străzilor. Pretenţiile de exhaustivitate pot însemna neseriozitate, iar dacă Tiseanu ar putea îndeplini acest deziderat se pune întrebarea: de ce nu a făcut nimic din toate acestea în primul său mandat?Primarul şi coechipierii săi de conjunctură din turul al doilea au promis că “numai cu Tiseanu primar vom avea sprijin la judeţ”, semn că Mircea Cosma împarte banii publici după criterii… atent stabilite. Ei bine, Tiseanu are un singur proiect în care ar putea fi implicat bugetul judeţean – alveola a doua a Rampei Ecologice de la Băneşti. Se cuvine subliniată aplecarea primarului Tiseanu asupra sportului – reabilitarea bazelor sportive, săli de sport şi terenuri de sport noi, un hotel-pensiune cu facilităţi sportive – toate acestea lipsind cu desăvârşire în primul mandat. A realizat Horia Tiseanu importanţa sportului, a avut buni consilieri sau doar a fost o dorinţă de a-şi contracara adversarul… sportiv?
“Tunuri”
“Tunuri”
Există cel puţin două proiecte, pe care Tiseanu şi le propune şi care se pot transforma în “tunuri” imobiliare. Mai întâi, este vorba despre reabilitarea pistei de motocros şi a facilităţilor aferente, dar şi despre preluarea de la Şcoala de Poliţie a unui teren de 12 hectare, acolo unde ar urma să demareze construcţia unui nou cartier. În condiţiile în care este bine ştiut cât de mult şi-a dorit Mihai Anastasescu să pună mâna pe cele peste 18 hectare de pe dealul Muscel, care cuprind şi pista de motocros, este greu de crezut că un astfel de proiect – indiferent cât de bine intenţionat ar porni – nu va sfârşi ca o afacere imobiliară, cu profituri substanţiale. În acelaşi timp, cel mai probabil, este foarte tentant pentru un astfel de om, cu multiple posibilităţi financiare şi cu “abilităţile” necesare pentru a pune mâna şi pe cele 12 hectare care vor fi preluate de administraţia locală de Şcoala de Poliţie. Poate nu din prima, dar în spatele mai multor interpuşi sau cumpărând ulterior de la mai mulţi cetăţeni, întregul cartier ar putea deveni al unui singur om.De ce toate acestea? Dintr-un singur motiv – “pentru că aşa-i în politică!”. Ne poate contrazice cineva?
Promisiunile primarului Horia Tiseanu
– accesarea de fonduri structurale prin HidroPrahova pentru realizarea de staţii noi de epurare şi extinderea canalizării în tot oraşul;
– accesarea de fonduri structurale prin HidroPrahova pentru realizarea de staţii noi de epurare şi extinderea canalizării în tot oraşul;
– modernizarea drumurilor de acces în minicartierele de tineri;
– acces suprateran între B-dul Dacia şi DN1, cu finanţare din fonduri structurale;
– asfaltarea şi modernizarea tuturor străzilor din municipiul Câmpina;
– repararea şi modernizarea trotuarelor începând cu cele mai circulate;
– asfaltarea, amenajarea de spaţii verzi şi locuri de joacă în toate parcările dintre blocuri;
– noi parcări supraterane – în locul Bazarului de la Piaţa Centrală şi în spatele Complexului de la Salcie;
– construirea corpului C2 al Pieţei Centrale;
– dezafectarea rampei vechi de gunoi;
– evitarea măririi preţului la gunoi prin construcţia alveolei a doua a Rampei Ecologice Băneşti (dacă CJ nu demarează realizarea unei o rampe zonale);
– panouri de amortizare a zgomotului pe arterele cu trafic greu (ex. str. Orizontului);
– contracararea alunecărilor de teren pe străzile Muncii, Plevnei, Siretului;
– reabilitarea bazei sportive a Grupului Şcolar Petrol prin accesarea de fonduri structurale;
– săli de sport pentru şcolile generale “Ion Câmpineanu” şi ”BP Hasdeu”;
– terenuri de sport deschise non-stop şi gratuit în toate cartierele;
– hotel-pensiune cu facilităţi sportive în Parcul “Istrati”;
– reabilitarea pistei de motocros şi a facilităţilor aferente;
– parcări noi în faţa Grădiniţelor nr. 10-11, Şcoala “Hasdeu”, Şcoala 8, Şcoala “Câmpineanu”, Grupul Şcolar Energetic şi Grupul Şcolar Petrol;
– blocuri cu chirie pentru tineri, prin ANL;
– preluarea de la Şcoala de Poliţie a unui teren de 12 hectare şi demararea construcţiei unui cartier nou;
– noi parcuri, locuri de joacă pentru copii şi reamenajarea spaţiilor verzi.
Oamenii sunt pesimişti
Pe blogul publicaţiei noastre am lansat un sondaj cu următoarea întrebare: “Credeţi că primarul Horia Tiseanu se va achita mai bine de sarcinile sale decât în primul mandat?”80% dintre cei care au răspuns la sondajul nostru cred că Tiseanu nu se va putea ţine de promisiunile sale…
Pe blogul publicaţiei noastre am lansat un sondaj cu următoarea întrebare: “Credeţi că primarul Horia Tiseanu se va achita mai bine de sarcinile sale decât în primul mandat?”80% dintre cei care au răspuns la sondajul nostru cred că Tiseanu nu se va putea ţine de promisiunile sale…
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!