Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Tineretului, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, a fost un real succes. Pentru buna desfăşurare a evenimentului organizat de Fundația Zamolxes, un spectacol de talente în care tinerii artiști câmpineni au avut șansa de a străluci pe scena Casei de Cultură „Geo Bogza”, a fost nevoie de implicarea a peste 30 de voluntari adolescenți, elevi ai Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”, ai Liceului Tehnologic Energetic și ai Colegiului Tehnic Forestier, o parte dintre ei fiind membri activi şi ai grupului de inițiativă Game Changers.
În seara reprezentației, 68 de participanți au invitat publicul să ia parte la povestea pe care momentele de muzică, dans, teatru și poezie au creat-o. Aceștia au avut parte de adevărate salturi în timp și au cunoscut perioade muzicale de mult apuse. Am reîntalnit hituri ale industriei precum Bhoemian Rhapsody, Purple Rain, Hit the Road Jack, Wicked Game sau Nothing Else Matters. A avut loc o călătorie în istoria muzicii și a umanității ce a făcut publicul să nu fie un simplu spectator, ci să fie parte din moment, să simtă ceea ce oamenii de pe scenă simțeau, să transmită sentimentele din interior prin ovații și bătăi de palme.
Printre momentele semnificative ale serii se numară cel al trupei ARDD, al Anei-Maria Alexandru, dar şi cel al lui Valentin Steria, care după ce a interpretat piesa „The Loner”, a lui Gary Moore, a fost nevoit să susțină un bis la cererea publicului, la fel ca în cazul trupei ARDD şi al Anei-Maria. Momentele de dans prezentate de Ionica Ștefania, Feticu Isabela sau Dogaru Bianca, cântecele originale scrise de Mihail Mihalache și Vlad Ștefania sunt doar câteva exemple din cele 32 de numere inedite prezentate.
Se poate spune, pe drept cuvânt, că arta a triumfat din nou și că prin intermediul acestui eveniment tinerii au putut să demonstreze comunității faptul că noile generații susțin cultura și frumosul și că pot fi activi în cadrul societății.
Proiectul „Festivalul Tineretului, ediţia a XIV-a, 2019, a fost finanţat de Consiliul Local Câmpina și Primăria Municipiului Câmpina.