Aproape 250 de tineri pianişti cu vârste fragede, dar talente solide (preşcolari şi şcolari), s-au adunat la Câmpina din toate colţurile ţării, pentru a participa la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de interpretare pianistică ”Julia Hasdeu”. Evenimentul din acest an a avut mai mulţi participanţi decât cel din anul trecut şi, potrivit organizatorilor, valoarea sa creşte cu fiecare an. Micii participanţi erau elevi ai unor licee şi şcoli de muzică, dar şi ai unor unităţi de învăţământ având cu totul alte specializări. Festivalului-concurs este o manifestare organizată sub egida UNESCO. Principala instituţie organizatorică este Asociaţia Culturală „Paul Constantinescu – 2009” Ploieşti, care a avut ca parteneri Primăria şi Consiliul Local Câmpina, Casa de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu”, Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, Societatea Filarmonică din Câmpina, Asociaţia Culturală UNESCO „Julia Hasdeu” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Coordonatorul proiectului, prof. dr. Sanda Hîrlav Maistorovici, a fost sufletul acestei manifestări şi a condus comitetul de organizare a festivalului, din care au mai făcut parte directorul executiv Florin Dochia şi directorii tehnici Alexandru Ştefan şi Mihaela Păun. Secretarul concursului a fost prof. Irina Ungureanu de la Liceul de Artă “Carmen Sylva”.
Pentru finanţarea acestui festival, unic în ţară, Consiliul Local Câmpina a alocat suma de 2000 de lei, o sumă cam mică, în opinia noastră, judecând după anvergura evenimentului. Aşa cum ne-a obişnuit şi în anii precedenţi, manifestarea a fost de o înaltă ţinută, la concurs înscriindu-se tinere talente ale muzicii simfonice de pian din Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Cluj-Napoca, Braşov, Câmpulung-Muscel, Bârlad, Bacău, Râmnicu Vâlcea şi din multe alte localităţi. Pentru că festivalul-concurs s-a desfăşurat în patru locaţii (la Casa de Cultură – în sala mare de spectacole şi în sala mică de la etaj, la Muzeul Memorial „B.P.Hasdeu” şi la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”), au fost tot atâtea jurii, alcătuite din profesori de muzică din municipiu, care au evaluat şi notat prestaţiile micilor artişti. Regulamentul concursului a prevăzut obligativitatea ca participanţii să interpreteze o piesă din repertoriul românesc pentru pian. Ca urmare, dintre interpretările talentaţilor participanţi nu au lipsit piese muzicale semnate de Sabin Drăgoi, Mihail Jora, Filip Lazăr, Tudor Ciortea, Leontina Coban, Liviu Dandara, Hilda Jerea, Dan Voiculescu, Constantin Silvestri şi mulţi alţii. Ca şi în anii precedenţi, înscrierea la concurs nu a fost condiţionată de achitarea unei sume de bani. Singura cerinţă, în afara fişei de identificare, a constat în prezentarea unei lucrări plastice (desen sau pictură) sau a unei lucrări literare. Desenele şi picturile au fost vernisate în cadrul unei expoziţii deschise, în ziua concursului, în foaierul Casei de Cultură „Geo Bogza”. Lucrările literare şi plastice premiate au fost publicate în pliantul concursului. Prin acest demers, o trăsătură specifică festivalului de la Câmpina, organizatorii au dorit valorificarea tuturor laturilor creativităţii artistice a micilor, dar atât de talentaţilor participanţi. “Chiar dacă sunt cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi locuiesc în Ploieşti, sunt foarte ataşată de Câmpina şi, în special, de Casa de Cultură. Sunt coordonatorul acestui proiect, dar aş preciza că festivalul a fost iniţiat de profesoara Carmen Pavlenco, iar eu l-am preluat de la ediţia a opta. De la ediţia a noua, a luat numele Juliei Hasdeu, pentru că aşa cum Julia avea înclinaţii spre toate laturile artistice, şi noi dorim ca evenimentul să pună în valoare toate laturile artistice ale copiilor. Ei se înscriu în concurs cu o lucrare literară sau cu o lucrare plastică (desen sau pictură), iar în ziua concursului toate aceste lucrări sunt expuse în cadrul unei expoziţii desfăşurate în foaierul Casei de Cultură. În partea a doua a festivalului, se desfăşoară concursul de pian, copiii participanţi sunt organizaţi pe ani de şcolarizare. Ei pot fi sau nu elevi ai şcolilor vocaţionale (de artă). Am avut înscrişi anul acesta 240 de copii, mai mulţi decât anul trecut, când am avut doar 204. Nivelul concursului creşte de la an la an. Copiii vin cu mare plăcere, pentru că iubesc pianul din tot sufletul lor mare, frumos şi bogat. Şi faptul că nu avem premii în bani sau bunuri materiale, ci doar în diplome, nu încorsetează evenimentul cu criterii şi aprecieri ale juraţilor susceptibile de subiectivism şi părtinire, nu mai pune presiune pe micuţii interpreţi, făcându-i să cânte eliberaţi de multe emoţii, cu inimile mai pline şi mai curate. Un lucru foarte important, dat fiind faptul că oraşul suferă la capitolul baza materială, căci, din nefericire, Câmpina nu are destule piane pentru un concurs naţional. În aceste condiţii, ne-am bucurat de ajutorul primit din partea magazinului Senia din Bucureşti, care ne-a împrumutat două pianine electrice foarte bune, Yamaha. Ele au fost aşezate în cele două săli de la Casa de Cultură, unde au evoluat o parte dintre concurenţi”, ne-a declarat profesoara Sanda Hîrlav Maistorovici. A.N.