Știri

Festival, printre picături…

Prima zi a Festivalului “Hora prahoveană” a fost aproape un eşec. La ora la care ar fi trebuit să înceapă manifestările, ploua cu găleata… Copiii din ansamblurile folclorice invitate stăteau pitiţi de ploaie, care pe unde putea, în vreme ce comercianţii sosiţi de dimineaţă la faţa locului erau foarte supăraţi că au parte de o zi ratată. La “Fântâna cu Cireşi” a sosit şi primarul Horia Tiseanu, care a schimbat două vorbe cu unii dintre organizatori şi… a plecat. L-au urmat toate microbuzele şi autobuzele cu care veniseră ansamblurile folclorice. Din păcate, respectul faţă de puţinii câmpineni care au înfruntat ploaia a lipsit cu desăvârşire, la “Fântâna cu Cireşi” neexistând nici un anunţ ori o persoană care să informeze că spectacolul s-a… mutat la Casa de Cultură! În aceste condiţii, câţiva câmpineni au încins un grătar sub o copertină, fiind de altfel singurul grătar din zonă. Mai ales că, la terasa care funcţionează permanent în zonă, nimeni nu a catadixit să mai încălzească grătarul… Halal comericanţi! Sau – cum ar zice cineva – la aşa organizare, aşa comericanţi! Noroc că a doua zi lucrurile s-au mai îndreptat, dar numai din punct de vedere meteorologic. Şi aşa s-a mai bifat o acţiune culturală şi s-au mai cheltuit 250 milioane lei vechi…

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare