Știri

Fără contract, fără facturi sau chitanţe, cu banii luaţi şi lucrarea…nefinalizată!

Scandal mare la blocul 1E de pe B-dul Carol I. Motivul? Izolarea termică a blocului, care le dă mari bătăi de cap locatarilor. „În această vară, şeful de scară, Sorin Bucur, a adus o firmă pentru a realiza izolarea termică a blocului. Ne-am înţeles cu reprezentantul firmei respective asupra sumei pe care trebuie s-o achităm fiecare în parte şi s-a început lucrul. În ceea ce mă priveşte, deşi convenisem să plătesc jumătate din sumă la începutul lucrărilor şi cealaltă jumătate la finalizarea acestora, reprezentului firmei respective, un anume Popescu, ne-a mai tot cerut bani – câte un milion, două… Acum, spre finalul lucrării, când nu mai este de realizat decât izolarea unui luminator din interior, ne-a mai cerut peste două milioane lei vechi. Când i-am spus că nu-i dăm, şi-a strâns schelele şi a plecat! Noi nu am semnat nici un fel de contract cu firma respectivă, nu avem nici o factură, nici o chitanţă, iar şeful de scară, care a adus această firmă, nici nu mai stă de vorbă cu noi”, ne-a declarat unul dintre locatari, Marcel Ionescu.
Reprezentul firmei care a realizat lucrarea, un individ care s-a recomandat „doar domnul Popescu”, după ce a refuzat în prima instanţă să ne răspundă la orice întrebare, ne-a precizat doar atât: „Domne’, cine ar face o lucrare de 5 lei cu 2 lei?!”, pretextând ulterior că suma solicitată suplimentar este pentru izolarea termică a luminatorului, despre care nu a ştiut de la bun început că există.
Dincolo de întreaga situaţie, care va fi destul de greu de rezolvat, dacă nu va exista înţelegere între părţi, rămân două lucruri care merită subliniate: dacă administraţia locală ar fi demarat programul de izolare termică a blocurilor, poate nu se mai ajungea la astfel de situaţii, iar dacă, totuşi, oamenii aleg varianta lucrului pe cont propriu, măcar să încheie un contract scris cu firmele executante şi, mai ales, să solicite facturi şi chitanţe pentru banii pe care îi plătesc! Aviz amatorilor!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare