Știri

Examenul de titularizare – un fiasco aproape total

Acest articol este recomandat a nu fi citit de către elevii de gimnaziu, şi cu atât mai mult, de către cei de liceu. Recomandarea noastră încearcă să nu tulbure şi mai mult minţile înfiebântate ale elevilor care îşi caută un model de viaţă, dar şi un model în viaţă. Ne-am orientat demersul din cauza unui fenomen care arată cât de performant este sistemul de învăţământ din România. Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, înainte de depunerea contestaţiilor, a fost de 73,85%, faţă de 79,88%, în 2014. Rezultatele slabe la examenul de titularizare din acest an, pe care l-au promovat doar 7.649 de profesori din cei 20.570 care au participat, se explică prin pregătirea insuficientă a candidaților care nu au reușit să rezolve subiecte de dificultate medie, conform unor oficiali ai Ministerului Educaţiei.
Şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi, examenul de titularizare s-a dovedit a fi greu de trecut, doar trei sferturi dintre candidaţi reuşind să-l promoveze, adică să obţină cel puţin media 5. Rata de promovare, după afişarea primelor rezultate, a fost de 73,85%, adică mai slabă ca anul trecut. Iar dacă mai adăugăm faptul că, iniţial, doar 37,55% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10, cât este necesar pentru a ocupa un post de titular în învăţământ, ne dăm şi mai bine seama de proporţiile acestui fenomen extrem de îngrijorător. Căci oare cum mai poate cere un dascăl performanţe elevilor săi, cum mai poate să-i dojenească atunci când nu învaţă şi să-i încondeieze cu note mici, dacă tocmai el, dascălul, autoritatea cea mai înaltă din timpul orei de curs, are lipsuri în pregătire. Şi nu doar că nu este tobă de carte, fiindcă nu pot lua toţi dascălii media 10 la examenul de titularizare, dar nici măcar pregătit satisfăcător nu este, cât să ia un 7. Mulţi candidaţi au depus contestaţii, dar conform rezultatelor finale, ratele de promovare nu s-au schimbat prea mult. Astfel, primele rezultate afişate au arătat că 37,55% dintre cadrele didactice care au susţinut concursul de titularizare au obţinut note între 7 şi 10. Din cele 20.570 lucrări evaluate, 92 au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs (dacă atâtea cadre didactice nu au înţeles condiţiile de examen, ce să mai vorbim despre neînţelegerile întâmpinate de către elevi în timpul examenelor susţinute de aceştia?!), astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478. Dintre aceştia, 40 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 7.649 de candidaţi (37,55%) au obţinut note între 7 şi 10. Mai departe, ministerul de resort ne informează că 7.434 de candidaţi (36,30%) au obţinut note între 5 şi 7. Alţi 5.323 de participanţi (26,15%) s-au situat în tranşa de note 1 – 4,99. 
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (48%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (18,47%).  Topul județelor cu cea mai mare rată de promovare este completat de Prahova (46,3%), Harghita (44,6%) şi Galați (42,5%). Aşadar, judeţul nostru este printre cele fruntaşe. Capitala a obţinut o rată de promovare de 43,66%. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Numărul total de contestaţii depuse, în perioada 20-21 iulie, a fost de 4.469 (21,82% din totalul lucrărilor). Dintre acestea, au fost admise 2.333 de contestații (52,20%). Pentru 1.566 de lucrări, notele au fost majorate, iar pentru 767 de lucrări, notele au fost micșorate. Rezultatele finale, aşa cum am mai precizat, nu au schimbat prea mult structura celor promovaţi. Pe tranșe de note, soluționarea contestațiilor a produs următoarele modificări: procentul notelor peste 7 a crescut cu 1,91% (de la 37,55% la 39,46%), procentul notelor între 5 și 7 a crescut cu 0,50% (de la 36,30% la 36,80%) iar procentul notelor sub 5 a scăzut cu 2,41% (de la 26,15% la 23,74%). Conform rezultatelor furnizate de Ministerul Educației, rata de promovare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice, după soluționarea contestaţiilor, este de 76,26%, în creștere cu 2,41% față de rezultatele inițiale (73,85%). În concluzie, tot jalnică rămâne radiografia acestui examen, care ar putea fi numit “al netitularizării”, dacă ne gândim că peste 60% dintre candidaţi au picat examenul sau nu au obţinut titularizarea mult dorită. 
Din Câmpina s-au înscris la examenul de titularizare 54 de persoane, care au obţinut la disciplina de examen note între 3,00 şi 9.70. A.N.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare