CS Ceptura – Unirea Câmpina 3-1
Una dintre cele mai grele deplasări ale oricărei echipe din eşalonul de elită al fotbalului judeţean este la Ceptura. Un teren foarte mic, denivelat, un public total ostil, jucătorii a căror principală tactică este atacul la intimidare – acestea sunt numai câteva dintre „detaliile“ unei deplasări la Ceptura. Nici nu este nevoie să mai precizăm că după ce se face… „strugurelul“, dorinţa oricărui adversar de a câştiga la Ceptura are o piedică suplimentară.În aceste condiţii, echipierii formaţiei Unirea Câmpina au debarcat printre vii şi s-au pus pe fotbal. În ciuda unui echilibru existent la mijlocul terenului, în cele din urmă, gazdele şi-au concretizat ospitalitatea pe tabela de marcaj, acesta fiind doar un fel de a spune, pentru că aşa ceva nu a existat niciodată la Ceptura. Singurul gol al câmpinenilor a fost marcat de Ungureanu la, poate, cea mai frumoasă fază a meciului. Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au apelat la Ceptura la următoarea formulă de joc: Păpuşoiu – Flaidăr, Plăvache, Cazan, Cârstei – Ungureanu, Ţigănuş, Stoica, Chejnoiu – Vane, Burlacu. Au mai jcuat: Gratie, Căldăroiu, Nichifor.Unirea Câmpina a coborât un loc în clasament şi va avea o partidă foarte grea etapa viitoare, în care va întâlni una dintre formaţiile care se află la numai un punct distanţă, Gloria Vâlcăneşti.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!