În imediata vecinătate a bazinului de înot au fost amenajate o parcare generoasă şi un teren pentru tenis de câmp. Tenis de câmp nu s-a jucat la inaugurare, fiind preferat tenisul de masă. Înainte de tăierea panglicii, după ce a coborât din maşină şi a dăruit buchetul de flori primit de la gazde unei localnice, premierul l-a provocat pe primarul câmpinean la o mică partidă de tenis de masă (chiar la o masă aşezată strategic în calea autorităţilor centrale). După câteva mingi, partida a fost amânată pentru sfârşitul vizitei, dar nu ea nu a mai avut loc, până la urmă. Însă, pe tot timpul schimbului de mingi dintre cei doi, Elena Udrea, care ţinea scorul avantajându-l pe premier, a ţinut să-l tachineze pe primarul câmpinean, atunci când acesta se descurca mai bine decât primul ministru, întrebându-l dacă mai vrea să candideze pentru un nou mandat de primar. Nici Boc nu a scăpat de tirul ironiilor fostei “blonde de la Cotroceni”. Lui Boc doamna ministru i-a propus să probeze nu doar masa de ping-pong, ci şi bazinul. De fapt, pe tot parcursul evenimentului, Udrea a vrut să arate că ea este şi trebuie să fie mereu în centrul atenţiei. Nu degeaba mulţi analişti politici vorbesc despre ea ca despre adevăratul premier (din umbră) al României. Joaca celor doi demnitari la fileul mesei de ping-pong a fost pata de culoare a acestei inaugurări, toate camerele video şi foto fiind îndreptate, pentru câteva minute, pe Boc şi Tiseanu. Au fost singurele momente când Elena Udrea nu a mai fost în lumina reflectoarelor, în tot acest timp ea chicotind împreună cu Roberta Anastase despre cei doi jucători ori, cine ştie, despre lucruri numai de ele ştiute.