Duminică, 5 iunie, CSM Câmpina a făcut ultima deplasare din acest sezon la Varniţa, pentru a juca meciul din penultima etapă a campionatului în compania celor de la Tricolorul.

Următoarele 30 de minute au reprezentat un adevărat asediu la poarta gazdelor, care numai printr-un mare noroc nu au primit al doilea gol, după ocaziile lui Hromei (min. 20, 21, 25), Negreanu (min. 22) şi Gânju (min. 23). Pe finalul reprizei, în min. 43, gazdele recuperează o minge de la mijlocul terenului, declanşează un contraatac rapid şi marchează pentru 2-1, contrar cursului jocului. De reţinut că în min. 38, centralul partidei a refuzat să acorde o lovitură de pedeapsă pentru CSM, după ce unul dintre jucătorii gazdă a atins mingea cu mâna în careu.
După pauză, cei de la Varniţa au încercat să-şi apere rezultatul practicând un joc de aşteptare presărat cu multe durităţi. În min. 60, antrenorul-jucător Robert Stoica a intrat în teren înlocuindu-l pe Ionuţ Necula, iar jocul CSM-ului a căpătat mai multă consistenţă. Tridentul ofensiv Negreanu – Hromei – Stoica a pus presiunea pe defensiva adversă, iar în min. 89 s-a produs egalarea, după o lovitură de colţ executată aproape perfect de Stoica şi o reluare imparabilă cu capul a tânărului Tuchilă.
Meciul s-a încheiat cu primul rezultat de egalitate din acest sezon al CSM Câmpina şi cu regretul suporterilor, prezenţi în număr mare în această deplasare, de a nu fi asistat la o nouă victorie meritată a echipei favorite.
Etapa viitoare, ultima a campionatului, CSM Câmpina va întâlni pe CS Cornu, partida fiind programată pe stadionul „Poiana” sâmbătă, 11 iunie, de la ora 18.00.
I love you CSM!!!