Editorial

ÎNVĂŢĂMÎNTUL CA PROTECŢIE  SOCIALĂ

Pentru că sunt subiecte mai incandescente: Voiculescu, Mircea Băsescu – Bercea (care nu sunt simetrice, oricît ar insista unii comentatori „echidistanţi” să inducă această idee), apariţia OUG 49/2014 care distruge învăţămîntul românesc n-a provocat decît puţine şi întîrziate reacţii publice. De ani de zile toată lumea observă că şcoala românească se degradează, dar nimeni dintre decidenţi nu pune degetul pe rană. A încercat ceva Funeriu, dar a fost ejectat rapid de sistem. Iar acum cele cîteva elemente pozitive pe care reuşise să le introducă, măcar în spaţiul universitar, Funeriu au fost scurt şi brutal abrogate spre re-mafiotizarea acestuia. Trebuie spus ferm un lucru: învăţămîntul NU este o formă de protecţie socială! Egalitatea de şanse, la muncă şi calităţi egale, şanse egale, NU înseamnă abolirea selecţiei, a ierarhiei, consemnarea diferenţei. Ideea asta, egalitaristă în sens rău, a nenorocit învăţămîntul european după 1968. Mai ştie cineva cînd s-a renunţat la note, în favoarea calificativelor la şcoala primară? Poate cineva justifica nu cu vorbe goale, ci cu studii psiho-pedagogice serioase la ce folosesc acele calificative absolut irelevante de la Bac? Sigur, documentele oficiale vorbesc gongoric despre „societatea cunoaşterii”. Dar faptele tind să abolească vorbele, de la an la an este încurajată nemunca, subiectele devin din ce în ce mai uşoare, şi implicit bat spre aberaţie, cum a fost anul acesta la Capacitate. Dar şi la Bac. Îmi amintesc de un inspector care ameninţa că îi va sancţiona pe profesorii care dau teme pentru week-end elevilor. De la an la an „se scoate” din materie, se propagă ideea pedagogică aberantă a „nonagresiunii” asupra elevului, cu alte cuvinte nu ai voie să-i ceri nimic din ceea ce lui nu-i convine. Faptul că va intra într-o societate concurenţială, că munca (nomina odiosa) ar trebui să fie o valoare fundamentală, pare a nu se afla în vederea celor care concep politicile educaţionale. Ideea de a nu lăsa corijenţi şi repetenţi este, iertaţi-mi vorba proastă, tipic comunistă. Ei sunt văzuţi, jignitor, drept un fel de „rebuturi în producţie”. Principiul, de astă dată exact, al psihologiei învăţării, după care există ritmuri diferite de însuşire nu este deloc aplicat la noi. De ce toţi copiii de 13 ani, să zicem, trebuie să înveţe acelaşi lucru? Unii pot înţelege o anume chestiune la 15, alţii deloc. În fond, tot învăţămîntul nostru este conceput exact spre a-i demotiva pe cei puţini (statistic normal) care înţeleg scopul muncii intelectuale. Căci da, învăţatul este o muncă intelectuală, chiar cînd faci profesionala.  Deja eu nu vedeam rostul celei de-a doua sesiuni de bac, la numai o lună de la prima. Acum, în marea sa generozitate electorală, guvernul introduce a treia sesiune. Un fel mai direct de a spune profesorilor: trebuie să-i treceţi pe toţi! – nu există. Şi atunci, la ce să se mai străduiască elevul? La ce să mai muncească profesorul? Egeria învăţămîntului românesc, dna. Andronescu, a reuşit să-i refacă pe rectori feudali absoluţi pe domeniul lor, a mutat pregătirea pentru bac la facultate, dînd astfel profesorilor de aici o nouă sursă de venituri, apropo, aţi mai auzit ceva de scandalul diplomelor de la Spiru Haret? Adevărul este că procentual ne aflăm pe ultimele locuri la numărul de absolvenţi de învăţămînt superior. Dar numărul lor nu poate fi crescut prin distrugerea calităţii şi acceptarea tuturor prin simulacre de examene. Ci prin altfel de măsuri: prin creşterea calităţii învăţămîntului preuniversitar, a dificultăţii tuturor examenelor de parcurs, prin credite de studii rambursabile în 20-30 de ani, stimularea unei economii care să atragă toţi aceşti absolvenţi… nu e locul aici pentru aceste chestiuni strict tehnice. În loc de asta, guvernul adoptă o facilă măsură de un populism greţos, în curînd se vor desfiinţa de tot notele, pentru că sunt discriminatorii. Sigur că sindicatele şi rectorii, toate forţele care se împotrivesc reformelor, au salutat entuziast revenirea la vechile metode de fagocitare a bugetului. Un sfat de la un profesor bătrîn: cîtă vreme nu se va renunţa la ideea că şcoala trebuie să-i protejeze pe chiulangii, tupeişti, puturoşi, proşti (ştiu, toţi termenii incorecţi politic) în defavoarea elevilor muncitori, nu se va putea remedia nimic!

P.S. La ce ne puteam aştepta de la un guvern condus de un plagiator şi în care anti-intelectualismul este politică de stat? Între atacurile imunde din presa puterii la adresa unor intelectuali de elită, desfiinţarea unor instituţii de cultură, patriotismul de crîşmă şi dezarticularea învăţămîntului este o strînsă legătură. 

Christian CRĂCIUN