Teoria antropologică spune că mulţimile isterizate nu pot fi potolite decât prin jertfirea unui „ţap” numit ispăşitor, victimă sacrifială a pulsiunilor hoardei. Câţiva prieteni, nedumeriţi, mă întreabă de ce nu sunt de partea manifestanţilor. Câtă vreme cererile lor sunt legitime. Desigur. Şi totuşi… Revăd impozantul tom al lui Elias Canetti Mesele şi puterea. Care are următorul motto: „Cel mai puternic simbol al masei este focul. După ce mistuie tot, trebuie să se stingă”. De acest foc simbolic mi-e frică. După primele vreo două zile, revoltele şi-au pierdut „puritatea” civică, fiind de îndată acaparate de fascinaţia ecranului şi a politicului. Dl. Cornea are cu siguranţă dreptatea logicianului atunci când observă că nu poţi cere în acelaşi timp guvern de tehnocraţi şi creşterea salariilor, pentru că un guvern tehnocrat nu poate face aşa ceva. Dar mişcările de masse au foarte puţin a face cu logica. Şi tot domnia sa observa că tehnica stigmatului folosită intens în piaţă prin celebrele lozinci cu chiorul şi piticul este specifică mişcărilor extremiste. Remarcabilă reacţia dlui. Ernu, unul dintre corifeii noii stângi extreme de la noi, care, prins pe picior greşit, a negat pur şi simplu existenţa acestor sloganuri, deşi ele au invadat toate transmisiile din pieţe. Este o reacţie, i-aş spune, tipic de stânga, a nega evidenţele neconevenabile. Totuşi, câteva elemente de subtext se cer observate. USL-ul a încercat să oficializeze un fel de alianţă cu această mişcare printr-un protocol. Prevăzând, evident, o finanţare de la buget a asociaţiilor cuminţi. Cineva care a avut răbdare să-l citească a observat şocat că el prevedea undeva privatizarea serviciilor de urgenţă şi crearea concurenţei. Păi să nu te prăbuşeşti de uimire?
Nu de aici a pornit zavera, nu de asta a plecat dl. Arafat şi preşedintele Băsescu şi-a ridicat massele în cap? Din nou dl. Ernu şi-a negat semnătura de pe document… Alt exemplu: a ieşit la iveală un alt document, prin care guvernul ar fi dat înapoi în faţa „revoluţionarilor”, redându-le privilegiile. Dl. Turcescu era să explodeze de indignare. Mă întreb însă şi eu, scărpinându-mă nedumerit în cap, atunci când guvernul a luat sanitarele măsuri de oprire a jafului bugetar, unde a fost sprijinul, cel puţin tot atât de vehement, al mediei în favoarea acestor măsuri? Iar ping-pongul cu sus demisia jos demisia din parlament arată suficient seriozitatea şi profesionalismul politicienilor din opoziţie pentru a provoca mari îngrijorări. După cum, melancolic, mi-aş fi dorit ca, măcar pentru câteva ore, protestatarii din Piaţa Universităţii să se fi mutat în faţa tribunalului care l-a eliberat pe Necolaiciuc pe nişte motive care îl răsucesc în mormânt pe celebratul Caragiale: că are studii superioare, familie numeroasă şi e persoană de vizibilitate publică. Are dreptate dl. Pleşu, sunt diferite grade de vinovăţie şi toate soluţiile sunt proaste în clipa de faţă. Dar nu la fel de proaste. Nu sunt masochist, cum să-mi convină scăderea salariului sau balamucul din învăţământ, administraţie sau justiţie? Dar asta nu mă poate face să fiu de partea celor care vor înjungierea ţapului. Pentru că ştiu din istorie ce urmează.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!