Știri

Editorial

ŢARA FĂRĂ GRANIŢE
România este o ţară fără graniţe. Să nu se supere militarii de carieră, dar nu mai au ce apăra. Pe la margini bîntuie tancuri şi nave de război, prin lăuntru unii călări ca pe moşie, prin suflete disperarea; ce, pe cine să mai aperi? Ţara este pusă la centrifugă, nu mai are centru, ci numai afară, acolo unde visează să plece toţi. Ţara are panglici şi panglicari, neo-comunişti şi prea multe posturi Tv şi prea mulţi parlamentari, prea puţină educaţie şi mult prea puţină muncă. Nu are autostrăzi, dar are demagogie co(s)mică. Nu are o idee care să coaguleze massele, dar are o mulţime de prejudecăţi şi mituri istorice, atent întreţinute. Nu (mai) are identitate, este, cum zicea marele său poet necunoscut, o frumoasă fără corp. Corpul, tăria, i-ar da-o oamenii verticali, oamenii educaţi, deţinătorii memoriei culturale, scriptice ori orale. Cu o singură condiţie: aceştia să nu se sfîşie între ei cu setea de sînge a unei haite de hiene flămînde. Popor sfîşiat pe dinăuntru, la ce să-i mai folosească apărătorii dinspre afară? Ei da, mai are, sigur, şi o grămadă de bogăţii, şi un sol cum nu prea sunt pe îmbătrînitul continent şi păduri şi ape şi etc. dar, cum spune bancul, şi la ce i-au folosit? Pentru că este tot cel mai sărac neam de pe continent, şi nu pentru că l-au jefuit străinii (cum îl învaţă panglicarii de istorii ca să-i orbească simţul autocritic), ci pentru că se fură cu sîrg şi eficienţă maximă pe sine însuşi. Un popor care-şi urăşte cu ferocitate valorile vii, pentru că a fost învăţat că o valoare trebuie să fie musai mumificată, venerată sub formă de moaşte, cum să o cinsteşti cît este încă vie, dîndu-i spre exemplu artistului sau doctorului sau profesorului un salariu respectuos? Un popor care nu mai creşte pe verticala spiritului, ci doar se lăţeşte ca o baltă pe orizontala morţii, ca o pată de mucegai, într-o „slavă stătătoare” nu mai are nevoie de contururi ferme care să-l distingă de ceilalţi. Un popor care nu mai are limbă, pentru că pe a lui a redus-o la un ciot de 2-300 de cuvinte, plus sute de importuri şi calcuri care i-au distrus tot ce dădea frumuseţea şi plasticitatea acestei limbi: construcţiile sale idiomatice, de o bogăţie, suculenţă, inventivitate metaforică sfidînd multe opere poetice consacrate, toate acestea sunt acum îngropate fără slujbă în romgleza cotidiană, precum sub praful care împiedică ziua ca oraşele noastre să fie văzute din avion. Un popor în mizerie morală şi materială nu are identitate, nu are ce apăra, deci va fi distrus de prima pală de vînt istoric mai puternic. Un popor care are trecut, dar nu se mai gîndeşte deloc la viitor, şi vrea să zboare într-o singură aripă. Un popor care-i admiră necondiţionat pe cei care-l batjocoresc şi care-l fură, ba chiar plînge distrus cînd unii dintre aceştia ajung în puşcării. Ce hartă ne mai poate cuprinde? Aici, la nordul Dunării, se va spune ca acum două mii de ani: hic sunt leones. Cu cine să aperi graniţele: cu parlamentarii, cu moderatorii Tv, cu pipiţele de mall de tustrele sexele, cu corupţii de la Jilava sau încă în scaune directoriale, cu manelişti, cu tinerii autişti sau bătrînii acriţi prea-timpuriu de viaţă, cu fotbaliştii şi liderii de galerie, cu gînditorii anesteziaţi de miturile corectitudinii politice, cu ţăranii abrutizaţi de băutură, cu cei cîţiva miliardari ce abia aşteaptă să fugă în casa lor din Bali, cu cei care ştiu un singur verb „a se descurca” şi un singur pronume „eu”, cu securiştii nici măcar pocăiţi, cu poeţii deveniţi bucătari şi bucătarii care se cred poeţi, cu depresia şi schizofrenia generalizate, cu lipsa de respect şi de civilitate a unui neam barbarizat? Noaptea trecută am avut un coşmar: visasem o hartă pe care România nu se mai afla, ci numai „un gol istoric”. La ce ne mai foloseşte imnul?
P.S. Să fim înţeleşi: decizia ÎCCJ nu-l exonerează deloc pe Ponta de plagiat. Deciziile celor două comisii de specialitate  care au recunoscut plagiatul rămân perfect valabile. Iar faptul că doamna care a distrus învăţămîntul românesc este acum recompensată cu un posibil fotoliu de parlamentar european este încă o dovadă a ceea ce scriam la etaj: pentru asemenea specimene nu merită să aperi scheletul care a mai rămas din România!
  Christian CRĂCIUN      

Un comentariu

  1. Este foarte interesant articolul si foarte mare dreptate are autorul dar in unele afirmatii(fara a se supara)mi se pare cam acid.Ma refer la afirmatii de natura:"tarani abrutizati de bautura";nu stiu daca Ponta nu ar fi plagiat ar fi schimbat cumva situatia actuala a tarii…Substratul celor spuse l-am inteles si citesc cu mare interes cele scrise de d-l Cristian Craciun.Privind ICCJ,este o"institutie"inutila,fiind stat in stat ce decide soarta tarii,ca si cum celelalte organe instituite ar fi de prisos…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare