Reforma administrativă este, orice s-ar spune, o necesitate. Ea trebuia făcută imediat după anii 90, chiar am scris atunci despre asta. Acum, cînd imense reţele locale de interese transpartinice s-au consolidat, ea este aproape imposibilă. Dacă ea ar fi făcută la modul ultra-radical pe care îl propune PDL-ul (vorba vine, doar o minusculă parte din el), efectul pe termen mediu ar fi extraordinar. O radiografie teribilă a precarităţii intelectuale a dezbaterii noastre publice ne-o dă însă tocmai această temă. Opoziţia susţine senin două teze riguros incompatibile: 1. Împărţirea e proastă pentru că vine de la Băsescu şi e făcută să-i sprijine interesele electorale şi 2. Vom cîştiga 7 din cele 8 judeţe (magister Mazăre dixit). Atunci nu mai înţelegi de ce se opune USL-ul. Cînd a fost vorba de un referendum pentru Bucureşti, opoziţia a incriminat pe bună dreptate idiotismul întrebărilor. Acum, ce vedem, ea propune referendumuri locale cu următoarea întrebare: sunteţi de acord cu desfiinţarea judeţului dumneavoastră? E ca şi cum te-ar întreba: sunteţi de acord să vi se taie o mînă?
Dintr-o dată opoziţia a devenit mare iubitoare de referendumuri. Ne putem lesne aminti ce acrobaţii logice au desfăşurat pentru a demonstra irelevanţa consultării populare privitoare la reducerea numărului de parlamentari şi a trecerii la un parlament unicameral. Poporul care atunci era „prost”, neînstare să priceapă subtilităţile juridice ale democraţiei parlamentare, devine subit hiper-competent cînd e vorba de manevrări de fonduri de investiţii, politici pe lungi perspective şamd. A te pierde în consideraţii istorice, de orgolii locale mi se pare perfect irelevant. Desenarea regiunilor ar trebui să nu aibă nimic de-a face cu criteriile politice, să fie determinată strict de consideraţii de echilibru, economic, demografic, agricol, industrial, turistic, sunt foarte mulţi parametrii pe care numai specialiştii îi pot cerceta. Aparent, reacţia maghiară este mai logică, numai aparent, căci, dincolo de utopia neagră a unei noi regiuni autonome maghiare, nici unul dintre drepturile fundamentale ale etniei nu ar fi abandonat. Toată această tevatură nu a avut decît singurul merit de a dovedi încă odată mărginirea de perspectivă a politicienilor noştri, complet incapabili de a vedea ceva dincolo de interesul propriu. Putem privi înapoi în istorie şi să vedem că absolut toate momentele de modernizare radicală a României s-au făcut într-un fel sau altul cu forţa. niciodată nu ne-a plăcut schimbarea, flexibilizarea, ceea ce ne scotea din tabieturile noastre, chiar atunci cînd ele erau cu adevărat dăunătoare. O astfel de reformă radicală ar destructura pe foarte multă vreme mafiile locale şi le-ar lua ani să se refacă, avînd pierderi incalculabile. De aceea este perfect logică, ţinînd seama interesele lor, propunerea USL, de a construi peste judeţe încă o structură birocratică. Încă o ţîţă de supt de la buget. De ce a venit acum această iniţiativă? (observaţi că absolut toate încercîările de reformă de acum şi de oricînd au fost întîmpinate cu această întrebare stupidă şi cu faimosul „nu e momentul”). Pentru că trebuia să vină. Au trecut pe nebăgate de seamă 12 ani din mileniu. Apropo, dacă tot facem schimbare administrativă, poate renunţăm şi la prostia ceuşistă cu dublul nume al oraşelor. Sună ridicol Cluj Napoca (cu vinovate oscilaţii de accent) sau Drobeta Turnu Severin. Şi atunci, de ce nu Sibiu Hermannstadt? Sau, oroare, Tîrgu Secuiesc Kezdi-Vasarhel? Nu ar fi mai bine să rămînem al numele recent, românesc? Şi , mai ales, să fim serioşi……?
