Toată vara aceasta ne-au bubuit în cap picamerele discursului politic intern distrugând tot ce se construise cu chiu cu vai în 20 de ani, discurs caracterizat prin violenţă, precaritate intelectuală, ticăloşie sfidătoare, minciună fără scupule. O ţară întreagă simte nevoia de linişte. Aveam foarte multe subiecte despre care aş fi vrut să scriu azi, dar am ales să pun în paralel două tipuri de discursuri, unul care se lăţeşte pandemic la noi, altul de aiurea. În SUA s-au desfăşurat recent aşa numitele Convenţii ale celor două partide, în care se desemnează candidaţii la preşedinţie. La Convenţia Democraţilor a vorbit, de exemplu, doamna Michelle Obama, soţia preşedintelui (vă închipuiţi la noi o soţie de preşedinte implicată profund în politică?). Doamna Obama a spus la un moment dat: trebuie să muncim mai mult şi să fim mai uniţi! Aţi văzut vreun politician român de top care să-i îndemne pe compatrioţi să muncească mai mult? Ar fi sinucigaş. Nimeni nu l-ar vota. Cît despre unire….acum cînd o jumătate a ţării vrea să o dea afară pe cealaltă, cum să vorbeşti despre aşa ceva? Acum cîţiva ani preşedintele Băsescu a lansat formula şocantă că suntem un popor neperfomant. S-ar fi putut isca profunde discuţii despre această percutantă caracterizare, totul a degenerat în băşcălia gălăgioasă care ţine loc de inteligenţă autohtonă. Oricum, ceea ce vedem: de la sport la olimpiadele şcolare, de la economie la cultură şi politică este că performanţele noastre (cîte sunt) sunt strict individuale, nimic de ordin instituţional, colectiv.
La aceeaşi convenţie a democraţilor americani actriţa Eva Longoria, una dintre cele mai bogate vedete ale Hollyood-ului, a evocat tinereţea ei când vindea într-un fast food. Şi a atacat ideea republicană de a spori în mod general impozitele spunînd ceva de genul „Lui Eva Longoria vînzătorea trebuie să-i fie scăzute impozitele, lui E.L. vedeta trebuie să-i fie crescute”. Vă imaginaţi vreun îmbogăţit de revoluţie de la noi din Neaoşia cerînd să-i fie mărite impozitele pentru binele public? Un alt exemplu: în Franţa cota preşedintelui de stînga Hollande s-a prăbuşit după numai trei luni, un săptămînal de stînga titrează pe copertă sub poza liderilor: Sont-ils si nuls? Nu e nevoie de traducere. Şi totuşi nimănui dinopoziţie nu-i trece prin cap să ceară suspendarea preşedintelui francez. Pentru că democraţia nu se confundă cu procentul din sondajele de opinie, cum încearcă să ne intoxice vizitiii şi Finichiii căruţei noastre politice. Sunt ţări în care politica nu se face cu nume proprii, ci cu idei. La noi, personalitatea accentuată a preşedintelui a făcut, paradoxal, ca toate nulităţile să urce în mari funcţii politice numai prin rostirea obsesiv injurioase a numelui preşedintelui. Pentru un popor de sclavi ai televizorului, cum sunt românii, asemenea tip de discursuri cum am exemplificat mai sus care sunt comune în orice ţară educată, are un aspect straniu. Noi digerăm otrava Antenelor şi protestăm contra cianurilor. Sunt cianuri care n-au formulă chimică, precum Antonescu, Orban, Ponta, Atanasiu, Dogaru, Iliescu, Şova, Haşotti, Roşca Stănescu, Badea, Gâdea, Voiculescu, Ciutacu ejusdem farinae şi care ne otrăvesc mult mai periculos, pentru că ucid sufletele, nu corpurile. Împotriva lor nu s-a iţit încă nici o mişcare de protest. Pe nici unul dintre aceştia nu-i veţi auzi spunând: hai la muncă dacă vreţi să trăiţi bine! Cum adică să muncească oameni care chiulesc permanent din parlament?
P.S. Şi totuşi, cum rămâne cu plagiatul dlui. Ponta? Aflu că dumnealui va patrona nu ştiu ce colocviu al cercetătorilor români din dispora. Un plagiator? Hm. Aşteptăm demisia.