Așa a spus Părintele Constantin Necula în momentul în
care a început prima Liturghie în Catedrala Patriarhală. Prezența domniei sale și
a lui Răzvan Bucuroiu în scaunul de comentatori ai acestui eveniment a avut
darul de a sublinia că trăim nu numai un moment ritualic al unui anume cult
creștin, ci un moment împlîntat în
realul istoric spre a-l transfigura. Îmbinarea explicațiilor despre
semnificația succesiunii de fapte ritualice cu trimiteri la istoria imediată
(opoziția „ideologică” la ridicarea Catedralei, absența Regelui, chemat cu un
an mai devreme la Domnul, venalitatea politicienilor, sărăcia uitaților din
Ferentari, 10 august etc.) a fost o subtilă lecție de „teologie empirică”.
Arătînd că nu e vorba de o simplă „clădire” de piatră, marmură, lemn șamd.
Ridicată în spațiu. Ci de o clădire ridicată în Timp. Sigur, transfigurarea nu
se va vedea de luni. Adică nu vom fi de mîine mai buni, mai cinstiți, mai
solidari, mai curați, mai harnici, mai inteligenți… Transfigurarea se va vedea
în istorie. Poate că acesta e principalul cîștig al zilei de azi: că ne
reînvață să gîndim pe durată lungă.
care a început prima Liturghie în Catedrala Patriarhală. Prezența domniei sale și
a lui Răzvan Bucuroiu în scaunul de comentatori ai acestui eveniment a avut
darul de a sublinia că trăim nu numai un moment ritualic al unui anume cult
creștin, ci un moment împlîntat în
realul istoric spre a-l transfigura. Îmbinarea explicațiilor despre
semnificația succesiunii de fapte ritualice cu trimiteri la istoria imediată
(opoziția „ideologică” la ridicarea Catedralei, absența Regelui, chemat cu un
an mai devreme la Domnul, venalitatea politicienilor, sărăcia uitaților din
Ferentari, 10 august etc.) a fost o subtilă lecție de „teologie empirică”.
Arătînd că nu e vorba de o simplă „clădire” de piatră, marmură, lemn șamd.
Ridicată în spațiu. Ci de o clădire ridicată în Timp. Sigur, transfigurarea nu
se va vedea de luni. Adică nu vom fi de mîine mai buni, mai cinstiți, mai
solidari, mai curați, mai harnici, mai inteligenți… Transfigurarea se va vedea
în istorie. Poate că acesta e principalul cîștig al zilei de azi: că ne
reînvață să gîndim pe durată lungă.
În cea mai săracă în speranță (și ce înseamnă speranța
decît privirea ațintită cu încredere în Viitor?) dintre epocile noastre
istorice, isprăvirea acestui Monument recentrează prova Arcei (asta este o
biserică) spre viitor. Nu mai este cazul să ne cerem scuze că s-a ridicat
catedrala, nici să răspundem la argumentul ridicol cu „spitalele”. Trebuie înțeles
că această singură construcție de tip monumental (care face o secretă pereche
cu acceleratorul de la Măgurele, trebuie să fii orb să nu vezi legătura) pe
care o reușim în ultimele decenii ne reintroduce în istorie. Sigur, ar fi fost
bine să intrăm și pe autostrăzi, și prin administrație informatizată, și prin
spitale fără bacterii și mite și prin învățămînt într-adevăr edificator de
caractere și prin natură neviolată și prin orașe prietenoase cu locuitorii… și
prin multe altele. Dar nu e vina Bisericii că astea toate nu s-au făcut și Ea a făcut. Un verb care ne lipsește
teribil. Biserica a fost și într-aceasta un Model. Sigur, nu spune nimeni că
toate sînt de acum minunate. Dar începutul de azi (rîvnit de mai bine de o sută
de ani, să nu uităm!) poate fi, chiar în interiorul Bisericii, un semn de
reașezare, de dinamizare: într-ale pastorației, culturalizării, misiunii
sociale, adaptării, fără abateri de la dogmă, la gîndirea Secolului nostru.
decît privirea ațintită cu încredere în Viitor?) dintre epocile noastre
istorice, isprăvirea acestui Monument recentrează prova Arcei (asta este o
biserică) spre viitor. Nu mai este cazul să ne cerem scuze că s-a ridicat
catedrala, nici să răspundem la argumentul ridicol cu „spitalele”. Trebuie înțeles
că această singură construcție de tip monumental (care face o secretă pereche
cu acceleratorul de la Măgurele, trebuie să fii orb să nu vezi legătura) pe
care o reușim în ultimele decenii ne reintroduce în istorie. Sigur, ar fi fost
bine să intrăm și pe autostrăzi, și prin administrație informatizată, și prin
spitale fără bacterii și mite și prin învățămînt într-adevăr edificator de
caractere și prin natură neviolată și prin orașe prietenoase cu locuitorii… și
prin multe altele. Dar nu e vina Bisericii că astea toate nu s-au făcut și Ea a făcut. Un verb care ne lipsește
teribil. Biserica a fost și într-aceasta un Model. Sigur, nu spune nimeni că
toate sînt de acum minunate. Dar începutul de azi (rîvnit de mai bine de o sută
de ani, să nu uităm!) poate fi, chiar în interiorul Bisericii, un semn de
reașezare, de dinamizare: într-ale pastorației, culturalizării, misiunii
sociale, adaptării, fără abateri de la dogmă, la gîndirea Secolului nostru.
Vă imaginați cum ar fi să fi asistat la sfințirea Trei
Ierarhilor, Coziei, Curții de Argeș sau a Catedralei de la Alba Iulia? E ceva
strict comparabil. Cu siguranță noi
ne bucurăm azi mai mult de aceste
Zidiri decît contemporanii care au asistat. De acum, am lăsat și noi o
îmbucurare în grija urmașilor. Imaginea cu catedrala pierdută în ceața de
noiembrie rămîne emblematică. Vorbindu-ne despre trecerea treptată de la
vizibil la Invizibil. A fost ca o liturghie deja desfășurată în piatră. Și
chiar macaralele dimprejur căpătau în contextul ceții un fel de aură care
transfigura fierul. Sigur că hate speech-ul
împotriva bisericii a invadat și cu această ocazie media scrisă și spațiul
internautic. Totul s-a învîrtit în jurul banilor, ca și cum totul s-ar reduce
la bani. Au fost multe „semne” pe care Biserica (vorbesc instituțional de această
dată), maestră a limbajului discret, le-a dat cu acest prilej. Semne de
orientare decisivă într-o anume direcție. Nu le voi prezenta aici din decență,
pentru că luăm aminte „că, văzînd,
nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înțeleg” (Matei 13.13). Destule comentarii au dezvăluit ceea ce trebuia
dezvăluit. Cine vrea să știe, poate!
Să observ că, după ce am ratat sărbătorirea Centenarului, prin reducerea ei
la derizoriu, limbaj de lemn și politicianism ordinar și ignar, măcar Biserica
a făcut ceva pe măsura evenimentului și a staturii ei divino-umane. Catedrala
Națională (unii fac alergie la această simplă expresie) mai are de adăugat,
arhitectural vorbind. Spiritual ea și-a început lucrarea. M-a întristat
incapacitatea multora dintre contemporanii mei de a se bucura. Fără
discriminare, Catedrala este a tuturor
românilor, chiar și a acelora care au bălăcărit-o astăzi. Sau, dacă cercetăm
mai în adînc lucrurile, poate mai ales a
lor. Ei au mai multă nevoie. Pentru mine, ca și pentru mulți români, sărbătoarea
națională a fost și s-a terminat azi. Și cred că e destul. Acapararea ei politică risca să o urîțească.
Trăim de prea mulți ani într-o atmosferă moralmente irespirabilă. Aveam nevoie
de o gură de aer curat ca să nu ne sufocăm de buletinele de știri cotidiene.
Deja prima operație de salvare a Arcei a fost îndeplinită. Ne-a salvat
sărbătoarea națională. Nu e deloc puțin lucru, și nu e ușor. Chiar pentru Cel
ce toate poate. Cîte momente într-adevăr istorice ați trăit în viață? Eu, ca
mai bătrîn îmi amintesc cîteva: asasinarea lui Kennedy, aselenizarea, invazia
Cehoslovaciei, căderea Zidului Berlinului și apoi a lui Ceaușescu, prăbușirea
URSS, atacul terorist asupra Gemenilor. Pentru România,
ziua de azi intră într-acestă serie de evenimente care despart istoria în înainte și după.
Ierarhilor, Coziei, Curții de Argeș sau a Catedralei de la Alba Iulia? E ceva
strict comparabil. Cu siguranță noi
ne bucurăm azi mai mult de aceste
Zidiri decît contemporanii care au asistat. De acum, am lăsat și noi o
îmbucurare în grija urmașilor. Imaginea cu catedrala pierdută în ceața de
noiembrie rămîne emblematică. Vorbindu-ne despre trecerea treptată de la
vizibil la Invizibil. A fost ca o liturghie deja desfășurată în piatră. Și
chiar macaralele dimprejur căpătau în contextul ceții un fel de aură care
transfigura fierul. Sigur că hate speech-ul
împotriva bisericii a invadat și cu această ocazie media scrisă și spațiul
internautic. Totul s-a învîrtit în jurul banilor, ca și cum totul s-ar reduce
la bani. Au fost multe „semne” pe care Biserica (vorbesc instituțional de această
dată), maestră a limbajului discret, le-a dat cu acest prilej. Semne de
orientare decisivă într-o anume direcție. Nu le voi prezenta aici din decență,
pentru că luăm aminte „că, văzînd,
nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înțeleg” (Matei 13.13). Destule comentarii au dezvăluit ceea ce trebuia
dezvăluit. Cine vrea să știe, poate!
Să observ că, după ce am ratat sărbătorirea Centenarului, prin reducerea ei
la derizoriu, limbaj de lemn și politicianism ordinar și ignar, măcar Biserica
a făcut ceva pe măsura evenimentului și a staturii ei divino-umane. Catedrala
Națională (unii fac alergie la această simplă expresie) mai are de adăugat,
arhitectural vorbind. Spiritual ea și-a început lucrarea. M-a întristat
incapacitatea multora dintre contemporanii mei de a se bucura. Fără
discriminare, Catedrala este a tuturor
românilor, chiar și a acelora care au bălăcărit-o astăzi. Sau, dacă cercetăm
mai în adînc lucrurile, poate mai ales a
lor. Ei au mai multă nevoie. Pentru mine, ca și pentru mulți români, sărbătoarea
națională a fost și s-a terminat azi. Și cred că e destul. Acapararea ei politică risca să o urîțească.
Trăim de prea mulți ani într-o atmosferă moralmente irespirabilă. Aveam nevoie
de o gură de aer curat ca să nu ne sufocăm de buletinele de știri cotidiene.
Deja prima operație de salvare a Arcei a fost îndeplinită. Ne-a salvat
sărbătoarea națională. Nu e deloc puțin lucru, și nu e ușor. Chiar pentru Cel
ce toate poate. Cîte momente într-adevăr istorice ați trăit în viață? Eu, ca
mai bătrîn îmi amintesc cîteva: asasinarea lui Kennedy, aselenizarea, invazia
Cehoslovaciei, căderea Zidului Berlinului și apoi a lui Ceaușescu, prăbușirea
URSS, atacul terorist asupra Gemenilor. Pentru România,
ziua de azi intră într-acestă serie de evenimente care despart istoria în înainte și după.
Christian CRĂCIUN
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!