Editorial. ŞI SOLUŢIA?

Cam asta este întrebarea fundamentală a zilelor noastre. Există conștiința tuturor că trăim o perioadă în care se face istorie, dar în ce sens se îndreaptă ea și cine o face? În mod clar, acest guvern  (această putere în genere, asistăm pe tăcute la sarabanda de numiri în funcții de secretar de stat a unor persoane profund discutabile ca profesionalitate și competență) este nociv pentru democrație și pentru țară. Problema este: cum îl înlocuim? Și cu cine? E limpede, pentru mine, că și-a pierdut orice legitimitate, oricît ar invoca cocomentatorii (sic!) TV, revoltații din fața Cotrocenilor sau „obiectivii”, „echidistanții” – specie nu tocmai nouă, dar puternic afirmată în aceste zile – legitimitatea votului,  aceasta nu este deloc suficientă. Pentru că aspectul nu ține numai de chichițele juridice, ci fundamental de onoare. Termen vag, inoperant într-o țară unde nu funcționează legile nescrise ale moralei (pentru că nu funcționează nici cele scrise –sau invers, cine știe?), dar fără de care o societate nu se structurează. Guvernul și Parlamentul ar trebui să-și dea demisia de onoare în aceeași zi. E singura soluție viabilă, moral și juridic și politic. Guvernul acesta – și partidul care l-a emanat – este un atentat la siguranța națională, în fiecare zi ne oferă noi dovezi. Îndepărtîndu-ne pas cu pas de obiectivele euro-atlantice, ne asigură dizolvarea în Eurasia. Nu scindarea României este pericolul, cum s-au activat centrele de propagandă. Ci dispariția ei prin colaps totalitar. A întregii Românii. Sigur, mulți vor fi fericiți, căci vine o vreme (ca și regretatul ev mediu ceaușist) în care omul incapabil să-și asume vreo răspundere stă ocrotit sub o putere care se ocupă de toate. De serviciu, de aprovizionarea cu alimente, de concediu, de apartament, de repartizarea la terminarea facultății, de sănătate, de învățămînt, de presă (nu vedeți cum arată deja televiziunile noastre, inclusiv cea de stat?). Prost, dar se ocupă. Iar omul liber dispare, prin diferite metode. Despre asta este vorba la aceste manifestații, nici măcar despre Iordache, Corina Crețu, Daea, Andreea Cosma, Olguța, Băsescu, festivalul Cîntarea Firei (citiți, o să vedeți despre ce e vorba), Birchall, Șerban Nicolae, Tăriceanu, et alţii. E vorba despre cum se va putea trăi, ca om sau ca animal de companie, în această țară. 

Acum, cînd scriu, văd un excepțional altfel de protest la Sibiu. Oamenii au ieșit în piață cu cărți și au citit. Într-adevăr, cartea este principalul adversar al acestui maleficiu oribil al inculturii. De aceea nici n-au avut reacție la explozia de imaginație a Pieței, n-au putut găsi alte reacții decît metodele străvechi ale propagandei comuniste: spărgătorii violenți de manifestație, sau contra-mitinguri, sau amenințări cu represalii polițienești. Fantasma asta a „ruperii țării” (prietenii de la UDMR acționează ca activați de un buton cînd e vorba de satisfăcut comenzile partidului de la putere) a fost întărită și de un comunicat aiuritor al Academiei, în cel mai pur stil al național comunismului tîrziu. Aici este de făcut observația că nu sîntem singulari, sperietura vine de la faptul că în Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Franța, S.U.A. întîlnim discursuri xenofobe, antisemite, autarhiste și autoritariste similare. Dragnea e într-o bună companie, chiar dacă pe el personal asta îl lasă rece. De fapt, îi dă o îndreptățire la care acum 15 ani, să zicem, cînd cu totul altul era peisajul politic euro-atlantic, nici n-ar fi visat. Și e suficient de abil încît să speculeze la maximum acest context favorabil. 

Ce se va întîmpla, așadar, cu protestele? Este foarte bine că țara este „dezbinată”, cum urlă mijloacele de idiotizare în masă. Așa trebuie să fie: oamenii care îi apără pe hoți de o parte, oamenii care vor legi curate și conducători curați pe de altă parte. Acum vreo 150 de ani, Titu Maiorescu provoca scandal afirmînd că: decît o școală rea mai bine deloc, decît un muzeu fără opere valoroase, mai bine deloc, decît o academie fără maturitate științifică mai bine deloc. Asemenea, am putea spune azi: decît o țară condusă de borfași, mai bine deloc. Este posibilă o astfel de „regenerare a spiritului public”? – Maiorescu dixit. Îmi pare aceasta intenția ultimă a mitingului maraton din plină iarnă. Dincolo de persoane și de partide. Ultimul pai prin care democrația și țara adevărată mai respiră. Adevărata „Românie profundă”. E un protest împotriva unei clase politice patologic incapabile de a-și asuma conducerea țării, împotriva „șmecheriei” ca motor al oricărei acțiuni publice românești. E tîrziu, știu, dar poate că nu e prea tîrziu. 

Închei tot cu profeticul critic literar și politician (dacă ne gîndim că funcția pe care a deținut-o el acum un veac e ocupată acum de Iordache sau Birchall, măsurăm fulgerător abisul): „De aici să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui popor, și cu cît poporul este mai incult, cu atît mai mult, fiindcă tocmai atunci sînt primejdioase. Ceea ce are valoare se arată la prima sa înfățișare în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci nu este bun numai pentru noi și deocamdată, ci pentru toți și totdeauna”. Deci ne jucăm viitorul…

Christian CRĂCIUN