La început de an ne facem urări, care de care mai încrezătoare în victoria binelui. Optimismul este, în atari circumstanțe, oarecum obligatoriu. Și totuși, sunt împrejurări în care „optimismul” devine mai degrabă un semn de directă prostie, cînd intri într-un terariu cu vipere, cît de optimist să fii să crezi că nu vei fi mușcat?
Cam așa mi-a apărut modul în care Europa (nu-i mai putem spune bătrînul continent – asta era mai degrabă un apelativ de profundă reverență – ci, mai degrabă continentul Alzheimer) a întîmpinat 2016. N-au mai fost doar „tradiționalele” beții ale unor bande de tineri dezaxați, soldate cu ceva mașini incendiate și vitrine sparte. Ci atacurile unora dintre drăguții de imigranți care nu suportă femeile albe. Stupefacția autorităților germane și din alte țări nordice a frizat exact naivitatea imaginată mai sus, a celui care crede că poate privi în ochi reptila de la 10 cm. Un ministru norvegian a propus cursuri în care emigranții să fie învățați cum să se poarte cu femeile… Oh, sfîntă naivitate! Exact asta le lipsește hoardelor, un curs de etichetă! Oficialitățile se încurcă în definiții bizantine ale termenului de „terorist”, unul care intră înadins cu mașina într-un grup de pe trotuar nu e terorist pentru că nu era afiliat vreunei grupări și nu s-a găsit la el acasă explozibil.
Occidentului i s-a atrofiat complet instinctul de conservare. Acceptînd cu generozitate toate identitățile, sfîrșește prin a și-o pierde pe a sa. Elitele politico-mediatice-academice au iradiat ideologic Occidentul, împiedicînd reproducerea sa sănătoasă. Obligîndu-l să izvodească avortoni.
Numărul comemorativ al revistei Charlie Hebdo, are pe copertă – evident! – o caricatură cu Dumnezeul trinitar creștin, acuzat că el ar fi asasinul. Ce spuneam de prostie? Strigătoare la cer, cum frumos spune limba română. În acest context, cred, trebuie privită și povestea cu familia Bodnariu, ai cărui copii au fost „luați în custodie” (cum se spune eufemistic pentru răpiți) de către statul norvegian. Poate că într-adevăr copiii au fost supuși unor „rele tratamente”, dar lipsa totală de transparență, lipsa unui proces deschis, tăcerea absolută a celor două state, toate astea nu sunt deloc de bun augur și justifică îngrijorarea că adevăratul motiv ar fi orientarea religioasă a respectivei familii. Cînd există o dublă măsură, ceva e stricat în marele mecanism al lumii.
După agitația din toamnă, România a adormit la loc. „Elanul revoluționar” s-a topit. Nici măcar teme acute, a căror importanță e lesne de decriptat, cum ar fi cea „scriitorilor din închisori” nu au trezit nicio reacție publică. Academia, Consiliul Național al Rectorilor, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice nu au nicio atitudine oficială față de profesorii universitari care au girat această fraudă și legală și morală. Ascunderea după salcîm a lumii academice ar compromite și ultimele ei resurse de prestanță. Pare o chestiune marginală? Deloc, ea se leagă direct de modul incompetent, incoerent, indecent și ticălos în care a fost condusă România după 1990.
Din teroarea acestui pseudo s-a născut România de azi. Din im-postură, adică (auto)situarea într-o postură vădit nepotrivită cu anvergura personală. Pseudo-politiceni, pseudo-intelectuali, pseudo-jurnaliști, pseudo-democrație, pseudo-libertate, pseudo-justiție, pseudo-educație, pseudo-istorie, pseudo-limbă, pseudo-religiozitate… în această lume autenticul face figură de bizar, e bun de internat la ospiciu. Scandalul scrierilor din pușcăriile prea generoase ale patriei ne obligă la un efort de autentificare socială. Augusta absență prezidențială face ca nimic din ce se sperase la căderea guvernului Ponta să nu fie realizat. Legile electorale sunt proaste (nici un specialist în drept constituțional nu a explicat de ce românii din diaspora au altă rată de reprezentare parlamentară decît cei din țară, votul pentru primari în două tururi nu a fost validat, reducerea parlamentului la 300, cf. referendumului, nu se aplică), confiscarea averilor frauduloase nu s-a realizat, despre noua organizarea administrativă nu se mai vorbește, etc. Mi-e teamă că ilustra retragere din prim plan a președintelui anticipează definitiva retragere din istorie a României. E un semn!
Christian CRĂCIUN
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!