S-a prăbușit casa lui Brâncuși! Cea a lui Alecsandri mai
are puțin. A lui Enescu a fost, in extremis, salvată de dăruirea unor
particulari. Hotelul Concordia din București, unde s-a hotărît alegerea lui
Cuza în 23 ianuarie 1859, e o ruină. Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași anunță
desființarea specialității „limbi clasice” (greaca & latina) pe motiv că nu
sînt rentabile. Mi se par știrile cele mai importante într-o săptămînă încă
bruiată de comentariile la Referendum și eternele (?) agramatisme ale uraganului
lingvistic Viorica. Ce au ele în comun? Indiferența, mergînd pînă la ură
goebelss-iană față de cultură și banii.
are puțin. A lui Enescu a fost, in extremis, salvată de dăruirea unor
particulari. Hotelul Concordia din București, unde s-a hotărît alegerea lui
Cuza în 23 ianuarie 1859, e o ruină. Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași anunță
desființarea specialității „limbi clasice” (greaca & latina) pe motiv că nu
sînt rentabile. Mi se par știrile cele mai importante într-o săptămînă încă
bruiată de comentariile la Referendum și eternele (?) agramatisme ale uraganului
lingvistic Viorica. Ce au ele în comun? Indiferența, mergînd pînă la ură
goebelss-iană față de cultură și banii.
Încep cu a doua chestiune,
în ciuda aparențelor cea mai simplu de rezolvat. Și nu „cu banii de la
referendum”, cum proclamă propagandiștii rabiați. Ci cu banii risipiți din chiar bugetul culturii pe
sute de „zile ale localității”, festivaluri ale cîrnatului și țuicii,
chiolhanuri „tradiționale” sub pretext de gastronomie, „concerte de muzică”, publicații
doar mîncătoare de celuloză, sesiuni de comunicări care nu comunică nimic șamd.
Ce-ar fi fost, de exemplu, un proiect „o sută de case memoriale reconstituite
la Centenar”? Nu am știință să existe așa ceva… Ministerul care nu a găsit bani
să cumpere Cumințenia… nu a fost în
stare nici să apere casele lui Brâncuși, Enescu sau Alecsandri (sînt sute
probabil; ministerul ar trebui să facă publică o listă). Nu că nu a fost în
stare, nu l-a interesat. Ce ne spune
această ruină proaspătă? Ea devine, instantaneu, un simbol al centenarului. Un
simbol al galopantei de-culturalizări a populației și al scăderii dramatice a
calității învățămîntului. În mod bizar (doar aparent, există explicații de
profunzime) am pornit în 1989 de la o populație relativ bine pregătită
profesional și de la un învățămînt în stare să perpetueze o elită în aproape
orice domeniu. Plus prețul foarte scăzut al forței de muncă, erau avantaje care
ne-au permis evoluția – cîtă este – din
ultimele trei decenii. Foarte rapid însă am risipit și aceste avantaje. Clasa
socială bine calificată s-a distrus datorită îmbătrînirii și emigrării,
învățămîntul și-a distrus standardele din prostia planificatorilor, și, firesc
s-a ajuns la paradoxul ca oameni din ce în ce mai slab pregătiți să ceară
salarii din ce în ce mai mari, mai „europene”. Spun asta pentru României îi
lipsește astăzi clasa cultă (înțeleg
prin această cam stupidă expresie, aleasă la repezeală, un background al
oricărei persoane, indiferent de profesie).
Acea cultură generală care
formează armătura oricărei personalități împlinite și care a fost exmatriculată
chiar și ca sintagmă din programele de învățămînt. S-a văzut asta și cînd cu
subscripția pentru Cumințenie… și cu
alte prilejuri. Un ministru al culturii care spune că oricum aveam o casă copie
a celei originale nu face parte din clasa cultă, deși e actor. S-a transformat
instantaneu în politruc. Cu o prim ministră incapabilă de exprimare, ce
pretenție să mai ai la restul (vedeți declarația pesedistului Țuțuianu)! Avem în
plus și o foarte vocală categorie de intelectuali crescuți în ideea că rădăcinile
ne dor. Care nu înțeleg că ne surpăm, fiecare dintre noi, odată cu fiecare din
casele astea, monumente sau nu. Era mai anii trecuți un nene, întemeietor de nu
știu ce fundație (mi-e lene să caut pe Atotștiutorul Google) care se dădea de
ceasul morții să aducă în țară osemintele lui Brâncuși. Nu merităm nici măcar
falanga mică de la degetul mic al piciorului stîng, ca la moaște. Nu ar fi fost
mai bine să se agite pentru a consolida casa, pentru achiziționarea
sculpturilor, pentru o mare expoziție Brâncuși la București cu ocazia
centenarului?
în ciuda aparențelor cea mai simplu de rezolvat. Și nu „cu banii de la
referendum”, cum proclamă propagandiștii rabiați. Ci cu banii risipiți din chiar bugetul culturii pe
sute de „zile ale localității”, festivaluri ale cîrnatului și țuicii,
chiolhanuri „tradiționale” sub pretext de gastronomie, „concerte de muzică”, publicații
doar mîncătoare de celuloză, sesiuni de comunicări care nu comunică nimic șamd.
Ce-ar fi fost, de exemplu, un proiect „o sută de case memoriale reconstituite
la Centenar”? Nu am știință să existe așa ceva… Ministerul care nu a găsit bani
să cumpere Cumințenia… nu a fost în
stare nici să apere casele lui Brâncuși, Enescu sau Alecsandri (sînt sute
probabil; ministerul ar trebui să facă publică o listă). Nu că nu a fost în
stare, nu l-a interesat. Ce ne spune
această ruină proaspătă? Ea devine, instantaneu, un simbol al centenarului. Un
simbol al galopantei de-culturalizări a populației și al scăderii dramatice a
calității învățămîntului. În mod bizar (doar aparent, există explicații de
profunzime) am pornit în 1989 de la o populație relativ bine pregătită
profesional și de la un învățămînt în stare să perpetueze o elită în aproape
orice domeniu. Plus prețul foarte scăzut al forței de muncă, erau avantaje care
ne-au permis evoluția – cîtă este – din
ultimele trei decenii. Foarte rapid însă am risipit și aceste avantaje. Clasa
socială bine calificată s-a distrus datorită îmbătrînirii și emigrării,
învățămîntul și-a distrus standardele din prostia planificatorilor, și, firesc
s-a ajuns la paradoxul ca oameni din ce în ce mai slab pregătiți să ceară
salarii din ce în ce mai mari, mai „europene”. Spun asta pentru României îi
lipsește astăzi clasa cultă (înțeleg
prin această cam stupidă expresie, aleasă la repezeală, un background al
oricărei persoane, indiferent de profesie).
Acea cultură generală care
formează armătura oricărei personalități împlinite și care a fost exmatriculată
chiar și ca sintagmă din programele de învățămînt. S-a văzut asta și cînd cu
subscripția pentru Cumințenie… și cu
alte prilejuri. Un ministru al culturii care spune că oricum aveam o casă copie
a celei originale nu face parte din clasa cultă, deși e actor. S-a transformat
instantaneu în politruc. Cu o prim ministră incapabilă de exprimare, ce
pretenție să mai ai la restul (vedeți declarația pesedistului Țuțuianu)! Avem în
plus și o foarte vocală categorie de intelectuali crescuți în ideea că rădăcinile
ne dor. Care nu înțeleg că ne surpăm, fiecare dintre noi, odată cu fiecare din
casele astea, monumente sau nu. Era mai anii trecuți un nene, întemeietor de nu
știu ce fundație (mi-e lene să caut pe Atotștiutorul Google) care se dădea de
ceasul morții să aducă în țară osemintele lui Brâncuși. Nu merităm nici măcar
falanga mică de la degetul mic al piciorului stîng, ca la moaște. Nu ar fi fost
mai bine să se agite pentru a consolida casa, pentru achiziționarea
sculpturilor, pentru o mare expoziție Brâncuși la București cu ocazia
centenarului?
Casele prăbușite sînt
sufletele noastre prăbușite, sînt țara noastră intrată pe mîna unei
cleptocrații furibunde și obraznice. Uimitoare la doamna veorica (e o eroare
să-i spui pe nume, singura desemnare adecvată este poceala, așa cum ea pocește
gramatica, semantica, politica, diplomația și tot ce atinge) nu e prostia, ci
convingerea că este potrivită postului respectiv. Valabil pentru mulți alți
miniștri. Modul în care ne batem joc de istorie ne face, sigur, unici în
Europa. Adevărul este că, la nivel bazal, cultura noastră nu i-a asimilat pe
Brâncuși, pe Nichita sau pe Enescu. Ei sînt reprezentanții unei Românii
europene care nu a coborît pînă la nivelul înțelegerii masei. Rămasă la Coșbuc
și romanțe (pe ambele eu le iubesc în mod deosebit, nu de asta e vorba), masa e
subculturalizată, chiar dacă nu a copiat la Bac. Tot de o deficiență a
educației este vorba și aici. În vreme ce manualul de geografie scos de editura
unică e plin de greșeli (vă dați seama că asta e ca și cum chirurgul v-ar coase
operația cu ață de sac), fără ca nimeni să plătească; la modul propriu e vorba de o cheltuială bugetară frauduloasă, precum
șoselele unde scrie în acte că s-au refăcut cu asfalt de primă calitate și sînt
doar acoperite cu o peliculă superficială de bitum, în vremea asta un manual
scos de o editură particulară primește premiul la cel mai mare tîrg de carte
european, cel de la Frankfurt. Cine să ne mai înțeleagă? Ne uităm veseli cum
totul se surpă în jurul nostru, cum brigadierii distrugerii, plini de entuziasm
ideologic, strigă agitînd tîrnăcoapele prin presă: „hei rup, hei rup, cad
stînci de fier”, numai că nu sînt stînci, ci valori pe care omul nou nu vrea
„să le mai încapă”.
sufletele noastre prăbușite, sînt țara noastră intrată pe mîna unei
cleptocrații furibunde și obraznice. Uimitoare la doamna veorica (e o eroare
să-i spui pe nume, singura desemnare adecvată este poceala, așa cum ea pocește
gramatica, semantica, politica, diplomația și tot ce atinge) nu e prostia, ci
convingerea că este potrivită postului respectiv. Valabil pentru mulți alți
miniștri. Modul în care ne batem joc de istorie ne face, sigur, unici în
Europa. Adevărul este că, la nivel bazal, cultura noastră nu i-a asimilat pe
Brâncuși, pe Nichita sau pe Enescu. Ei sînt reprezentanții unei Românii
europene care nu a coborît pînă la nivelul înțelegerii masei. Rămasă la Coșbuc
și romanțe (pe ambele eu le iubesc în mod deosebit, nu de asta e vorba), masa e
subculturalizată, chiar dacă nu a copiat la Bac. Tot de o deficiență a
educației este vorba și aici. În vreme ce manualul de geografie scos de editura
unică e plin de greșeli (vă dați seama că asta e ca și cum chirurgul v-ar coase
operația cu ață de sac), fără ca nimeni să plătească; la modul propriu e vorba de o cheltuială bugetară frauduloasă, precum
șoselele unde scrie în acte că s-au refăcut cu asfalt de primă calitate și sînt
doar acoperite cu o peliculă superficială de bitum, în vremea asta un manual
scos de o editură particulară primește premiul la cel mai mare tîrg de carte
european, cel de la Frankfurt. Cine să ne mai înțeleagă? Ne uităm veseli cum
totul se surpă în jurul nostru, cum brigadierii distrugerii, plini de entuziasm
ideologic, strigă agitînd tîrnăcoapele prin presă: „hei rup, hei rup, cad
stînci de fier”, numai că nu sînt stînci, ci valori pe care omul nou nu vrea
„să le mai încapă”.
Christian CRĂCIUN
Superb, trist prin superbitate, dar adevărat conţinut în acest articol!… Se prăbuşeşte România!… Vai ce cutremur!… S-a prăbuşit comunismul!… Dar pe comunişti i-a prins cutremurul afară!… Sub dărâmături sunt doar… valorile!…
Așa este