Știri

Editorial. CÎTEVA PĂRERI…

Sunt aproape somat să-mi spun părerea despre criza refugiaților! Cred că numărul părerilor și „analizelor” îl depășește deja bine pe cel al bieților migranți. Credeți că mai e nevoie de una? Poate că mai util ar fi un fel de „ghid” de a te descurca prin această junglă de opinii, fără a intra în panică, dar și fără a subestima „rolul prostiei în istorie”, cum foarte pertinent observă unul dintre puținii comentatori care nu și-au pierdut luciditatea. 
Primul semn al prostiei patologice a elitelor UE este judecata cifrică. Nu are importanță dacă România poate primi 1500 sau 10.000 de refugiați. Eu cred că n-ar fi imposibilă a doua cifră. Important e însă ca ei să fie refugiați. Și să-și aleagă liberi  țara. Ce n-au lămurit Merkel, Juncker et comp este  după ce criterii vor fi distribuiți refugiații pe țări? Căci dacă, democratic, îi întrebi pe ei, vor alege toți Germania și Suedia. Deoarece Danemarca a închis deja căile de acces dinspre Germania. O fi fost și ea amenințată precum noi ăștia „înapoiații” din Est? Dubla măsură, schizofrenia memoriei și alte diagnostice similare de mult puse ipocriziei europene au răbufnit violent la suprafață odată cu această criză. 
Dacă e vorba de o criză umanitară (și e una foarte gravă, firește) ea trebuie tratată cu umanism. Nu din cel declarativ („primiți o familie în casă” și alte prostii), ci din cel autentic european, ridicarea individului la rang de cetățean cu drepturi și obligații. Prostocrația europeană discută despre cifre, nu despre oameni. E cea mai scurtă cale spre dezastru. Nimeni nu ne spune ce se întîmplă cu oamenii rămași acolo acasă. E logic: ei ar trebui ajutați mai degrabă. Este cetățeanului comun din România, dar și din Europa foarte clar de ce fug oamenii ăștia de acolo? Ce deosebire este între Siria și Irak, de pildă? Cine este dușmanul de care fug? Căci și dușmanul este prietenul Europei. Care, prin castratoarea ideologie a corectitudinii politice, a abolit noțiunea de dușman. Nu îl veți vedea numit nicăieri. Toți ne sunt prieteni și îi primim la noi în casă. 
Al doilea semn este tocmai această ignorare a cauzei. Dacă te duci la doctor cu febră, doctorul zice: bine, să vedem care-i cauza și, după analize detaliate, îți dictează tratamentul. Ei bine, ideologia politicii europene îi interzice cu desăvîrșire să se intereseze de cauze. Altfel ar fi intervenit de mult, ar fi prevenit instaurarea regimurilor fundamentaliste, ar fi recunoscut contradicția esențială dintre islam și democrație, ar fi destructurat rețelele de traficanți care nu s-au ivit peste noapte șamd. Dar eurobirocraților nu le pasă, pentru că dintotdeauna birocrații lucrează cu cifre, nu cu oameni. 
Europa se sinucide, s-a spus. Poate, cu mențiunea că glonțul nu e de acum, ci a pornit de mult. Să zicem în maiul parizian 1968, cînd a început distrugerea învățămîntului tradițional, s-a proclamat că „este interzis să interzici” și distrugerea oricărei autorități. Sau cînd s-a ajuns ca sexualitatea să fie o chestiune publică iar religia una strict privată, sever pedepsită dacă e afișată public. Vezi cazul Boutiglione, cel neacceptat pentru funcția de comisar de către „democrata” uniune a statelor europene pentru că și-a afirmat deschis credința creștină și a afirmat că homosexualitatea este un păcat. Și asta ni se vinde pe rafturi de supermarket drept democrație! 
Oamenii ăștia care ne invadează vin cu niște valori tari: ei cred în Allah sau în Dumnezeu (nu ni se spune dacă sunt și creștini printre emigranți, se tace criminal), cum să le impui respectul cînd tu îi întîmpini fără nicio valoare, pentru că așa au declarat idioții utili de la marile catedre universitare și mediatice de spălare a creierelor, că valorile sunt fasciste și trebuie anulate în numele unei egalități a caterpilarului? 
Nu problema ajutorării cîtorva sute de mii de refugiați e criza Europei. Ci problema identității ei, minate de o proastă gîndire. Dl. Juncker vorbește de valurile de emigranți scoțieni, irlandezi, italieni sau polonezi spre SUA. Omițînd complet diferențele. Or, acesta este primul semn al unei gîndiri proaste: ignorarea nuanțelor, a diferențelor, înglobarea unor realități heterogene sub același cuvînt. Ai spus vorba „emigrație” și ai înglobat în ea și pe fugarul din Siria spre Europa (de ce spre Europa?) și pe Irlandezul fugit de foame acum o sută de ani spre tărîmul tuturor posibilităților, dar care avea aceeași religie și același sistem de valori ca și cei pe care îi „invada”. Ceea ce nu e deloc același lucru cu năvălirea de acum. La fel, dna Mungiu Pippidi povestește lacrimogen cum a imigrat familia ei în România, omițînd aceeași diferență, faptul că noii sosiți și vechii locuitori erau de aceeași credință (cuvînt eliminat din vocabularul dnei. profesoare europene) și aceeași scară de valori umane. 
Compasiunea nu exclude deloc luciditatea. Nu am discutat despre cuibul de vipere care este Orientul Apropiat, numai specialiștii au a se pronunța într-o oarecare cunoștință de cauză despre toate conflictele din zonă. Cert este că rezolvarea crizei acolo stă și nu în altă parte. „Umanitariștii” de ocazie trebuie să vadă, în aceeași abordare cifrică, limitele soluției lor: care este limita de suportabilitate a Europei? Și ce ne facem dacă această limită este depășită? Franța are niște experiențe urîte cu ce se întîmplă atunci cînd masele de alogeni care refuză integrarea în societatea matcă încep revolta. Și ce se va întîmpla cînd masele de localnici, excedați de intruși, se vor revolta și ele (nu-ți trebuie cine știe imaginație sau inteligență ca să-ți dai seama că un asemenea moment va surveni mai devreme sau mai tîrziu) și cele două revolte se vor întîlni? Vor avea eurocrații soluții la acest război civil extrem de probabil? Prima lor datorie este, după mintea mea, să asigure pacea internă a continentului. Or, tocmai asta nu pare să-i preocupe, e „cool” să-i primești cu brațele deschise pe refugiați, sau să faci marșuri pentru Șarlie, dar nu e deloc cool să vorbești despre decapitarea creștinilor din Orient, despre condiția femeii de acolo, despre distrugerea Palmirei șamd. Sunt total de acord să-i primim pe imigranți în numele dreptului la diferență, acum ei nu sunt încă un pericol. Dar pot deveni în orice moment. Dar, în numele aceluiași drept la diferență, cer și eu, umilul cetățean estic al UE (care, în plus, mai și cotizez la salariile și pensiile eurocraților care, apropo, nu-s deloc mai puțin nesimțite decît ale parlamentarilor noștri) să-mi pot exprima liber opțiunile, să pot spune că sunt anti homo și creștin, fără ca să fiu în pericol pentru asta. Cu alte cuvinte vreau și eu, ca european bătrîn, aceleași drepturi pe care le capătă instantaneu acești alogeni. Închei cu vorbele unui scriitor și politician autohton dintr-o carte premonitorie, apărută acum vreo 10 ani. Nu spun numele ca să puteți savura cuvintele: „Stingerea e la un pas de noi. Fără reintrarea în cultură, în propria cultură, Occidentul riscă să iasă din istorie”.
P.S. Tocmai mă pregăteam să expediez acest material, cînd apare știrea că Germania își închide și ea granițele. Dacă e adeevărat, cum rămîne cu pelteaua de vorbe dulci despre imigranți și de vorbe dure despre nesimțirea noastră, a esticilor?
Christian CRĂCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare