Mai întîi au fost specialiștii în sănătate (începînd cu OMS care acum, de exemplu, recomandă din nou măștile) care au dat din colț în colț, schimbînd de n ori macazul a ceea ce este bine și ceea ce este dăunător. A se vedea scandalul The Lancet și hidroxiclorochina pentru a ne lămuri despre cum o organizație a ONU se bazează pe date complet inventate ale unei firme „de apartament”, cum i se spune în dîmbovițeană. Acum este rîndul economiștilor să explice și rezolve criza care urmează și care, pînă acum, nu corespunde anticipărilor. Se dau, la fel, explicații și rețete de o deconcertantă diversitate despre cum ieșim din criză. La noi, guvernul Orban este acuzat de brambureală, dar, fără ca asta să fie o scuză, doar o constatare, nu pare cu nimic mai inconsecvent decît marile centre internaționale de analiză și decizie. De altfel, românii nu au o bună relație cu cifrele. Argumentele pe bază de cifre nu sînt punctul lor forte. Cîteva exemple.
V-ați gîndit că deciziile CCR (după modesta mea părere ceva ce s-a instituit abuziv și nedemocratic ca o extra-putere în stat, asumîndu-și funcții executive și legislative) au un serios impact economic? Citez din comunicatul DNA: „O dovadă clară a respectării și aplicării deciziilor Curții Constituționale a României de către procurorii DNA sunt și cele 801 soluții de clasare în dosare cu prejudicii reclamate de 1.847.112.887 de lei, 3.558.434.206 de euro și 10.340.800 de dolari”. Ca să fie clar. Sumele de mai sus ar trebui să fi intrat la buget, dacă CCR nu invalida anumite probe juridice (înregistrări), ducînd la închiderea dosarelor respective. Unde ministrul Câțu are dreptate este că PSD-ul încearcă să îngroape actuala guvernare impunîndu-i cheltuieli neverosimile. Nu trebuie să fii economist ca să-ți dai seama că mărirea cu 40% a punctului de pensie, dublarea alocațiilor și o sumedenie de alte cheltuieli demagogice sînt complet imposibile în vremuri de criză mondială. Aberațiile unui Tăriceanu sau ale Olguței de la PRM, conform cărora mărirea pensiilor ar redresa economia, nu intră în discuție. Numai că încătușații de Antene și România TV (oare cine i-a permis numele ăsta canalului Tv?) preferă potopul seral de vorbe, nu simpla tablă a adunării și scăderii. Un pas mai departe ar fi să depășești egoismul în care te cresc televiziunile și să înțelegi că, dacă prin absurd s-ar face aceste cheltuieli, ar trebui complet tăiate investițiile. Adică viitorul. O chestie la care nu ne place să ne gîndim. Revin la CCR ca să observ că argumentarea conform căreia pensiile speciale (alte cheltuieli inutile) nu constituie un privilegiu, ci un fel de recompensă este specioasă. 1. Pentru că „inconvenientele” pe care le înșiră curtea există și în țările care nu acordă asemenea generoase „compensații”. Asta provine din 2.: nimeni nu l-a obligat pe x să se facă magistrat, era major și cunoștea „inconvenientele”, așa cum un fizician care lucrează într-o centrală atomică știe că se supune unui pericol de a fi iradiat mult mai mare decît un cetățean obișnuit. Nicio justificare morală nu îngăduie asemenea recompense, mai ales într-o țară cu unul din cele mai mici salarii minime din Europa. O țară săracă, nu din cauza lui Soros, ci a unora de pe aici care au băgat-o în buzunarele proprii pe bucăți.
Cum scriam și săptămîna trecută, PSD-ul juca deja tontoroiul de bucurie că agențiile de rating economic ne vor băga la categoria junk. Fără să spună că argumentul era tocmai sus-numita lege a pensiilor pesedistă. Spera să facă din asta principala armă electorală. Vedeți dinamismul din ultima vreme al eriniilor partidului: Firea și Olguța Vasilescu. Tot timpul în ofensivă. Numai că Agenția S&P a menținut ratingul, ceea ce este în sine o performanță după atîtea luni de blocaj economic total. Iar atenționarea: „Alegerile parlamentare vor fi esențiale pentru determinarea traiectoriei fiscale” este mai degrabă la adresa PSD decît a liberalilor, o văd ca pe un îndemn nici măcar voalat la moderație maximă. Anoste chestii, știu.
Printre simptomele analfabetismului funcțional generalizat la nivel social (mă refer la unul lărgit, venind mult de dincolo de 1989) este și cel civic-cetățenesc, juridic și economic. Nu sîntem învățați să gîndim consecințele economice ale gesturilor noastre. Să dau un exemplu standard: România are, procentual, un număr mult mai mare de proprietari de case decît Germania. De ce? Pentru că prima (și singura) grijă a românului, imediat ce strînge o sumă de bani, este să-și construiască o casă. Occidentalul, în genere, preferă să investească o astfel de sumă. Primii bani sînt bani morți. În al doilea caz sînt bani vii, care aduc folos întregii societăți. Sigur, povestea e mai complicată, dar și acest rezumat este suficient pentru a arăta că alfabetizarea economică este neapărat necesară. De pildă, ca să nu ne mai păcălească firmele de telefonie, gaze șamd. Voi mai trăi pînă cînd campaniile electorale nu se vor mai axa pe „pomeni”, ci pe proiecte economice de amploare?
Christian CRĂCIUN
