Orice discuție despre o „lege a defăimării” ar trebui să înceteze din prima clipă în care o lovești cu Constituția, Art. 30, cel cu libertatea de exprimare. Că politicienilor și altor oameni această libertate le stă ca un os de pește în gît, e dincolo de orice îndoială. Istoria încercărilor de a pune, într-un fel sau altul, „cătușe florilor”, gîndirii necenzurate, e lungă și a început imediat după 90. Dificultatea vine de la însăși putința de a defini termenul „defăimare”. Dacă eu spun că Dragnea sau Năstase (nume luate absolut la întîmplare, firește) au averi pe care nu le-ar putea acumula niciun om într-o viață normală, imaginile filmate pot încadra asta la defăimare? Dacă spun că Becali e analfabet, mi se cere să-l duc la examen? Sau, dacă am scris, mai bine de un an, săptămînă de săptămînă, că țara asta nu merită un prim ministru plagiator, mi se cere să aduc eu probele pe care instituțiile academice se feresc să le aducă? Dacă spun că profesorul universitar Dan Pavel, comparîndu-l pe același Becali cu Sf. Augustin, dă dovadă de un cinism care frizează cea mai abjectă ticăloșie, îl denigrez?
Tot FB și toată presa au luat foc împotriva acestei intenții căreia Dragnea a avut doar curajul de a-i da formă legală. Și ar fi normal dacă…dacă n-ar avea orice cumpănă musai două brațe. Altfel spus, dacă am avea o presă profesionistă, respectînd un minim de reguli deontologice și de bună cuviință, diversă, în așa fel încît să-ți poți face o părere din consultarea mai multor publicații, atunci legea lui Dragnea n-ar avea absolut nicio justificare. Pentru că presa s-ar autoregla.
Din păcate, mocirla din presa noastră e mai puturoasă decît cea din politică. Pentru că este ascunsă, pe ea nu are cine să o demaște. Proliferează emisiuni de tip „pamflet” – inclusiv, oroare, la televiziune națională – care prin titlu își arogă dreptul de a înjura fără niciun fel de argument. Să luăm exemplul recent: „scandalul” (ce ne mai place cuvîntul ăsta!) de la liceul Vianu. Ați văzut pe undeva punctul de vedere al profesorului? Sau al elevului? Din cîte l-au înfățișat „apărătorii” săi (ferește-mă, Doamne de prieteni…!) nu părea elev de la Vianu, adică perfect dotat intelectual și cu personalitate formată, ci o biată loază din Frecăuți, terorizată de maistrul de la prelucrări prin așchiere care îl pune să care șpanul cu lingurița. Eu nu știu care a fost situația reală, și tocmai asta arată că nu avem presă de informare, ci organe de propagandă.
Reputații solide se pot surpa într-o săptămînă prin campanii de presă abil sau grobian manevrate, dar care își ating mai mereu ținta în mijlocul unei populații majoritar analfabete comunicațional, incapabilă să analizeze credibilitatea unui mesaj media și dispusă să creadă toate enormitățile. Dacă cineva pică în ghearele presei de gang, îi va fi cu neputință să se apare, din lipsă de alternative. Soluția? – parcă aud întrebarea. Soluția nu stă în reglementarea de către stat: asta duce implacabil la cenzură, desființarea criticii, teroare fățișă sau subtilă, anomie socială, privilegii inatacabile pentru o categorie de aleși. Exact astea ar fi consecințele legii Dragnea. Dacă, însă, presa s-ar profesionaliza, de-tabloidiza, și-ar crea propriul sistem de evaluare critică (cînd indivizi precum Roșca Stănescu, Nistorescu, Chireac și alții aidoma fac figura de lideri de opinie, nu mai e nicio speranță) și ar elimina din interior rebuturile intelectuale și morale (nu mai zic de cele direct penale), atunci defăimarea pur și simplu n-ar mai fi un pericol, o astfel de lege ar deveni lipsită de obiect. A, și, în plus, dacă am avea o justiție justă și rapidă, în care să fii sigur că-ți poți apăra drepturile (inclusiv cel la imagine), indiferent de cîți bani are preopinentul și de cîți bani duci tu lipsă. Evident că, între cele două rele, îl prefer pe al doilea. Lipsa de fundament constituțional al oricărei îngrădiri a libertății de gîndire (deja s-au făcut cîteva grave derogări) sper că va opri din fașă această intenție. Să nu uit să menționez că sunt sigur că, la un eventual referendum, „legea lui Dragnea” ar trece cu lejeritate, votanții PSD-ului fiind excedați de „ticăloșii ăștia care critică toată ziua pe generosul Ponta care ne-a mărit salariile”. Sper să nu-i dau vreo idee (oricum e tîrziu, din fericire). Cît despre postările de pe Rețea, acolo e o cu totul altă poveste. De povestit, poate cîndva…
Christian CRĂCIUN
