Am o admirație excepțională pentru dl. Andrei Cornea. Este unul dintre gînditorii noștri cei mai profunzi, un erudit de speță rară și unul din puținele spirite pe care le știu cu o impecabilă forță a argumentării logice. Am și propus odată ca textele sale și a altor cîtorva să fie introduse în manualele de liceu ca modele de texte argumentative. În altă epocă, evident, atunci cînd învățămîntul românesc va ieși din actuala stare de sinistră caricatură. De aceea m-a întristat un text, evident căznit, din Revista 22, în care autorul încearcă să demonstreze „pericolele” recentei inițiative publice de apărare a familiei tradiționale. În primul rînd, un spirit profund democrat ar trebui să se încline în fața voinței majorității. Este acel „plus 1” fatal al democrației, îngerul și demonul ei. Nu aruncînd epitete asupra majorității ieșim din impas (valabil de exemplu și pentru americanii votanți ai lui Trump, englezii adepți ai Brexit sau austriecii care l-au votat pe Norbert Hofer). Dl. Cornea nu cade, desigur, în păcatul postacilor FB care i-au făcut pe cei 3 milioane idioți și medievali și habotnici. Dar nici departe nu e… Mai întîi încearcă să aducă în derizoriu (strategie retorică elementară, prin tehnica ce-ar fi dacă…) valoarea Petiției, afirmînd că s-ar putea ca mîine să decidem majoritar interzicerea căsătoriei între „români și islandezi”. Acesta, evident, nu e un argument logic, ci o figură retorică. Dînsul se bazează pe un soi de „realism”: de vreme ce există de facto, aceste mariaje ar trebui recunoscute juridic.
În această ordine, hai să dăm exemple mai concrete, există încercări, unele se pare soldate cu succes în unele țări, de a impune recunoașterea legală a incestului „consimțit”, a poligamiei, pedofiliei etc. Și astea există de facto, după aceeași regulă logică ar trebui și ele recunoscute, nu? Dacă nu există o bază „naturală” a moralei, cum încearcă să ne convingă dl. AC, unde tragem linia de separație între normal și anormal? Aici e nexul chestiunii. Dacă ne păstrăm în termeni pur legaliști, intrăm în complicații și mai mari. Să presupunem, ca în romanul lui Houellebecq, că ne islamizăm și avem voie fiecare la 4 neveste. Nu intră asta în flagrantă contradicție cu drepturile femeii, egalitatea între sexe și alte cuceriri ale societății liberale moderne? Spune, de exemplu, domnia sa: „România se va alinia astfel, mă tem că fără mari drame (de ce ar fi nevoie de drame – n.m.), unui curent conservator ce merge de la Putin la Orbán și la Trump, obținând aplauzele postacilor români, descoperiți brusc radicali de dreapta”.
Trei chestiuni rezultă din ce afirmă dl. Cornea, căzînd în jalnice sofisme.
1. Că cine e pentru familia tradițională e putinist. Știu printre semnatarii Petiției oameni cel puțin la fel de anti-putiniști sau îngroziți de soluția Trump ca și dl. AC. Evident, logic, argumentul nu se susține: faptul că Putin sau Orban susțin familia tradițională nu duce la valabilitatea reciprocei;
2. Faptul că cine este conservator este bad boy și cine este liberal est good boy. Asta, firește, ar fi o nesfîrșită chestiune de demonstrat, nu se poate lua ca axiomă;
3. Că cine susține Petiția în cauză este „radical de dreapta”. Aici intrăm direct în strategia lipirii de etichete despre care scriam acum cîteva săptămîni, eticheta ține loc de argument.
Mai departe, autorul își rafinează demonstrația combătînd „morala naturalistă”: „Defectul acestor raționamente e că utilizează direct sau indirect un concept fix despre „natura“ umană, de la care s-ar „devia“. Dar cine poate defini ce e și ce nu e „natural“? Oare familia monogamă e mai „naturală“ decât cea poligamă? Oare sexul detașat de procreație (sub toate formele sale) e „natură“ sau e un produs cultural? Dar egalitatea dintre bărbat și femeie? Natura spune că cel mai puternic are câștig de cauză; prin urmare, dacă e să urmăm „natura“, femeia trebuie să stea în puterea bărbatului. […] Și e ceva „natural“ în principiul moralelor tradiționale că femeia trebuie să fie virgină înainte de căsătorie? O morală naturalistă trebuie respinsă, prin urmare”.
Astfel, dl. Cornea adoptă nedeclarat principiul postmodernist că nu există valori, ci numai constructe culturale. Respingînd (asta o știam din luări de atitudine ale domniei sale mai vechi) orice aspect revelat, transcendent al moralei. Aici discuția se complică, pentru că implică opțiuni existențiale fundamentale ale fiecăruia.
Îmi cer dreptul liberal ca, pentru că mărturisesc o anume opțiune religioasă, să nu fiu considerat ab initio nici idiot, nici retardat, nici obscurantist, extremist, bigot șamd.
O ultimă observație, conștient de fragilitatea logică a demonstraţiei sale, autorul încearcă să mențină discuția în termenii unei chestiuni strict juridice. E tot un sofism în fond, pentru că nu e vorba de o chestiune numai juridică, nici măcar în primul rînd juridică. Chestiunile morale nu pot fi rezumate și rezolvate printr-o abordare strict de cod civil. Iată, să presupunem că tot felul de chestiuni patrimoniale, materiale, ale conviețuirii cuplurilor uni-sex ar fi reglementate. Pasul imediat următor (care e deja istorie în țările care au legalizat uniunea homosexuală) este cererea de a înfia copii. Și aici „legitimismul” avocaților drepturilor acestor uniuni intră în contradicție cu alt palier, extrem de stufos, al drepturilor copilului. Cum le împăcăm? Cum vedem, oriunde te întorci dai de impasuri. Și asta numai pentru că nu vrem să recunoaștem că nu orice este real este și dezirabil. Nu-mi doresc deloc o boală, de exemplu, deși e foarte reală. Altfel, rămîn un admirator necondiționat al scrisului dlui Andrei Cornea.
Christian CRĂCIUN
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!