Editorial. ANTICIPĂRI

Neguvernabil, poporul român nu îngăduie predicții. Lipsit de memorie, înlocuită cu o mitologie de duzină, neamul nu are viitor. Deci titlul de mai sus e autoironic față de autor. Nu se poate anticipa nimic. Nu m-a entuziasmat nici măcar efectul public al trecerii la cele sfinte a ultimului împărat bizantin: Regele Mihai. A trecut ca o febră de sezon. Am rămas în aceeași de-solidarizare care ne caracterizează. Iar în timpul doliului, cum s-a observat, infractorii continuau să facă legi pentru apărarea lor, a neamurilor și a partidului. Schema se va păstra, se poate prevedea. Sîntem în anul Unirii, cum am mai scris ar trebui să fie și anul Unității. Aici avem de lucrat. Vorbeam de febră, uneori febra e benefică, ea vindecă infecția. Caz școală de lipsă de unitate/ solidaritate: un oarecare de la TVR de partid și de stat (și radioul și televiziunea au redevenit instrumente de propagandă) l-a bălăcărit pe filosoful Gabriel Liiceanu. Nu discut aici gestul cercopitecului, ci lipsa de reacție a lumii intelectuale, de solidaritate cu un intelectual de elită, indiferent că ești sau nu de acord cu el. Nu este prima oară, sînt nenumărate exemple de vinovată tăcere. Cînd a fost să fie criticat pentru reacția de la Gaudeamus cu editura RAO, o mulțime de intelectuali „vigilenți” l-au probozit pe directorul Humanitas cu aspre vorbe pentru „conflict de interese”. Acum, ar fi fost de așteptat ca măcar o parte din acești vigili să-i ia apărarea, în virtutea aceleași „moralități”. Nici pomeneală, doar una, două voci de prieteni mai vechi. Această tăcere spune tot despre pustiul moral cu care intrăm în anul (dez)unirii noastre. De aceea am ales acest exemplu. Viclenia ipochimenilor care ne conduc stă tocmai în a exploata fără rest aceste imense spații goale dintre noi, maidane pustii de egoism, de nepăsare, de aroganță, de stupiditate, de lăcomie. Pe cînd „ei” sînt teribil de uniți, transpartinic. Pînă cînd îi gîdilă procurorii la declarațiile de avere, atunci încep să se dea în gît unii pe alții. 

2017 a fost un an care a trecut complet degeaba. În care nu s-a ivit niciun proiect de țară, nicio inițiativă serioasă, nicio instituție culturală care să bată cu programele pe două-trei decenii înainte. Am pierdut un an bătîndu-ne, complet inutil, pe legile justiției, care nu mai avea nevoie de legi. Erau doar cîteva acorduri fine de făcut, care nu puneau nicio problemă deosebită. Culmea este că alde Tudorel Toader are dreptate: aceste legi au fost adoptate în forță, nu prin dezbatere, ci prin asumarea răspunderii guvernamentale. Ce nu spun liderii pustiitoarei alianțe este că această asumare s-a făcut tot din imposibilitatea de a le adopta parlamentar din cauza opoziției crîncene a aceluiași PSD. Care e consecvent, acum cînd e la putere le schimbă. A încercat prin forță, anul trecut pe vremea asta, acum o face tot prin forță dar în legislativ, violentînd toate principiile dezbaterii parlamentare. Nu faptul că o face în parlament este garanția democrației, important este cum o face. Adevărul este că lumea politică românească nu a fost niciodată mai descalificată prin incompetență, imoralitate, vulgaritate, ticăloșie, corupție și prostie precum în anul de grațioasă bulibășeală politică 2017. 

Mai vreți anticipări? Manifestanții care mai rezistă  au cerut anticipate. Îmi pare rău, dar nu cred că ele ar schimba fie și cu o nuanță spectrul nostru politic. Ele nu ar putea inventa din nimic o clasă politică nici mai educată, nici mai cultă, nici mai profesională, nici mai alfabetizată, nici mai cinstită decît menajeria actuală. P.S.D. nu și-a pierdut bazinul electoral cu care controlează viitorul țării. Sînt oameni cărora și acum dacă le spui la tv că Băsescu e de vină că s-a scumpit benzina și a scăzut leul față de euro, sînt gata să o creadă. Democratic, cîtă vreme PSD și chibiții care apar sub alte sigle de partid au în jur de 20 de procente de votanți, iar opoziția e lipsită de consistență și ca oameni și ca programe, nu se va schimba nimic. Sigur, am văzut anul ce a trecut și cîțiva parlamentari absolut onorabili, cu prestații convingătoare și curajoase. Picături în ocean… Cînd au fost congresele de tineret ale diferitelor partide, televiziunile au făcut rating arătîndu-ne specimenele care „vin din urmă”. Și, după legea entropiei politice țigano-mioritice a nu știu cărui einstein de Ferentari, ce urmează e mult mai rău decît ceea ce este. Acum doi, trei ani credeam că nu se poate ceva mai rău decît Ponta. A venit Dragnea și ne-a dovedit că se poate, din plin. Peste 4-5 ani cine știe ce nostalgii vom avea… Capacitatea de auto-reproducție a clasei noastre politice cu defectele ei congenitale acumulîndu-se de la o generație la alta s-a dovedit remarcabilă. Am ajuns să regretăm „stilul” și pregătirea profesională a lui Năstase. Nu mai vorbesc despre parlamentul anilor 90, incomparabil superior profesional și ca nivel al dezbaterilor cu cel de azi. N-am făcut nicio previziune? De bună seamă, după un an an-istoric poate urma unul care să ne scoată definitiv din istorie. Pesimist? Nu mai e mult pînă în ianuarie 2019… Vorbim atunci…

Christian CRĂCIUN