Editorial

GREŞEALA ORIGINARĂ

Greşeala originară a liberalilor nu este această plecare, intempestivă şi tardivă totdeodată, din alianţa toxică. Greşeala s-a făcut (am scris multe texte pe această temă atunci) în momentul în care s-a acceptat subordonarea faţă de două forţe mult mai abile şi mai puternice: partidul-stat al lui Iliescu şi partidul-televiziune al lui Voiculescu. S-au pierdut astfel câţiva ani în care o reformă liberală a societăţii româneşti nici măcar nu a fost imaginată, în care statul asistenţial al sărăciei programate şi creşterile aberante de taxe au fost singurele proiecte economico-sociale. Educarea electoratului în spiritul liberei iniţiative, responsabilităţii civice, performanţei profesionale a lipsit cu desăvîrşire. Dimpotrivă,  s-a impus modelul contraperfomanţei răsplătite, plagiatului, al corupţiei generalizate şi intereselor de partid care doboară tot. S-a văzut că „jos Băsescu”, oricît de tare strigat la ore de noapte pe antene, nu ţine loc de program de guvernare, nici de respectabilitate internaţională. După ce a distrus practic liberalismul, dl. Antonescu visează acum recuperarea unei virginităţi pierdute, de fapt le-a făcut un bine companionilor de alianţă, pentru că le-a oferit pretextul unei deversări de responsabilităţi; pentru tot ce nu s-a făcut sau s-a făcut prost în societatea noastră de vină fi-vor de acum Băsescu şi liberalii. Reacţia de o stupiditate cosmică a lui Tăriceanu arată că soarta dlui. Antonescu este hotărîtă. Sprijinit de cine să mai candideze la preşedinţie? Şi, dacă nu ajunge preşedinte, ce şanse mai are să rămînă şeful partidului? Nule. Ca la şah, Antonescu a intrat într-o poziţie închisă în care orice ar muta oferă avantaj adversarului. Eternul jolly joker, dl. Johannis, a ieşit din nou cu buza umflată. Oricît de ditirambic l-ar lăuda CTP-ul, intrat brusc în delir de apreciere. Pare că am căzut şi eu în capcana „analizelor strategice”, luînd în serios pentru o clipă tipare ideologice bine definite. În realitate, tot acest model de analiză nu face doi bani în România, unde numai relaţiile personale (mai mult sau mai puţin corupte), „enteresul şi iar enteresul” fac şi desfac structurile de conducere. Băsescu abilul, care ne anunţa triumfal cu vreme în urmă că se va retrage la cultivarea pămîntului, cît mai departe de viaţa politică, acum pare atras de modelul putinian de a deveni prim-ministru. Spectaculos şi jenant! Un „ce profit” ar putea totuşi ieşi totuşi din toată această încîlceală balcanică. Rămas singur în faţa electoratului (lipsit în curînd, după cum sper,  şi de arma chimică de distrugere în masă a Antenelor) acest focar de înapoiere economică şi morală care este PSD-ul îşi poate vădi adevărata lui faţă. Din nenorocire, pare că nu mai avem timp. Jur împrejurul nostru arde şi ţara nu este practic guvernată. Întrebarea aia de viclenie gazetărească a lui Turcescu: Ponta, guvernăm şi noi ceva? – s-ar putea să rămînă în curînd fără obiect. S-ar putea ca oamenii ăștia care ne populează coșmarurile să nu mai aibă ce să guverneze. Vine peste noi Istoria!

P.S. Dna Ecaterina Andronescu, patroana plagiatelor, a primit săptămîna aceasta titlul de Doctor Honoris Causa  al Universităţii Constantin Brâncuşi din Tg. Jiu, clasata pe ultimul loc în clasamentele interne. Doamna este mândră, prestează bîiguitor pe la televiziuni, în vreme ce Ponta este ţanţoş. Se pare că săptămîna asta este procesul cu plagiatul. Apropo: vă mai aduceţi aminte de Adrian Severin? În vreme ce colegii săi austriac sau sloven cu care a fost amestecat în scandalul de corupţie au fost condamnaţi penal, el stă chitit, papă diurna şi nimeni dintre colegii săi nu zice nimic. Iată trei exemple pentru ce spuneam mai sus că PSD este sursa sărăciei şi înapoierii noastre. 

Christian CRĂCIUN