Editorial

Reprezentanţii etniei ţigăneşti (nu o să spun niciodată rome) s-au revoltat împotriva unor declaraţii de-ale preşedintelui. Presa, preocupată doar de lupta oarbă de guerillă, a amplificat, ca de obicei, un procent spus aiurea, dar s-a ferit să analizeze fondul chestiunii. Sigur că preşedintele a exagerat cu amatorii de manele, dar e suficient să treci vara prin zona căminelor studenţeşti din Regie sau Grozăveşti ca să auzi prin ferestre cum „elita” viitoare a ţării ascultă la greu manele. S-a rostit şi de data asta o formulă pretenţioasă, dar care nu spune nimic. „E o chestiune de imagine”. Cu altă cuvinte, infracţionalitatea mult mai ridicată în rîndul acestei etnii, educaţia pentru furt pe care o practică, nemunca, igiena precară, analfabetismul nu sunt realităţi, ci ţin de oglinda în care se reflectă. Nimic mai fals. Nu oglinda trebuie îndreptată, ci realitatea. Iar a avut dreptate preşedintele şi în legătură cu acele ONG-uri foarte atente la exprimare, dar care nu fac nimic pentru corijarea situaţiilor din ţară şi din străinătate pe unde ţiganii îşi fac veacul. A considera toate acestea doar o chestiune de imagine este calea sigură de a nu e rezolva niciodată. Problemele demografice, a învăţămnîntului, a ajutoarelor sociale, a efortului de încadrare socială nu pot fi escamotate considerîndu-le doar chestii de imagine. Nu văd să se fi produs în ultimii 20 de ani vreo ameliorare a condiţiei ţiganilor. Dimpotrivă, s-au obişnuit repede să dea vina pe „discriminări” au devenit din ce în ce mai obraznici, nu respectă nici o lege şi sunt obişnuiţi numai să ceară. Nu este normal să te duci cu trupele speciale pentru a lua plata pe energia electrică. N-am văzut nici unul dintre apărătorii la televizor al drepturilor etniei participînd la o asemenea acţiune. Nici nu i-am auzit protestînd că maneliştii nu plătesc impozite. Fac scandal în faţa primăriilor cînd nu sosesc ajutoarele sociale, dar nu i-am văzut cerînd ajutoare de la co-etnicii care se lăfăie în Lamborgini şi au viloaie de 30 de camere. Problema ţiganilor este desigur problema societăţii româneşti. Incapabilă să-şi rezolve propriile disfuncţionalităţi, cu atît mai mult nu le poate rezolva pe cele ale etniei fraterne. Nu este absolut deloc o chestie de rasism, ci una de construcţie a unei societăţi normale. Or, e limpede că situarea socială a oamenilor care refuză regulile elementare ale convieţuirii e o treabă care priveşte chiar viitorul ţării. Nu poţi cere de la societate la infinit fără să oferi nimic în schimb. Rezolvarea nu se poate face decît prin educaţie. Mai întîi a noastră, a românilor, şi tot mai întîi a ţiganilor, prin programe speciale. Numai educaţia va omogeniza, pe termen lung, societatea. Or, atîta vreme cît şcoala românească este la pămînt (şi, din punct de vedere al educaţiei sub pămînt), nici o nădejde de remediere a situaţiei. Aşa că fuga la Paris să citim afişele din trenuri: Atenţie, păziţi-vă bagajele şi buzunarele, pe acest traseu călătoresc români! Ăsta nu este rasism!