Abia au trecut două luni din acest an şi preşedintele Băsescu, un personaj politic expirat cred unii, a dat cel puţin trei lovituri care arată că nu şi-a epuizat arsenalul. Le-a dat inclusiv PDL-ului, atenţie! Prima a fost numirea premierului Ungureanu, a doua decizia de a schimba toată garnitura ministerială a PDL, a treia numirea dlui Meleşcanu la SIE. De fiecare dată, reacţiile opoziţiei au fost mai întîi de stupefacţie, apoi isterice şi lipsite de logică. Evident că retorica cu „jos Băsescu” nu ţine loc de nici o soluţie politică sau economică nici în vremuri normale, nici în vremuri de criză. Ca să nu mai vorbesc de stupiditatea cu sabotarea lucrărilor parlamentului. Care nu a stîrnit deloc, aşa cum cred că s-ar cuveni, reacţia societăţii civile, apărătoare a democraţiei parlamentare. Dl. Ponta (şi-o da seama ce ironie involuntară îi adresează cei ce aşa zicînd îi apreciază recenta „maturizare” a discursului?) susţine că va dona indemnizaţiile de la parlament. Cum să donezi nişte bani cîştigaţi ilegal, adică pentru o muncă pe care nu ai prestat-o?
Aş mai adăuga şi două evenimente externe. Sumeţirea României faţă de Serbia în chestiunea vlahilor de pe Valea Timocului şi şedinţa comună a guvernelor României şi al Republicii Moldova, cu remarcabile planuri puse în lucrare. România a arătat, spre mirarea chiar a unor comentatori interni, că ştie şi alte cuvinte decît „da, să trăiţi”! faţă de UE. Spre stupefacţia cutărui parlamentar olandez care socoatea Estul Europei locuit de giboni. Înseamnă toate astea că, dacă dăm la o parte stratul de lături televizuale, România a păşit într-un nou ceas istoric? E prea devreme să spunem, dar ceva ghiocei există. Sigur că la nivelul de jos e jale: corupţie, incompetenţă, delăsare, interese personale şi de partid. Cum spuneam şi săptămînile trecute, mîna dlui. Ungureanu pare a lovi mult mai drastic. Deja avem cîteva demisii impuse fără obişnuita tevatură. Avem invitaţia către opoziţie de a lăsa gargara pentru prostime şi de a veni la negocieri. Există cîteva puncte slabe în actualul context: unul este puterea disproporţionată a lui Voiculescu, al doilea felonia UDMR, un adevărat pericol la adresa democraţiei româneşti, pentru care şantajul este strategia politică. al treilea lipsa unei opoziţii inteligente. Atacurile liberale la adresa lui Meleşcanu, acrobaţiile pentru a arăta că el nu are nici o legătură cu PNL, lipsa de la votarea legii lustraţiei sunt numai cîteva rateuri date în ultima săptămînă. Să mai consemnăm un eveniment: în urmă cu puţin timp preşedintele Germaniei a fost nevoit să-şi dea demisia, printre altele pentru că şi-a permis să ameninţe nişte ziarişti care îi anchetaseră ilegalităţile. La noi, dl. Antonescu ameninţă public pe ziariştii de la Evenimentul Zilei că vor ajunge şomeri cînd dîsnul va fi preşedinte…şi totuşi stîlpii societăţii civile Pârvulescu sau Alina Mungiu nu se delimitează deloc de asemenea derapaje. Aaa, dacă Băsescu ar fi spus din nou ceva la adresa degradării presei româneşti…. ar fi fost cu totul altceva. Scriem zadarnic. Paradoxul face ca societatea românească să fie azi mai avansată decît este presa ei, coborîtă sub ultimul nivel de murdărire şi incultură. Meciul dintre CNA şi Antene este şi el o dovadă. Se aglomerează evenimente. Cine le mai vede sensul?
poc poc se e vede clar ca opozitia nu au lideri care trebuie pt sa poata face ceva ptr tara asta deci domnul presedinte joaca cu ei sah ca , kasparov cu adversari lui deci crin si ponta se vede ca sunt copii pe langa basescu