Editorial

STÂLPII

În zgomotul insuportabil al cotidianului, între atîtea zdrăngănele care-şi arogă rangul de „evenimente importante”, ceea ce într-adevăr contează şi are importanţă istorică se pierde pentru publicul mare. Sâmbătă 31 august a avut loc un astfel de eveniment: beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika. Asta smulge România din blestemul derizoriului şi o aruncă pe traiectoria istoriei reale. Cu condiţia să realizăm Semnificaţia. Biserica Catolică i-a recunoscut martirajul şi sfinţenia. Cîţi dintre noi realizăm că sfinţenia nu este ceva de citit prin cărţi vechi, ci poate fi încă întîlnită pe stradă?  Mărturiile despre viaţa Monseniorului Ghika, atît cea dinaintea războiului, cît şi cea din închisorile comuniste, sunt cutremurătoare. Copleşitoare. Nu are rost să încerc măcar a le enumera aici. Cei interesaţi au numeroase surse de informare la dispoziţie. Mă interesează să scot din nepăsare semnificaţia actului de azi. Nu am văzut la televizor ceremonia, deci nu voi comenta prezenţa absolut neruşinată a unor politicieni din partidul care l-a ucis pe sfînt. În 1954, cînd a murit Prinţul Ghika, tovarăşul Iliescu se întorcea de la Moscova să ne îndoctrineze. Acum asistă la ceremonie… La urma urmei, vade retro este creştinesc! Mă întreb însă cum va reacţiona BOR la această beatificare. Sunt multe provocări care se acumulează în ultimii ani şi cer delimitarea bisericii noastre de imobilism şi delir de grandoare. La urma urmei şi Biserica Ortodoxă Rusă şi cea bulgară şi-au încununat sfinţii din timpul marii terori roşii. BOR are, de exemplu, un martir deplin asemănător cu Prinţul Ghika ca slujire şi destin: Valeriu Gafencu. Încă mai aproape de noi este părintele Arsenie Boca, unii îl pun pe listă şi pe extraordinarul Părinte Nicolae (Steinhardt), alţii pe recent înălţatul la ceruri Iustin Pârvu. Sunt adevăraţi stîlpi pe care se sprijină  acoperişul cerului românesc. Şi lista este, vă asigur, impresionantă, un pelerinaj la Aiud, Sighet şi în alte locuri sfinte ale pătimirii naţionale este suficient să edifice un martyrium impresionant. Iar BOR tace profund şi indecent. În schimb, trimite nişte semnale tare discutabile care au dus la o scădere (nu dau prea mulţi bani pe corectitudinea sondajelor de opinie, dar semnalul trezeşte totuşi îngrijorări) în încrederea populaţiei. Este, de exemplu, readucerea în actualitate de către un recent deces în lumea ţiganilor a chestiunii încoronării. Dacă, într-adevăr, „regele” ţigan a fost uns la Curtea de Argeş eu unul aş aştepta explicaţii în ce măsura asta corespunde canoanelor, istoriei, menirii BOR. Mi se pare imposibil ca aceeaşi biserică să ungă doi regi în interiorul aceluiaşi popor. Căci biserica nu lucrează etnic.  Este o problemă canonică, dar şi etică şi istorică. Alt exemplu: am văzut săptămînile trecute un grup impresionant de ierarhi vizitînd… casa lui Ceauşescu din Scorniceşti. Justificarea că era vorba de un „monument al istoriei noastre” mi s-a părut de un cinism specific lumii politice şi care ar trebui să lipsească total din lumea bisericii. Sau preamărirea lipsită de discernămînt a unui puşcăriaş grandoman care se proclamă mare apărător al ortodoxiei. Sunt fapte disparate, deloc izolate, deloc puţine, care ridică turnuri de interogaţii neliniştitoare. Ca şi societatea românească (ar putea fi altfel?) biserica ortodoxă este o sumă de enorme contradicţii şi se află într-un moment de cumpănă din care se va alege bobul curat de neghină. Sau praful. Personalitatea excepţională a Prinţului Ghika face parte dintr-o specie de români care mi-e teamă că a dispărut. Noi ne-am retras în subistorie. În ceruri avem rugători. 

P.S. Ceva mai lung azi, pentru că acum cînd scriu văd manifestaţiile, faţă de care televiziunile arată o „discreţie” plină de semnificaţii, contra proiectului Roşia Montană. Dl. Doctor Ponta a atins un record nemaiîntîlnit al schizofreniei politice. Ca şef al guvernului promovează o lege pe care anunţă că o va respinge ca parlamentar. Capacitatea acestui om de a minţi depăşeşte limitele normalului chiar în politică. N-ar fi mai bine să ne lase?

Christian CRĂCIUN