Ecouri la ediţia a II-a a “Serbărilor Toamnei”

Cea mai mare pensulă din lume, expusă în curtea Primăriei
Câmpina a intrat în Cartea Recordurilor cu un lucru inedit – ceamai lungă pensulă din lume, o pensulă care şi-a demonstratfuncţionabilitatea, pictorul Mihai Boroiu realizând litera “C” -“Dela Câmpina”, după cum mărturisea artistul. După ce Câmpinaa intrat în Cartea Recordurilor s-a pus problema ce se va întâmplacu cea mai mare pensulă din lume. Unii au fost de părere călocul său ar fi în faţa Casei Tineretului, alţii că ar fi mai potrivită chiar în curtea Primăriei Câmpina, iar adepţii acestei din urmăidei au avut – finalmente – câştig de cauză. Aşa se face că pensula de 4,34 metria fost expusă în curtea Primăriei, undeva pe un spaţiu verde,chiar pe latura dinspre Poliţia Municipală. Destul de puţinpusă în valoare, deşi este totuşi recordul mondial în materie,cea mai mare pensulă din lume pare mai degrabă… rătăcită princurtea Primăriei. Mai mulţi specialişti în arhitectură şi peisagisticăne-au precizat că pensula ar fi fost mult mai bine pusă în valoare în faţaCasei Tineretului, acolo unde spaţiul mult mai larg nu ar fi “sufocat”obiectul expus printre clădiri mari, impunătoare, aşa cum suntCasa cu Grifoni (sediul Primăriei) şi clădirea care adăposteşte sediulPoliţiei Municipale.
Site-ul Primăriei, o parodie!
Nici înaintea festivalului, nici după, site-ul oficial al Primăriei Câmpina nu a suflat nici o vorbănici despre festival şi nici despre intrarea Câmpinei în Cartea Recordurilor. Aici nu puteai găsi nici programul festivalului şi nici o altă informaţielegată de acest eveniment, poate cel mai important din istoria recentă a urbei.Iar dacă nici când intrăm în Cartea Recordurilor nu reuşeşte nimeni din administraţia localăsă anunţe acest lucru şi pe site-ul oficial al Primăriei, ce pretenţii am mai putea avea atunci când este vorba despre alte evenimente?
Ce facem cu Casa Cărţii?
În mod tradiţional, spectacolele şi manifestările artistice găzduite de Câmpinase derulează pe o scenă amplasată în intersecţia de la Casa Cărţii.Mulţi dintre cei care au fost prezenţi la cele două zile de festival,ne-au atras atenţia asupra stării jalnice în care se găseştefosta “Casă a Cărţii”. Geamuri murdare, mizerie în cel mai pur şi propriuînţeles al cuvântului, un peisaj jalnic… Cu siguranţă, reprezentanţiiadministraţiei locale vor putea spune că este o proprietateprivată, ceea ce este corect. Numai că, aici apar două problemeîn care se regăseşte şi administraţia locală. Una dintre acesteaar fi că nimeni din partea Primăriei sau a Consiliului Local Câmpinanu a întreprins nici măcar un demers pentru ca acest edificiuemblematic pentru cultura Câmpinei să revină în patrimoniul urbei.O altă problemă ar fi că scuza cu proprietatea privată nu prea mai ţine…Chiar şi în aceste condiţii, dacă este vorba de o proprietate privată,nu poate sta în centrul Câmpinei cu geamurile mâzgălitedoar în numele dreptului suprem al proprietăţii! Măcar pentrurespectul care se cuvine acordat celorlalţi câmpineni…Şi asta ca să nu mai vorbim că locuitorii din blocurile din zona centralănu au înţeles ca măcar în zilele de festival să nu-şi mai atârne desuurile, ciorapiişi alte obiecte de vestimentaţie – mai mult sau mai puţin intime -la balcoane, în văzul tuturor… E prea mult?
O iluzie
De o bună bucată de vreme, am luat hotărârea de a nu mai reacţiona la modul în care administraţia locală îşi manifestă respectul faţă de istoria şi trecutul acestei urbe. Am sperat, ca pasionat de istorie campineană, să văd o manifestare careîn mod real te-ar putea face pe tine, cetăţean al municipiului Câmpina, să retrăieşti atmosfera de altă dată. Nimic mai fals. Această acţiune (Serbările Toamnei) făcută pe bani publici, în urma unui sondaj fulger (aşa cum l-a denumit întâi stătătorul acestei aşezări) executat de neprofesionişti, a arătat totuşi că taberele sunt cât de cât împărţite. Numitorul comun se pare că îl constituia cheltuirea unor fonduri rezonabile, într-o perioadă mai puţin fastă. Mă aşteptam ca în locul produselor de parfumerie, obiectelor de cult şi a altor zorzoane, să văd pe tarabele improvizate halviţă, susan, acadele, bragă. La o astfel de manifestare, invitarea unor anticari, fie ei şi din Ploieşti, ar fi dat o altă patină în reconstituirea unui timp definitiv pierdut. Cu câteva elemente de butaforie s-ar fi putut reface o atmosferă apropiată anilor interbelici, anii cei mai frumoşi ai localităţii noastre. De-a lungul bulevardului central puteau să-şi găsească locul un lustragiu, un flaşnetar, un tocilar, vestiţii vânzători cu bilete trase de papagali, un vânzător de geamuri, florărese, fotografi de epocă, câteva trăsuri inscripţionate cu traseele de altă dată din Câmpina, personaje îmbrăcate cu veşminte de epocă (elevi, ofiţeri şi emblematicii sergenţi de stradă) etc, etc. Dacă acele corturi cu mici şi bere au fost din abundenţă, ca să nu zic în exces, mă gândeam la meniurile din zilele de târg ale Câmpinei de altă dată, care evident pe lângă mici aveau şi patricieni, tiri (hamsii proaspete pe scobitoare), momiţe şi măduvioare, babic, ghiudem, plăcinte, covrigi şi gogoşi, toate stropite cu vin de Urlaţi sau Valea Călugărească, în acordurile melodiilor cântate de Zavaidoc, Cristian Vasile şi Jean Moscopol. O organizare minuţioasă, dar mai ales documentată, ar fi creat, zic eu, premisele unei manifestări reuşite. Nu fac referire în acest demers la evenimentele pentru cei mici, la cele două spectacole care au fost, se pare, un succes sau la grupul restrâns, dar vizibil, de artişti plastici, ci la speranţa pe care alături de alţi câmpineni mi-am pus-o să retrăiesc farmecul de altă dată al unei localităţi cândva pitorească şi boemă. Am încercat – şi sincer nu am reuşit – sa găsesc acele locuri de poveste, mult trâmbiţate în pliantele distribuite cu conştiinciozitate de Poliţia Comunitară. Am căutat un stand (o aşa zisă Librărie Crăciun improvizată) unde cetăţeanul putea găsi cărţile şi lucrările (nu puţine la număr) scrise de-a lungul anilor de câmpineni despre Câmpina. Doar o firavă măsuţă cu 4-5 titluri. De ce doar atât? Din păcate, invitaţia distribuită cetăţenilor dea retrăi atmosfera de altă dată nu a specificat şi ce perioadă anume, pentru că aproape tot ce am văzut face partedin prezentul pe care îl trăim toţi, aflat inevitabil sub umbra prahoveanului Caragiale. (Acest ultim material ne-a fost transmis de Şerban BĂLEANU)