La şedinta de joi, 31 ianuarie 2013, a legislativului municipal, doctorul Alexandru Matei, managerul Spitalului Municipal, a prezentat în plenul Consiliului Local, aşa cum i se solicitase în urmă cu două luni, un raport de activitate a unităţii pe care o conduce, situaţia economico-financiară şi a gradului de ocupare a personalului medical, inclusiv stadiul proceselor în care este angrenat cel mai mare spital al Câmpinei şi al doilea din judeţ, ca număr de servicii medicale oferite şi de pacienţi trataţi. Ca o ironie a sorţii, Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de sănătate din miniparlamentul Câmpinei, cel mai supărat consilier pe faptul că acest raport a venit cu o întârziere de două luni (el fusese solicitat încă din noiembrie 2012), nu a putut fi prezent la şedinţa cu pricina, din motive obiective. El ar fi trebuit chiar să prezideze şedinţa ordinară de luna trecută, locul său fiind luat, conform Regulamentului, de către Daniel Ioniţă, următorul consilier, în ordinea alfabetică a aleşilor. Avocatul Dorin Georgescu, cel care reprezintă spitalul în procesesele cu firma Romgermed Bucureşti, a prezentat stadiile dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecat: “Când am început să ofer asistenţă juridică spitalului, acesta se afla într-un proces cu clinica Romgermed, în care i se pretindea un milion de euro. Am reuşit, după doi ani de acţiuni în justiţie, să blocăm plata acestor pretenţii uriaşe, care ar fi grevat grav bugetul spitalului. Săptămâna trecută, am obţinut noi, în contradictoriu cu Romgermed, un milion de euro. În continuare, suntem în derularea unor acţiuni în justiţie, pentru obţinerea de la Romgermed a 10 milioane de lei (peste 2 milioane euro). Sunt convins că vom câştiga şi că toate cheltuielile de judecată le vom recupera de la Romgermed.” De unde, până nu de mult, erau mulţi consilieri supăraţi pe întârzierea raportului conducerii spitalului, acum, la prezentarea acestuia, prea multe întrebări nu au curs spre doctorul Matei. Doar preşedintele de şedinţă, Daniel Ioniţă, şeful Comisiei de administraţie publică, a dorit să-l întrebe pe managerul Spitalului Municipal despre gradul de ocupare al personalului medical, ca şi despre neplăcuta situaţie în care sunt puşi pacienţii internaţi, atunci când li se mai solicită să-şi cumpere din farmacii medicamente şi materiale sanitare. Doctorul Matei s-a arătat oarecum îngrijorat în legătură cu schema de personal subdimensionată a spitalului: “Avem 660 de posturi aprobate în statul de funcţii. Dintre acestea, sunt ocupate numai 530, deci este evident că spitalul funcţionează cu 130 de posturi vacante. Este de la sine înţeles că, în aceste condiţii, activitatea noastră se realizează cu mari eforturi din partea personalului medical şi nemedical. Foarte mulţi angajaţi au zeci de zile libere pe care nu şi le mai pot lua, căci, altminteri, ar perturba grav activitatea unităţii. Iar pentru efortul lor şi pentru întelegerea situaţiei, nu pot decât să le mulţumesc.” Prezentând situaţia economico-financiară a unităţii, managerul spitalului a ţinut să precizeze: “Ni s-a reproşat că, în şedinţa trecută, am solicitat Consiliului Local fonduri de 200.000 lei, deşi s-a afirmat în campania electorală că spitalul nu are datorii. Într-adevăr, în octombrie 2012, noi nu aveam datorii. În condiţiile în care, cu toate că finantarea spitalului în 2012, de la CJAS Prahova, a fost mai mică decât în alţi ani cu 5,3 milioane de lei, noi nu am refuzat cazurile de internări de urgenţă şi nu am închis uşa niciunui bolnav care a apelat la serviciile noastre. Din noiembrie 2012, Casa de Sănătate Prahova nu ne-a mai dat bani decât pentru salarii. Din acel moment, au început datoriile. În prezent, avem datorii de circa 800.000 lei, dar trebuie să aveţi în vedere că 100.000 reprezintă o datorie mai veche a Primăriei, pentru lucrări care s-au făcut, dar nu au mai fost plătite. În plus, cele două măriri de salarii ale angajaţilor, operate în 2012 ca efect al legii, pentru revenirea la salariile bugetarilor din iulie 2010, au însemnat practic 200.000 lei, bani pe care i-am plătit din fondurile alocate pentru utilităţi. Nu puteam face altfel, pentru că salariile, conform legislaţiei, se plătesc cu prioritate. Poate nu am ştiut noi să explicăm foarte bine situaţia. În realitate, noi ceream legislativului municipal numai schimbarea destinaţiei acelei sume de 200.000 lei, adică folosirea ei nu pentru utilităţi, ci pentru salarii.” În legătură cu problema lipsei de medicamente şi de materiale sanitare, poate cea mai penibilă din activitatea unei unităţi spitaliceşti, Alexandru Matei a recunoscut că “mai există această situaţie nefericită, dar nu mereu, şi nu în cazul diabeticilor sau al altor bolnavi cronici, care sunt trataţi prin programe naţionale de sănătate. Dacă este să fim sinceri, această realitate a spitalului nostru este mai veche, aşa cum veche este şi subfinanţarea sistemului nostru medical. Noi am reuşit să rezistăm mulţi ani fără a fi obligaţi să cerem bolnavilor aceste cheltuieli suplimentare, neplăcute şi pentru ei, dar şi pentru noi, în perioade în care spitale mult mai mari decât al nostru înmânau bolnavilor, la internare, liste întregi cu medicamente şi materiale sanitare pe care trebuiau să şi le procure singuri.” A.N.
