Săptămâna trecută a avut loc la Casa Tineretului, Sala Mică, întâlnirea de 40 de ani a celor care au înălţat Barajul Paltinu, o realizare notabilă a şcolii româneşti de construcţii şi una dintre cele mai importante investiţii prahovene din ultimele decenii. În aprilie 1971, era dat în folosinţă Barajul Paltinu împreună cu întreg sistemul hidrotehnic aferent, denumit iniţial tot Paltinu, redenumit ulterior Voila. Ansamblul hidrotehnic construit pe Doftana, care alimentează cu apă potabilă şi industrială o bună parte a judeţului, face parte Exploatare Sistem Zonal Prahova SA, societate care a organizat “Întâlnirea de 40 de ani”.
Evenimentul a fost o execelentă ocazie a foştilor şi actualilor angajaţi ai Sistemului hidrotehnic Voila (SHV) de a se întâlni pentru a socialize şi a sărbători împreună “vârsta” barajului. Au participat la întâlnire şi câţiva dintre constructorii care au trudit la ridicarea Barajului Paltinu, a cărui denumire vine de la numele unui pârâu ce alimentează lacul de acumulare.
Barajul este o construcţie monumentală care impresionează şi astăzi prin dimensiunile sale. Construcţia lui a durat cinci ani. Ansamblul hidrotehnic de pe râul Doftana a fost dat în funcţiune în anul 1971, iar în intervalul 1976-1982 au fost executate mai multe consolidări, absolut necesare, deoarece în timpul primei umpleri a lacului, s-au constatat infiltraţii de apă pe sub soclul barajului, cauzate însă nu de o deficienţă a construcţiei, ci de structura rocilor de sub baza peretelui barajului, zonă în care fusese injectat lapte de ciment. Cu o înălţime de 108 metri (deasupra fundaţiei), barajul are o lungime totală a coronamentului de 455 metri. Astăzi, el susţine o acumulare de aproximativ 55 milioane metri cubi de apă. Centrala hidrotehnică are o putere instalată de 10 MW, producând anual energie electrică în valoare de 30 GWh., Şeful Sistemului hidrotehnic Voila, ing. Gheorghe Poenariu, ne-a asigurat că “nu este niciun pericol din punct de vedere al rezistenţei şi durabilităţii barajului, chiar şi după toate cutremurele întâmplate. Infiltraţiile de după prima umplere a lacului, de mult remediate, se puteau întâmpla oriunde şi oricui, chiar şi celor mai mari firme de construcţii, fiind cauzate de structura subsolului. Ele nu au constituit un viciu de construcţie, căci barajul propriu-zis nu a avut nicio fisură. Pur şi simplu laptele de ciment injectat cu nişte foreze nu s-a răspândit peste toată zona de sub soclul barajului.”
După întâlnirea de la Casa Tineretului, participanţii au vizitat Staţia de tratare a apei Voila, unde şefa staţiei, ing. Mihaela Mihăilescu, a prezentat celor prezenţi toate modernizările şi retehnologizările care s-au adus obiectivului în ultimii ani. Apoi, s-a mers la biserica din Lunca Mare, unde a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor salariaţilor SHV care au părăsit această lume, la sfârşitul slujbei împărţindu-se, conform tradiţiei, colivă, colaci şi pachete cu mâncare. În continuare, a fost vizitat barajul, care rămâne, peste decenii şi tot felul de încercări ale stihiilor naturii, o construcţie durabilă, aptă să funcţioneze în orice condiţii la norme europene.
Barajul este o construcţie monumentală care impresionează şi astăzi prin dimensiunile sale. Construcţia lui a durat cinci ani. Ansamblul hidrotehnic de pe râul Doftana a fost dat în funcţiune în anul 1971, iar în intervalul 1976-1982 au fost executate mai multe consolidări, absolut necesare, deoarece în timpul primei umpleri a lacului, s-au constatat infiltraţii de apă pe sub soclul barajului, cauzate însă nu de o deficienţă a construcţiei, ci de structura rocilor de sub baza peretelui barajului, zonă în care fusese injectat lapte de ciment. Cu o înălţime de 108 metri (deasupra fundaţiei), barajul are o lungime totală a coronamentului de 455 metri. Astăzi, el susţine o acumulare de aproximativ 55 milioane metri cubi de apă. Centrala hidrotehnică are o putere instalată de 10 MW, producând anual energie electrică în valoare de 30 GWh., Şeful Sistemului hidrotehnic Voila, ing. Gheorghe Poenariu, ne-a asigurat că “nu este niciun pericol din punct de vedere al rezistenţei şi durabilităţii barajului, chiar şi după toate cutremurele întâmplate. Infiltraţiile de după prima umplere a lacului, de mult remediate, se puteau întâmpla oriunde şi oricui, chiar şi celor mai mari firme de construcţii, fiind cauzate de structura subsolului. Ele nu au constituit un viciu de construcţie, căci barajul propriu-zis nu a avut nicio fisură. Pur şi simplu laptele de ciment injectat cu nişte foreze nu s-a răspândit peste toată zona de sub soclul barajului.”
După întâlnirea de la Casa Tineretului, participanţii au vizitat Staţia de tratare a apei Voila, unde şefa staţiei, ing. Mihaela Mihăilescu, a prezentat celor prezenţi toate modernizările şi retehnologizările care s-au adus obiectivului în ultimii ani. Apoi, s-a mers la biserica din Lunca Mare, unde a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor salariaţilor SHV care au părăsit această lume, la sfârşitul slujbei împărţindu-se, conform tradiţiei, colivă, colaci şi pachete cu mâncare. În continuare, a fost vizitat barajul, care rămâne, peste decenii şi tot felul de încercări ale stihiilor naturii, o construcţie durabilă, aptă să funcţioneze în orice condiţii la norme europene.
