Știri

După trei ani de dispute belicoase, de ce să se fi împăcat Horia Tiseanu şi Alin Moldoveanu?!

Timp de aproximativ trei ani, primarul Horia Tiseanu şi Alin Moldoveanu, lider al PC, apoi al PNDC, s-au aflat într-un război continuu. Un război care, uneori, a depăşit orice limite. Deşi au mai existat , de-a lungul timpului, tot felul de diferende între politicienii câmpineni, niciodată nu s-a ajuns atât de departe. Disputele verbale ale celor doi, susţinute de colegii lor de partid, au fost belicoase, iar în campania electorală pentru alegerile europarlamentare nu a lipsit mult să asistăm chiar şi la dispute fizice. De fapt, s-a coborât ştacheta mult sub nivelul unei dispute politice, termeni ca “papiţoi” sau “mincinos ordinar” fiind deseori întâlniţi în “mesajele” celor doi. Mai mult, oamenii din taberele politice pe care le conduc s-au simţit datori să-şi apere şefii, intrând într-un joc care nu a folosit nimănui. dar cum politica are surprizele ei, iată că lucrurile încep să se schimbe. Primul pas înapoi l-a făcut Alin Moldoveanu în campania pentru alegerile locale, în care cei doi s-au duelat pentru funcţia de primar. Atunci, liderul PNDC a surprins pentru că nu a folosit nici una dintre dezvăluirile cu care tot ameninţa la adresa rivalului său politic. Odată intrat şi în Consiliul Local, Alin Moldoveanu se comportă de parcă ar fi bătut palma – în spatele uşilor închise – cu cel pe care l-a hulit atâta vreme. Elocvente în acest sens sunt nu numai prestaţiile sale de la şedinţele Consiliului Local (unde votează fără discuţii proiectele primarului), dublate de faptul că a fost văzut ieşind din biroul lui Tiseanu chiar înaintea şedinţei CL în cadrul căreia s-a aprobat rectificarea bugetului local, impresia generală fiind că Horia Tiseanu şi Alin Moldoveanu au căzut la pace. De ce? Ce a stins… setea de dreptate a lui Moldoveanu, proclamată cu orice prilej înainte de a ajunge consilier? Este greu de spus şi se pot face doar speculaţii… În aceste condiţii, pentru a nu intra în zona speculaţiilor, am preferat să vă prezentăm o retrospectivă a celor mai interesante declaraţii ale celor două tabere, din ultimii trei ani. Comentariile le lăsăm în seama dvs!
Horia Tiseanu (PD-L):
“Trenuleţul conservator a mers pe şine greşite. În privinţa acuzelor personale, nu răspund diletanţilor din partide, oameni cu caracter îndoielnic, care confundă lupta fizică de pe salteaua de karate cu lupta politică civilizată” (26 ianuarie 2007)“Nu mă mai sperie criticile unor «papiţoi» care se plimbă cu maşini decapotabile sau cu ATV-uri ziua, în timp ce oamenii serioşi sunt la serviciu” (5 aprilie 2007)“Nu pot să nu remarc lipsa de fair-play a conservatorilor, care ne-au suflat, efectiv, trupele IRIS şi Simplu” (22 ianuarie 2008)“Noi nu folosim metode de cumpărare a electoratului cu spectacole sau excursii” (7 aprilie 2008)“Nu înţeleg de ce Alin Moldoveanu ne anunţă repetat că ei sunt curaţi şi că şi-au scos toţi cazierele. De ce? Sunt candidaţi în PNDC care au avut sau au probleme cu legea? Sau sunt situaţii în care cazierele au fost albite pentru că au trecut termenele de prescriere a unor sancţiuni?” (22 aprilie 2008)“Ar trebui să se mai gândească o dată înainte de a dori să fie primar după ce a profanat crucea lipind-o pe coşul de gunoi” (8 mai 2008, la lansarea candidaturii sale) 
Viorel Bondoc (PD-L):
“Cine e Alin Moldoveanu în acest oraş? Să zică mersi că m-a prins în toane bune, că altfel îi dădeam cu sacoşa în cap!” (27 noiembrie 2007, după incidentul din campania pentru europarlamentare)
Marian Nistor (PD-L):
“Tinerii din PD au fost ameninţaţi cu bătaia, totul culminând atunci când echipe ale PC au patrulat prin oraş, acuzând că vor prinde membrii PD care ar fi răspândit materiale denigratoare despre unul dintre candidaţi. Conservatorii s-au comportat la fel şi cu colegii noştri Bondoc şi Dulă. Mai mult, pe Bondoc, Alin Moldoveanu l-a întrebat cu obrăznicie ce are în sacoşă, l-a asediat şi escortat până la domiciliul său” (4 decembrie 2007)

Alin Moldoveanu (PNDC):
“Tiseanu este primar doar pentru că Florin Anghel a desfăşurat o campanie extrem de puternică şi de susţinută (…) Eu spun că primarul Tiseanu nu a făcut nimic. Pe străzi nu se vede nimic, iar lumea este nemulţumită” (24 ianuarie 2006)“Oraşul arată praf şi pulbere, iar primarul îşi face probleme pentru imaginea lui (…) Tiseanu administrează foarte prost oraşul” (10 octombrie 2006)“Domnule primar, minţiţi cu neruşinare! Domnul primar împarte banii doar pe criterii politice” (23 februarie 2007)“Aproape toată clasa politică din Câmpina împărtăşeşte ideea conform căreia Tiseanu este cea mai mare ţeapă politică a oraşului. Tiseanu mai este înconjurat şi de comunişti cu acte în regulă, care sunt condamnaţi de statul român.” (3 aprilie 2007)“Mincinosul oraşului, Tiseanu, încearcă să se spele singur, dar e prea murdar (…) În promit solemn că, momentan, nu o să mă plimb pe la Căminul Turnătoriei, o «clădire» atât de dragă primarului” (5 aprilie 2007)“Tiseanu şi PD-ul local sunt susţinători ai cifrei diavolului” (15 mai 2007)“Dom’ Tiseanu nici nu ştii / Cât de nul începi să fi!” (29 mai 2007)“Ne-am săturat să fim conduşi de aceiaşi fripturişti care nu fac nimic pentru cetăţeni” (7 august 2007)“Ruşine administraţiei Tiseanu!” (30 octombrie 2007, pe tema banilor alocaţi la Şcoala Generală nr. 2)“Tiseanu minte cu neruşinare, aşa cum îi stă în caracter să facă, atunci când se referă la «bătăuşii» din PC. Care bătăuşi? Membrii PC care i-au surprins pe Bondoc şi Dulă împărţind materiale denigratoare nesemnate la adresa lui Florin Anghel erau două femei! (…) Sunt deja foarte multe documente strânse despre ilegalităţile făcute în mandatul Tiseanu. Vom face o pernă din aceste documente şi i-o vom da cadou d-lui Tiseanu ca să poată dormi liniştit cu capul pe ea!” (4 decembrie 2007)“Cangrena PSD-PD-L mănâncă din acest oraş fără scrupule, într-un mod inadmisibil. Nu se mai satură… Iar celor care fac astfel de proiecte şi le susţin le transmit un singur lucru: vine DNA-ul, aşa cum a mai venit şi cum i-a luat la întrebări pe mulţi dintre ei (…) Practic, asistăm la tunuri imobiliare ale băieţilor deştepţi din PSD şi PD-L, pe ultima sută de metri a acestui mandat. Nu se poate aşa ceva!” (25 martie 2008)“Tiseanu împarte scrisori prin Câmpina. Nu sunt scrisori, e o minciună portocalie de la mincinosul numărul 1 al localităţii. A scris nu numai multe minciuni, ci şi atacuri direct la persoană” (1 aprilie 2008)“Tiseanu împreună cu gaşca sa nu au scăpat nici o ocazie să mă denigreze, să mă provoace, doar-doar voi riposta. Mi-au jignit prietenii, mi-au jignit familia, rudele şi i-am lăsat în pace. Oamenii când ştiu că nu au făcut nimic şi se simt încolţiţi atacă haotic! (…) Oricine priveşte în jur poate vedea «realizările» epocii Tiseanu şi ale slugilor din gaşca lui (…) Eu le promit câmpinenilor că toţi cei care au condus Câmpina în ultimii 12 ani vor da socoteală pentru fiecare bănuţ din cei 150 milioane euro pe care i-au risipit” (10 iunie 2008) 
Monica Clinciu (PNDC):
“Nu este admisibil şi este ilegal ceea ce au făcut democraţii şi primarul Tiseanu, când au împărţit ghiozdane şi alte rechizite elevilor de clasa I. Chiar şi copilul meu a primit un ghiozdan care poartă sigla PD şi caiete cu poza primarului Tiseanu şi a preşedintelui Organizaţiei PD Prahova, Roberta Anastase. Când le-am văzut mi-am adus aminte de manualele mele, din anii ‘80, cu pozele lui Nicolae Ceauşescu” (19 septembrie 2006)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare