Știri

Dulă a câştigat procesul cu Poliţia

În urma campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, Marian Dulă, membru PD, a fost sancţionat de Poliţie pentru încălcarea legii privind desfăşurarea campaniei electorale, cu o amendă de 5 milioane lei vechi. După ce iureşul acelei campanii a trecut, bine sfătuit – probabil – Marian Dulă a atacat în instanţă sancţiunea şi a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie. La primul termen, procesul a fost amânat, aşa cum se întâmplă în buna tradiţie a justiţiei din România. Ulterior, dosarul nr. 14/204/2008 a avut o nouă înfăţişare la 20 februarie, prilej cu care instanţa a admis să se facă administrarea probelor, singura probă invocate de Marian Dulă fiind aducerea unor martori, care să dovedească instanţei că nu se face vinovat de încălcarea legii privind desfăşurarea campaniei electorale.Chiar dacă nu a fost depusă o listă la dosarul cauzei înaintea termenului de judecată, aşa cum o cere procedura în materie, totuşi, la 20 februarie, instanţa a audiat martorii. Mai mult, ulterior, instanţa a admis plângerea formulată de Marian Dulă împotriva Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi a dispus anularea procesului verbal prin care Dulă este amendat contravenţional cu suma de 5 milioane lei vechi. Singura problemă, care se regăseşte, însă, în toate procesele în care este implicat Inspectoratul Judeţean de Poliţie, este că nimeni nu reprezintă această parte. De altfel, aceasta este una dintre “portiţele” prin care scapă de diverse sancţiuni contravenţionale oricine are de-a face, la un anumit moment dat, cu Poliţia. Şi asta pentru că, această instituţie nu este niciodată reprezentată în faţa instanţelor de judecată. Şi nu numai la Câmpina…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare