De fapt, cu sintagma ”prieten al sufletului meu” m-a gratulat Eusebiu Ștefănescu, la finalul uneia din lansările cărților mele. Era o mare întâmplare când ne întâlneam. Nu m-a refuzat niciodată. Când l-am rugat, a lăsat Bucureștiul și a modificat orarul repetițiilor și a venit după mine, ”prieten al sufletului său”, la Câmpina, la Breaza, la Sinaia. El era momentul mult așteptat după lansarea cărții. Recita zeci de minute în șir și nu obosea. Era el însuși un spectacol. Așa cum nici când a împlinit 70 de ani nu părea obosit, ci doar puțin trist. Aștepta ca tunul construit de tatăl său la naștere să tragă a șaptezecea salvă. Și a tras. A fost o petrecere de neimaginat. Invidioșii îl întrebau: ”De ce faci astfel de petrecere?” ”Pentru că sunt grandoman” – le răspundea el șugubăț. “Eu din asta nu câștig nimic sau câștig numai prietenie. Și de ce fac asta? Pentru că la nașterea mea, tatăl meu, care era inginer, își făcuse o instalație specială, un mic tun , prin care voia să anunțe satul că dacă mama mea va naște un băiat, indiferent la ce oră se naște, va trage cu instalația aceea ca să audă tot cuprinsul comunei Iedera, judeţul Dâmboviţa. A făcut o chestie importantă la intrarea mea în viață. Și tot satul s-a trezit și a spus: a născut băiat cucoana domnului inginer”.
Și mărturisirea lui continuă: ”Ne-am mutat într-o vreme la Câmpina și, pe când aveam zece ani, mama a ținut morțiș să vorbească la una din ședințele de spiritism. Ea era născută, ca și poetul, pe 15 ianuarie, iar casa noastră era la 100 de metri de Castelul Iuliei Hașdeu. Insista să vorbească cu Eminescu. Și l-a rugat să-i spună ce voi deveni eu. Toți credeau că voi deveni scriitor, pentru că Nina Cassian, Mihu Dragomir, Nicolae Tăutu îmi dăduseră un premiu literar la Câmpulung și voiau să mă ia la Școala de Literatură. Se trecuse la jocul cu paharul și Eminescu a scris: «actor». Pe mine m-a marcat foarte mult întâmplarea asta. Eram recomandat pentru actorie de Eminescu. La vremea aceea era o nebunie să spun lucrul ăsta, să spun că am avut un contact cu Eminescu. Dar el, de acolo de sus, a spus: «Copilul acesta actor se face»”.
Eusebiu Ştefănescu a jucat în zeci de piese la teatrele bune din București și mult timp la Ploiești, dar nu și-a uitat niciodată Câmpina. Aici, la Teatrul Popular, a montat cu noi, actorii amatori, spectacole de referință și rezonanță, în ”Festivalul Caragiale”. S-au luat medalii de aur și actorii câmpineni ridicau sala în picioare.
A devenit cetățean de onoare al Câmpinei. Cariera lui numără peste 40 de filme , pe marele ecran sau televiziune, nemaivorbind de scenele teatrelor. Câștiga imens, dar ”ce câștigam cheltuiam în timpul filmărilor”.
Eusebiu Ștefănescu a fost o risipire perpetuă, dăruind din energia sa care, cu fiecare spectacol, se înmulțea. Știa că o bucurie estetică este cu atât mai mare cu cât o împărtășești. Era un actor complex. Era un om complex. Era un prieten desăvârșit. N-aș fi bănuit anul trecut, când a făcut cheful de 70 de ani, n-aș fi bănuit că aceea a fost și secunda cea mai rotundă.
A 71-a salvă de tun, pe 3 mai, nu se va mai auzi. Magul captiv l-a luat cu el. Voi auzi doar clopotul bătând într-o dungă.
Fie-ți cărările raiului locuri ale desfătării și păzește-mă prietene cu sufletul tău!
Emanoil Toma
Cu salve de pusca a si plecat din viata! A avut parte de onoruri militare – foarte impresionant momentul!