Știri

Drapelul naţional, sărbătorit în mod inedit la Câmpina

Astăzi, începând cu ora 9.30, administraţia locală câmpineană a organizat în centrul civic, ample manifestări dedicate drapelului naţional al României. Programul a debutat cu dansuri populare, cântece patriotice, sincron cu steaguri tricolore, lansare de baloane cu heliu în culoarea tricolorului şi a continuat cu o defilarea militară în cadrul căreia, în premieră, a fost desfăşurat un tricolor de dimensiuni impresionante (100 metri lungime), purtat pe bulevardul Carol I de o sută de elevi din liceele câmpinene.
Printre zecile de câmpineni care au ţinut să participe la eveniment s-au numărat veterani de război, reprezentanţi ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă, consilieri locali, funcţionari din cadrul Primăriei Câmpina, primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Adrian Piţigoi.
Ziua sărbătoririi drapelului naţional organizată anul acesta de autorităţile locale face parte din programul de manifestări Câmpina – România 100.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare