Știri

Două asociaţii câmpinene – “beneficiarele” indemnizaţiei senatorului Georgică Severin

Recent, la o întâlnire cu presa locală, întrebat cui va dona indemnizaţia sa de senator, parlamentarul câmpinean Georgică Severin a precizat că printre opţiunile sale se află mai multe ONG-uri din localitate care se ocupă cu îngrijirea copiilor bolnavi şi sărmani. “Banii îi voi dona unei fundaţii din zonă. O să dau detalii la momentul potrivit. Deja mă gândesc la patru organizaţii umanitare cu activitate bogată în domeniu. Iniţial, m-am gândit să împart indemnizaţia mea de 4200 de lei acestor organizaţii, dar mi-am dat seama că suma ce ar reveni fiecăreia ar fi destul de mică şi nu ar ajuta prea mult. Am câteva propuneri, venite de la apropiaţi ai mei, dar aştept propuneri chiar din partea dvs, a presei. Dacă greva noastră, a parlamentarilor USL, va dura mai mult, poate voi reuşi să ajut toate organizaţiile care mi-au fost recomandate, până în prezent”, a declarat Severin jurnaliştilor prezenţi.
Zilele trecute, am primit un comuncat de presă în care se precizează  că “senatorul PSD Georgică Severin şi-a donat indemnizaţia pe luna februarie Asociaţiei Sindrom Down si Asociaţiei A.I.S.I., ambele din municipiul Campina, conform deciziei USL ca toţi aleşii să direcţioneze banii încasaţi în perioada protestului parlamentar către ONG-uri sau persoane aflate în dificultate. Protestul opoziţiei are ca scop schimbarea liderului Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, stoparea funcţionării Parlamentului prin ordonanţe de urgenţă şi asumări de răspundere, încetarea recunoaşterii ca partid parlamentar a unei formaţiuni care n-a participat la alegeri (e vorba despre UNPR – n.red.).
Senatorul Georgică Severin a ales să depună banii în contul unei asociaţii care se ocupă de persoane ce suferă de sidromul Down şi în contul unei asociaţii care se ocupă de copii defavorizaţi, oameni pentru care fiecare ajutor contează, având în vedere gravele probleme din sistemul sanitar şi din sistemul de protecţie socială, probleme care s-au accentuat sub actuala guvernare. Bănuim că, din dorinţa de a face cât mai mult bine (dar şi de a-şi mări capitalul electoral şi numărul de simpatizanţi), după ce le va ajuta şi pe celelalte două fundaţii recomandate de prieteni, senatorul câmpinean îşi va direcţiona viitoarele sale indemnizaţii tot către persoane juridice care au mare nevoie de bani şi ale căror scopuri benefice comunităţii locale le recomandă pentru a fi donatarele senatorului.
De formaţie profesor de istorie, parlamentarul ar putea pune pe lista următoarelor sale donaţii unităţi de învăţământ subfinanţate (eventual, o şcoală dintr-o comună săracă arondată Câmpinei). N-am fi îndrăznit să-i sugerăm această donaţie, dacă nu ar fi declarat, la ultima conferinţă de presă a USL, că jurnaliştii pot oricând să vină cu propuneri de donaţii pe care să le transmită secretarei sale, Lavinia Ipate, la cabinetul senatorial situat deasupra BRD Câmpina. Un lucru îl putem anticipa, fără teama de a greşi: senatorul Severin, un ateu declarat, nu va face donaţii bisericilor.

4 Comentarii  

  1. Banii cheltuiti pentru ca geogica-psd sa viziteze Israelul provin din taxele si impozitele platite de oamenii obisnuiti, care nu se mai vor prostiti de acest traseist politic.

  2. daca si el da asa zisa indemnizatie la cei saraci de unde are banii sa se plimbe si sa se distreze ?? toti o apa si un pamant

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare