Știri

Discriminare sau scăpare?

Catolicii şi evreii nu au avut loc pe harta Câmpinei

Multă vreme s-a vorbit despre necesitatea realizării unei hărţi a municipiului Câmpina, aşa cum are orice urbe care se respectă, mai ales atunci când are ceva de oferit potenţialilor săi vizitatori. În cele din urmă, harta a fost realizată, ea existând pe piaţă de câteva luni bune, chiar dacă la un preţ destul de piperat.Însă, au apărut unele probleme în legătură cu această hartă. Mai mulţi cititori ne-au semnalat absenţa unor monumente importante de pe lista obiectivelor de interes local. Este vorba despre Biserica Romano – Catolică, un adevărat monument de arhitectură, datând de la începutul secolului trecut, dar şi de Sinagogă. În ambele situaţii, subiectul este cu atât mai delicat cu cât este vorba de două lăcaşe de cult, iar dacă Sinagoga pare a fi intrat într-un nemeritat con de umbră, poate şi din cauza numărului redus de adepţi ai cultului mozaic, care mai sunt în Câmpina, în schimb, în cazul Bisericii Romano-Catolice este vorba de un cult ce numără cei mai mulţi adepţi din Câmpina, după cel creştin-ortodox. Situaţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât pe aceeaşi hartă apar numeroase alte bisericii ale unor culte cu câteva zeci de practicanţi, de la adventişti la baptişti, penticostali şi multe altele.În mod aproape firesc, cititorii care ne-au semnalat această anomalie se întreabă dacă a fost vorba de discriminare pe motive religioase sau este numai o scăpare nefericită.Am încercat să aflăm un răspuns şi de la Primăria Câmpina, autoritatea care a comandat şi realizat harta respectivă. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mariana Pătraşca, după ce a consultat harta, ne-a declarat: “Harta a fost realizată de un colectiv din cadrul Primăriei, colectiv cuprinzând reprezentanţi ai principalelor compartimente, în mod special de la Urbanism. Într-adevăr constat şi eu că cele două obiective menţionate de dvs. nu sunt pe această hartă, dar nu se pune problema unei intenţii, ci cred că a fost pur şi simplu doar o greşeală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare