Azi, când scriu aceste
rânduri (duminică, 7 august, ora 21.00), lumea parcă a dat în clocot. Pieţele
financiare internaţionale sunt realmente paralizate, iar principalii indici bursieri
au înregistrat căderi dramatice de până la 5% din cauza problemelor generate de
datoriile ţărilor europene, dar şi ale SUA. Până şi Germania, economia cea mai
puternică a Europei, se confruntă, de zile întregi, cu un record negativ al
indicilor bursieri, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1993.
rânduri (duminică, 7 august, ora 21.00), lumea parcă a dat în clocot. Pieţele
financiare internaţionale sunt realmente paralizate, iar principalii indici bursieri
au înregistrat căderi dramatice de până la 5% din cauza problemelor generate de
datoriile ţărilor europene, dar şi ale SUA. Până şi Germania, economia cea mai
puternică a Europei, se confruntă, de zile întregi, cu un record negativ al
indicilor bursieri, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1993.
La această oră, liderii
politici şi cele mai mari instituţii financiare ale omenirii înroşesc
telefoanele în căutarea unei soluţii care să nu genereze un al doilea val, mult
mai puternic decât primul, al crizei economice mondiale. Se vorbeşte că mâine
(8 august) va fi lunea neagră a pieţelor financiare, care ar putea avea un
efect de domino în întreaga lume. Cu siguranţă unda de şoc ne va atinge, din
nou, şi pe noi, afectând o economie românească şi aşa aflată de multă vreme în
degringoladă. Este evident că România va continua să meargă în jos, iar cei
care deţin astăzi puterea politico-administrativă în plan local, judeţean ori
naţional, par a nu înţelege că, într-un fel – vorba zgârcitului finanţator rapidist
George Copos -, „lumea se scufundă”. Ei ştiu doar că trebuie să cheltuiască cu
orice preţ sume exorbitante pentru fel de fel de proiecte care nu îşi au rostul
în această perioadă dificilă, dintr-un buget alimentat de o populaţie
(economie) tot mai săracă.
politici şi cele mai mari instituţii financiare ale omenirii înroşesc
telefoanele în căutarea unei soluţii care să nu genereze un al doilea val, mult
mai puternic decât primul, al crizei economice mondiale. Se vorbeşte că mâine
(8 august) va fi lunea neagră a pieţelor financiare, care ar putea avea un
efect de domino în întreaga lume. Cu siguranţă unda de şoc ne va atinge, din
nou, şi pe noi, afectând o economie românească şi aşa aflată de multă vreme în
degringoladă. Este evident că România va continua să meargă în jos, iar cei
care deţin astăzi puterea politico-administrativă în plan local, judeţean ori
naţional, par a nu înţelege că, într-un fel – vorba zgârcitului finanţator rapidist
George Copos -, „lumea se scufundă”. Ei ştiu doar că trebuie să cheltuiască cu
orice preţ sume exorbitante pentru fel de fel de proiecte care nu îşi au rostul
în această perioadă dificilă, dintr-un buget alimentat de o populaţie
(economie) tot mai săracă.
Pentru că nu am pregătirea
unui analist economic, iar în calitatea mea de formator de opinie nu am dreptul
să mă lansez în afirmaţii fără acoperire, am să mă refer în continuare doar la
ceea ce se întâmplă în Câmpina, apelând la un principiu economic simplu şi
anume scăderea consumului, care înseamnă automat scăderea producţiei şi
implicit sărăcirea populaţiei.
unui analist economic, iar în calitatea mea de formator de opinie nu am dreptul
să mă lansez în afirmaţii fără acoperire, am să mă refer în continuare doar la
ceea ce se întâmplă în Câmpina, apelând la un principiu economic simplu şi
anume scăderea consumului, care înseamnă automat scăderea producţiei şi
implicit sărăcirea populaţiei.
Câmpina a ajuns azi, în
comparaţie cu alte vremuri, la un prag istoric negativ al forţei de muncă de
aproximativ 10.000 de angajaţi (dintre care 1000 sunt bugetari) din cei 40.000
de locuitori. Trei sferturi dintre aceştia (conform datelor statistice) au un
venit brut mai mic de 1000 de lei pe lună. Dacă socotim că pentru a duce o
viaţă decentă, salariul mediu brut ar trebui să se situeze în jurul sumei de
2000 de lei, ajungem la concluzia că cea mai mare parte a salariaţilor trăiesc
sub pragul sărăciei (aici trebuie să ţinem cont şi de faptul că un salariat se
presupune că susţine, direct sau indirect, încă trei persoane).
comparaţie cu alte vremuri, la un prag istoric negativ al forţei de muncă de
aproximativ 10.000 de angajaţi (dintre care 1000 sunt bugetari) din cei 40.000
de locuitori. Trei sferturi dintre aceştia (conform datelor statistice) au un
venit brut mai mic de 1000 de lei pe lună. Dacă socotim că pentru a duce o
viaţă decentă, salariul mediu brut ar trebui să se situeze în jurul sumei de
2000 de lei, ajungem la concluzia că cea mai mare parte a salariaţilor trăiesc
sub pragul sărăciei (aici trebuie să ţinem cont şi de faptul că un salariat se
presupune că susţine, direct sau indirect, încă trei persoane).
Tot aceşti 10.000 de salariaţi,
alături de alte câteva mii de pensionari, sărăciţi şi ei, alimentează o bună
parte a bugetului local cu taxe, impozite şi contribuţii la stat. Mergând mai
departe, vom observa că aceşti cetăţeni trebuie să rupă zilnic din puţinul lor
pentru a consuma, inevitabil, produse şi servicii. Evident că se rezumă doar la
strictul necesar şi la rândul lor, cei care oferă produse şi servicii, dispar
încet-încet provocând un alt minus la bugetul local.
alături de alte câteva mii de pensionari, sărăciţi şi ei, alimentează o bună
parte a bugetului local cu taxe, impozite şi contribuţii la stat. Mergând mai
departe, vom observa că aceşti cetăţeni trebuie să rupă zilnic din puţinul lor
pentru a consuma, inevitabil, produse şi servicii. Evident că se rezumă doar la
strictul necesar şi la rândul lor, cei care oferă produse şi servicii, dispar
încet-încet provocând un alt minus la bugetul local.
Cu siguranţă această teorie
vă este cunoscută din viaţa de zi cu zi, însă am ţinut să vă reamintesc
povestea tristă a sărăciei prin care trecem de ani de zile, pentru a avea
argumentul să vă vorbesc despre profitorii crizei care, din punctul meu de
vedere, sunt în principal politruci de la putere (indiferent de culoarea politică)
şi găştile din jurul lor.
vă este cunoscută din viaţa de zi cu zi, însă am ţinut să vă reamintesc
povestea tristă a sărăciei prin care trecem de ani de zile, pentru a avea
argumentul să vă vorbesc despre profitorii crizei care, din punctul meu de
vedere, sunt în principal politruci de la putere (indiferent de culoarea politică)
şi găştile din jurul lor.
Profitorii crizei sunt
aceia care azi împart banul public în stânga şi în dreapta către diverse
grupuri de afaceri şi politice care îi susţin în funcţii, fără să se gândească
că în curând vor ajunge la fundul sacului. Profitorii crizei sunt aceia care
trăiesc din banul public şi nu au niciun fel de remuşcare să mărească taxele şi
impozitele cu 20% într-o perioadă în care cetăţeanul contribuabil se află în
sărăcie. Profitorii crizei sunt aceia care s-au trezit, după 20 de ani în care
au făcut umbră pământului în administraţia locală, că trebuie să cheltuiască
milioane de euro pentru asfalt şi borduri, într-un timp în care economia
oraşului a intrat în agonie. Profitorii crizei sunt aceia care consimt să bage
în buzunarele clientelei politice banii smulşi cu forţa de la populaţie şi întreprinzători
care nu beneficiază de niciun fel de sprijin din partea autorităţilor.
Profitorii crizei sunt aceia care pleacă în străinătăţuri fără ruşine, pe
socoteala celor care i-au ales să se îngrijească de comunitate şi nu să se
plimbe fără rost. Profitorii crizei sunt aceia care îndatorează bugetul local
la bănci, împrumutându-se cu zeci de miliarde de lei vechi pentru a susţine
proiecte care în mod normal ar fi putut costa mult mai puţin. Profitorii crizei
sunt aceia pentru care oraşul şi cetăţenii lui nu reprezintă decât mijloacele
prin care ei se gândesc că vor rămâne la putere în slujba intereselor personale
şi de grup, promovând un populism care ne va costa. Şi în sfârşit, profitorii
crizei sunt aceia care îşi fac de cap sub pretextul bunelor intenţii,
oferindu-ne în schimb, zic ei, „privilegiul” de a călca pe borduri şi asfalt
proaspăt, însă cu burţile goale şi buzunarele fluierând.
aceia care azi împart banul public în stânga şi în dreapta către diverse
grupuri de afaceri şi politice care îi susţin în funcţii, fără să se gândească
că în curând vor ajunge la fundul sacului. Profitorii crizei sunt aceia care
trăiesc din banul public şi nu au niciun fel de remuşcare să mărească taxele şi
impozitele cu 20% într-o perioadă în care cetăţeanul contribuabil se află în
sărăcie. Profitorii crizei sunt aceia care s-au trezit, după 20 de ani în care
au făcut umbră pământului în administraţia locală, că trebuie să cheltuiască
milioane de euro pentru asfalt şi borduri, într-un timp în care economia
oraşului a intrat în agonie. Profitorii crizei sunt aceia care consimt să bage
în buzunarele clientelei politice banii smulşi cu forţa de la populaţie şi întreprinzători
care nu beneficiază de niciun fel de sprijin din partea autorităţilor.
Profitorii crizei sunt aceia care pleacă în străinătăţuri fără ruşine, pe
socoteala celor care i-au ales să se îngrijească de comunitate şi nu să se
plimbe fără rost. Profitorii crizei sunt aceia care îndatorează bugetul local
la bănci, împrumutându-se cu zeci de miliarde de lei vechi pentru a susţine
proiecte care în mod normal ar fi putut costa mult mai puţin. Profitorii crizei
sunt aceia pentru care oraşul şi cetăţenii lui nu reprezintă decât mijloacele
prin care ei se gândesc că vor rămâne la putere în slujba intereselor personale
şi de grup, promovând un populism care ne va costa. Şi în sfârşit, profitorii
crizei sunt aceia care îşi fac de cap sub pretextul bunelor intenţii,
oferindu-ne în schimb, zic ei, „privilegiul” de a călca pe borduri şi asfalt
proaspăt, însă cu burţile goale şi buzunarele fluierând.
Sigur că mulţi vor spune că
bunăstarea unei comunităţi nu ţine de aparatul administrativ şi al politrucilor
aleşi să conducă oraşul. Total greşit. Administrarea unui oraş nu înseamnă doar
colectare de taxe şi impozite şi cheltuirea lor după bunul plac. Ea trebuie să
însemne, în primul rând, implementarea unui pachet de măsuri pe termen mediu şi
lung de a aduce venituri la buget prin stimularea micilor şi marilor
întreprinzători care aduc plus valoare şi noi locuri de muncă, şi nu în cele
din urmă, micşorarea, pe cât posibil, a presiunii exercitate de taxele şi
impozitele împovărătoare suportate de cetăţeni. Căci altfel, care mai este farmecul unui oraş frumos, cu alei
pavate şi asfalt strălucitor, dacă locuitorii lui trăiesc de pe o zi pe alta?
bunăstarea unei comunităţi nu ţine de aparatul administrativ şi al politrucilor
aleşi să conducă oraşul. Total greşit. Administrarea unui oraş nu înseamnă doar
colectare de taxe şi impozite şi cheltuirea lor după bunul plac. Ea trebuie să
însemne, în primul rând, implementarea unui pachet de măsuri pe termen mediu şi
lung de a aduce venituri la buget prin stimularea micilor şi marilor
întreprinzători care aduc plus valoare şi noi locuri de muncă, şi nu în cele
din urmă, micşorarea, pe cât posibil, a presiunii exercitate de taxele şi
impozitele împovărătoare suportate de cetăţeni. Căci altfel, care mai este farmecul unui oraş frumos, cu alei
pavate şi asfalt strălucitor, dacă locuitorii lui trăiesc de pe o zi pe alta?
Din păcate, românismul
ieftin din noi nu ne lasă să vedem lucrurile în profunzimea lor, iar celebrul
dicton mioritic „lasă, că merge şi aşa” ne-a adus în starea în care suntem azi.
ieftin din noi nu ne lasă să vedem lucrurile în profunzimea lor, iar celebrul
dicton mioritic „lasă, că merge şi aşa” ne-a adus în starea în care suntem azi.
Pentru cine încă nu a
înţeles, e bine de ştiut că România, ca şi Câmpina, merge în jos. Cât de jos vor
ajunge cred că depinde, în mare măsură, şi de noi.
înţeles, e bine de ştiut că România, ca şi Câmpina, merge în jos. Cât de jos vor
ajunge cred că depinde, în mare măsură, şi de noi.
P.S. 1 Scriam în urmă cu
ceva vreme (în ediţia din 26 iulie a ziarului nostru) că Danieta, soţia
deputatului Florin Anghel, a fost trimisă în judecată pentru nereguli în
activitatea desfăşurată în calitate de administrator al societăţii Cristal
Jupiter SA, un hotel de pe litoralul Mării Negre. Mai spuneam atunci că în
acelaşi dosar este judecat şi George Armaşu, nimeni altul decât proprietarul
Gercom Business Ploieşti, societate pe care administraţia Tiseanu a ales-o, în
urma unei selecţii de oferte, să administreze bazinul de înot didactic din
Câmpina. Aşadar, administraţia Tiseanu i-a dat cu bună ştiinţă şi fără
remuşcări unui cercetat penal, bănuit de a fi co-autorul unor nereguli într-o
activitate turistică, să administreze un bun public pentru care statul
(Ministerul Turismului… !!!) a cheltuit milioane de euro. Bună alegere, n-am
ce zice, domnule primar!
ceva vreme (în ediţia din 26 iulie a ziarului nostru) că Danieta, soţia
deputatului Florin Anghel, a fost trimisă în judecată pentru nereguli în
activitatea desfăşurată în calitate de administrator al societăţii Cristal
Jupiter SA, un hotel de pe litoralul Mării Negre. Mai spuneam atunci că în
acelaşi dosar este judecat şi George Armaşu, nimeni altul decât proprietarul
Gercom Business Ploieşti, societate pe care administraţia Tiseanu a ales-o, în
urma unei selecţii de oferte, să administreze bazinul de înot didactic din
Câmpina. Aşadar, administraţia Tiseanu i-a dat cu bună ştiinţă şi fără
remuşcări unui cercetat penal, bănuit de a fi co-autorul unor nereguli într-o
activitate turistică, să administreze un bun public pentru care statul
(Ministerul Turismului… !!!) a cheltuit milioane de euro. Bună alegere, n-am
ce zice, domnule primar!
P.S. 2 Mi-a ajuns la urechi
că în spatele târgului de bunătăţi organizat în ultima vreme tot mai des în
Câmpina stă, de fapt, o afacere pusă la cale de două cuconiţe frumuşele, care
ar fi intrat în graţiile primarului nostru. Se zice că afacerea constă în
faptul că femeile cu pricina încasează chirie (taxă de participare –
aproximativ 500 lei) de la toate firmele care îşi expun mărfuri în târg pe
domeniul public al oraşului, fără să plătească nimic la primărie. O fi aşa ori
nu, cert este că lumea vorbeşte, iar autorităţile locale ar trebui să ofere
oarece explicaţii, din moment ce majoritatea întreprinzătorilor autohtoni
plătesc fiecare centrimetru pătrat pe care îl ocupă pe domeniul public.
că în spatele târgului de bunătăţi organizat în ultima vreme tot mai des în
Câmpina stă, de fapt, o afacere pusă la cale de două cuconiţe frumuşele, care
ar fi intrat în graţiile primarului nostru. Se zice că afacerea constă în
faptul că femeile cu pricina încasează chirie (taxă de participare –
aproximativ 500 lei) de la toate firmele care îşi expun mărfuri în târg pe
domeniul public al oraşului, fără să plătească nimic la primărie. O fi aşa ori
nu, cert este că lumea vorbeşte, iar autorităţile locale ar trebui să ofere
oarece explicaţii, din moment ce majoritatea întreprinzătorilor autohtoni
plătesc fiecare centrimetru pătrat pe care îl ocupă pe domeniul public.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!