Știri

De la comunism la Revoluţie, apoi la uitare…

Conferinţă la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, 
cu Christian Crăciun şi Nicolae Geantă
Marţi, 16 decembrie, începând cu ora 10.00, la Colegiul Tehnic „C-tin Istrati” a avut loc o conferinţă dedicată aniversării a 25 de ani de la Revoluţie. Protagoniştii evenimentului au fost profesorii dr. Christian Crăciun şi dr. Nicolae Geantă, doi dintre scriitorii locali (deşi niciunul nu locuieşte în Câmpina), care au strâns un public numeros (cca 100 persoane) în amfiteatrul colegiului. „Am ales această zi, deoarece pe 16 decembrie‘89 Timişoara a început revolta, dar și pentru faptul că sunt uluit că tinerii habar nu au de Revoluție”- au fost două dintre argumentele d-lui Geantă, care după o scurtă introducere a predat ştafeta colegului său mai în vârstă. 
Preţ de o oră, prof. Christian Crăciun a încântat elevii şi profesorii cu discursul său despre istoria comunismului. „Comunismul nu poate fi povestit. E aşa de incredibil că nu-l poţi nara” – și-a început profesorul din Moreni alocuțiunea, amintind că sunt două categorii de oameni cărora nu le poţi vorbi despre acest drog: tinerii şi occidentalii (pentru că nu l-au trăit pe pielea lor, dar îl admiră!). „În cuvinte arată frumos, splendid”, a spus Crăciun, zugrăvind mai apoi urâţenia comunismului: „Un virus mental, care a distrus elitele aproape 50 de ani,  a făcut contraselecţie promovând capete proaste, a spălat creierele, a terorizat poporul prin cei trei F: foame, frig, frică, a exclus meritocraţia şi a promovat alte metode: şpaga, corupţia, nomenclaturismul, nepotismul. Comunismul dădea vopsea peste rugină, a deresponsabilizat oamenii, care aşteptau să vină totul de sus. Azi, societatea civilă a coborât totul jos, de aceea, azi, unii nu se descurcă”. Cristian Crăciun a mai vorbit şi despre libertate, subliniind că aceasta presupune responsabilitate, altfel „totul e buimăceală, anarhie, e ca şi cum ai merge pe stradă fără niciun semn de circulaţie. Nu mă sperie mizeria materială, ci mizeria morală, lipsa de caractere, care din nefericire se amplifică”.
În partea a doua a conferinţei, dr. Nicolae Geantă a făcut o disecţie a evenimentelor din decembrie ’89. Acesta a vorbit despre „necesitatea Revoluţiei” într-o Românie înăbuşită de „arestări pentru orice mişcare în front, plină de turnători, controlată nu doar de cei 3F, ci şi de gloata de iresponsabili ce deţineau un carnet roşu cu seceră şi ciocan”. După 30 de minute de derulat imagini şocante şi comentarii din timpul evenimentelor ce s-au finalizat cu mult sânge, haos şi morţi (culmea, 162 înainte de fuga lui Ceauşeşcu din 22 decembrie şi 942 după instalarea lui Iliescu în aceeaşi zi!), profesorul a întrebat ironic: „A propos, cine-a tras în noi, în 16-22?”. Între timp pe ecran a rămas îngheţată o imagine cu oportuniştii ce au acaparat CC-ul după fuga dictatorului.
La final elevii, deşi sfioşi, au ridicat câteva întrebări la care merită să cugete orice conaţional: „Aţi pleca din ţară dacă ar reveni comunismul?”, „Unde ar fi fost azi România dacă mai trăia Ceauşeşcu?”, „A fost revoluţie sau lovitură de stat?”, „Dacă se lua iniţiativa mai devreme, se schimba ceva?”, „De ce nostalgici?…”  
„Nici să n-aud de nostalgici. Cum să regret secta roşie, religia ateilor care-l interzisese şi pe Dumnezeu în România?” – a replicat prof. Geantă. „Umanismul lor ieftin ne costă şi azi! Când procedezi ca ei nu ai cum să nu te autosufoci. Nu regret nicio clipă comunismul” – a declarat prof.  Crăciun, care recunoaşte că sunt destui nostalgici care au uitat prea repede atrocităţile partidului unic. 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare