Petrolul Teleajen, care activează în Liga a III-a, a dat cele mai importante “lovituri” în această iarnă, până acum, la nivelul staffului de conducere! După ce Mircea Bucur a reuşit să-l readucă pe banca tehnică pe antrenorul care a promovat echipa în Liga a III-a, Valentin Sinescu, acum l-a cooptat în conducere pe Dan Ştefan Chiţu, fost preşedinte la Poiana Câmpina, FC Ploieşti şi Tricolorul Breaza. Practic, prima acţiune oficială a noului preşedinte al grupării Petrolul Teleajen, Dan Ştefan Chiţu, a avut loc ieri, luni, când omul de fotbal câmpinean a reprezentat clubul ploieştean la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal.Despre venirea lui Dan Chiţu, Mircea Bucur spune că: “Este un moment foarte important, în istoria grupării noastre, pentru că experienţa domnului Chiţu nu poate fi contestată de cineva sau pusă la îndoială. Este un om de fotbal în adevăratul sens al cuvântului şi cred că toţi vom avea doar de câştigat”.