Știri

Cuvântul care înţeapă

Concretul în politică
Aşa cum am tot spus aici, în diverse abordări, sătul de politica mizeră a zilelor noastre şi de încrengătura din jurul ei, nu-mi mai rămâne decât să continui în administraţie, cu gândul la concret, iniţiind şi aplicând proiecte importante pentru comunitate şi totodată spunând public tot ceea ce vreau să fac şi nu pot din motive independente de voinţa mea.
Bunăoară, un exemplu în acest sens poate fi şi baza sportivă de la “căminele Petrol”, mai exact terenul sintetic construit după multe insistenţe şi negocieri politice, la iniţiativa exclusivă a doi oameni, a mea şi a lui Virgil Guran, ca parte a unui proiect mult mai amplu de modernizare a bazelor sportive ignorate cu desăvârşire în ultimii 25 de ani.

Zilele acestea se împlinesc doi ani de când am început discuţiile cu executivul din Primărie pentru acest unic proiect (cel puţin în Prahova) şi nu vreau să-mi amintesc prin toate câte am trecut, de la susţinerea bugetară şi până la execuţia în sine, întârziată nepermis de mult pe mâna unor proiectanţi rupţi de realitate şi chiar incapabili. Nu vreau să-mi amintesc amănuntele unei campanii de presă ce insinua fără niciun fundament (ştiut de mine) interese politice legate de fondurile publice alocate pentru acest proiect, care s-a poticnit şi din acest motiv. Nu vreau să-mi amintesc discuţiile în contradictoriu, aproape zilnice, cu responsabilii din Primărie, care mai mult parcă îşi doreau să înfrâneze lucrările cu o cerbicie greu întâlnită la alte lucrări publice mai mult sau mai puţin “deocheate”. 
Vreau doar să-mi amintesc că prima parte a acestui proiect s-a încheiat (a rămas în lucru doar instalaţia de iluminat) şi că mulţi dintre aceia care au ajuns acolo şi au văzut terenul, îl consideră un vis împlinit al sportului câmpinean.
Ce urmează va fi în continuare lupta mea (sper şi a lui Guran, chiar dacă drumurile noastre politice s-au despărţit) de a duce mai departe această investiţie publică, cu un alt proiect pentru o tribună a spectatorilor (acoperită), împănată cu spaţii destinate fotbaliştilor, atleţilor şi altor sportivi din secţiile viitorului club sportiv municipal, pe care nu am să mă las până nu îl înfiinţez.
Încă din toamna aceasta am de gând să solicit fonduri din bugetul public (din cele 4 miliarde de lei vechi economisite de la fotbal!!!) pentru această a doua parte a proiectului care, în viziunea mea, ar trebui definitivată până în toamna anului 2015. Sper să găsesc înţelegere printre politicieni. Sigur că anumiţi domni vor strâmba din nas, pentru că o astfel de realizare poate fi cuantificată în imaginea mea publică (o veche marotă ce mă chinuie de multă vreme în relaţiile politice), dar dacă asta îi macină, am să le promit că nu mai candidez pe viitor la nicio funcţie publică, în schimbul realizării acestor edificii ce vor rămâne pentru câmpineni.
Până la realizarea celei de-a doua părţi a bazei de la “căminele Petrol” mai am de trecut un hop şi anume regulamentul de funcţionare şi întreţinere a acestui teren, în lipsa căruia încă nu se poate desfăşura oficial activitatea acolo.
De mai bine de o lună le cer responsabililor din aparatul administrativ să grăbim  procedura şi astfel să le oferim cât mai repede şansa doritorilor de sport să beneficieze de roadele unei cheltuieli publice. Bineînţeles că au apărut inerţia, orgoliul şi chiar interesul de altă natură. 
Aud cu uimire că anumiţi moguli ar fi pus ochii pe minunata suprafaţă de joc şi că ar vrea să o preia în administrare de la Primărie şi astfel să restricţioneze, practic, accesul copiilor şi tinerilor câmpineni dornici de mişcare, care nu au bani să plătească taxe de utilizare.
În altă ordine de idei, zilele acestea am primit de la administraţie o formă de regulament ce conţine, în principal, criteriile de utilizare pe bază de taxe, indiferent de cel care solicită accesul. Nu pot să fiu de acord cu astfel de abordări, pentru că terenul este al câmpinenilor şi trebuie utilizat judicios doar în beneficiul lor, mai ales când vine vorba de copii şi tineri. Reglementările în sensul utilizării contra cost trebuie să existe, dar numai în cazuri speciale. Şi în această situaţie sper să mă înţeleg cu vizionarii moşiei administrative câmpinene.
Cred că este de bun simţ să vă mai spun că printre administratorii oraşului mai sunt şi alţi oameni de bună credinţă, pe care-i respect şi fără de care nu aş fi putut face aproape nimic. 
P.S. Mai mulţi cetăţeni morocănoşi m-au întrebat ce părere am despre bâlciul “Serbările Toamnei”, ştiind ei bine că în mod normal am şi eu un cuvânt de spus în calitate de preşedinte al comisie de cultură din Consiliul Local. I-am asigurat că nu am nicio contribuţie, reamintindu-le totodată că am declarat public încă din 2013 refuzul de a participa cu idei la formatele impuse de alţii. În ceea ce priveşte propria-mi părere, îmi vine greu să mă pronunţ, având în vedere compatibilitatea evidentă dintre mulţimea cetăţenilor şi corturile fumegânde aşezate în şir indian. Să-i învăţăm pe oameni că se poate şi altfel pare o utopie. Altfel, ideea promovării turismului şi tradiţiilor în zonă, izvorâtă din parteneriatul cu Ministerul Turismului, este interesantă, în condiţia aplicării unor programe concrete. Puţin probabil.
Florin FRĂŢILĂ

2 Comentarii  

  1. D-le Fratila,cu ce bani se va intretine terenul daca nu se percepe nici o taxa?Din bugetul local,probabil…Ganditi ca este o solutie viabila?Si inca ceva:administratorul orasului este deocamdata primarul actual,mai putin pentru obiectivele detinute exclusiv de diversi patroni.Afirmati ca nu veti mai candida la nici o functie publica "in schimbul realizarii unor edificii".D-le,s-o interpretam drept amenintare?Dar la adresa cui?Si in ce calitate?Nu ne considerati copii…

  2. Florine, lasa poezia si concentreaza te pe sport si pe ceea ce ramane pentru orasul nostru. Felicitari pentru baza sportiva.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare