Știri

Cuvântul care înţeapă

Mesaj din Japonia

Abrupt şi dramatic, vocea unei românce stabilite în Japonia a răzbătut pentru câteva clipe, zilele trecute, într-o emisiune a unui post naţional de televiziune, cu un mesaj absolut halucinant. Întrebată dacă mai are de gând să se întoarcă în România după dezastrul provocat de seismul de 9 grade care a zguduit acel îndepărtat colţ de lume, compatrioata noastră a răspuns: „Oricât de mare ar fi dezastrul aici, tot este mai bine decât în România!”
În primul moment am crezut că nu aud bine ori că persoana respectivă a rămas şocată în urma grozăviilor văzute şi trăite şi nu mai ştie ce spune. Am realizat însă curând că dreptatea era de partea ei, iar uimirea mea nejustificată. Raţionamentul pe care s-a bazat, descalificând ţara în care s-a născut de o asemenea manieră, era simplu: un dezastru natural poate destabiliza pentru o vreme o ţară civilizată ca Japonia, însă nu o poate arunca în urmă cu 100 de ani, acolo unde se află România zilelor noastre.
Mesajul româncei din Japonia este, de fapt, din punctul meu de vedere, radiografia perfectă a unei Românii zdruncinate de clanurile de politicieni şantajabili, care de 21 de ani nu urmăresc decât căpătuiala şi traficul de influenţă. Probabil că, în nesimţirea lor, aceşti veşnici nenoriciţi nu vor înţelege nimic din mesajul transmis de la capătul lumii de o româncă.

Panică la curtea slugilor?

Vă spuneam săptămâna trecută despre faptul că ziarul pe care îl conduc a împlinit 12 ani de existenţă pe piaţa media locală şi odată cu acest eveniment am luat decizia de a transforma rubrica de faţă, periodic, într-un supliment de atitudine care speram să fie bine primit de cititori. Cele 10.000 de exemplare pe care le-am trimis în toate zonele oraşului, direct la cititori, au creat mai întâi surprindere şi mai apoi sute de reacţii pozitive. Sincer, nu mă aşteptam la un asemenea impact într-un timp atât de scurt şi la atâtea mesaje de sprijin pentru susţinerea demersului nostru jurnalistic. În cele mai multe dintre reacţiile cetăţenilor am fost felicitaţi pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume şi îndemnaţi să nu ne lăsăm pe mai departe. Aşadar, oamenii mai au aşteptări, ei cred în continuare în dreptate şi normalitate, ceea ce îmi dă speranţa că societatea noastră dispune de anumite mecanisme ale însănătoşirii. Le mulţumesc tuturor şi îi chem să reacţioneze alături de noi  împotriva realităţilor hidoase româneşti, la capătul cărora se întrevede normalitatea. Numai aşa vom afla, împreună, cine suntem cu adevărat şi ce ne rezervă viitorul.
De cealaltă parte, la curtea slugilor au început să apară semne de nervozitate…. 

(citeşte continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)

4 Comentarii  

  1. Si totusi au inceput sa mature orasul.Cred ca in mare masura si de gura voastra.E ok sa mai simta macar presiunea presei

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare