Știri

Cuvântul care înţeapă

Încremeniţi în trecut

Îmi este foarte dificil să comentez rezultatul alegerilor locale de acum două zile, dar cu toate astea o fac pentru că întotdeauna am avut un punct de vedere asumat faţă de lucrurile importante din viaţa comunităţii noastre.
După o aprigă bătălie electorală, în care s-a întrebuinţat aproape până la epuizare, pedelistul Horia Tiseanu a câştigat al treilea mandat de primar, devansându-l cu aproximativ 1500 de voturi pe principalul său contracandidat, Virgil Guran (USL). La rândul său, Guran a reuşit să obţină unul din cele mai bune rezultate înregistrate în ultimii opt ani (peste 7000 de voturi), în calitatea sa de aspirant la prima funcţie a oraşului. Probabil că vă întrebaţi care este explicaţia şi cum de oraşul a rămas încremenit în trecut, sub talpa portocaliu-verzuie a PDL, în timpul în care cele mai importante zone din ţară au ales schimbarea. Răpunsul este relativ simplu: noncombatul unor forţe politice, infuzia de capital a unor oameni direct interesaţi să deţină controlul în administraţia locală şi slăbiciunile unei pături de cetăţeni gata oricând să se vândă la un colţ de stradă au făcut diferenţa în favoarea unor oameni care vor guverna mai departe oraşul prin ceea ce eu numesc „coaliţia decadenţei”. Nu îmi fac iluzii că societatea câmpineană va suferi acum prea mult de pe urma acestei rămâneri în trecut, pentru că deja s-a obişnuit să trăiască în această amorţeală bolnăvicioasă presărată cu asfalt şi spectacole, însă mă îngrijorează viitorul care, odată încăput pe mânile unor oameni prea puţin dispuşi să îl îmbrace în haina bunăstării sociale, se va întoarce împotriva noastră.
În ceea ce priveşte Consiliul Local, nu am prea mult a comenta. El este rezultatul exact al unor calcule putrede cu efect paralizant pentru oricine vrea să se opună sistemului. Opt consilieri USL, şapte consilieri PDL, patru consilieri PPDD. Maşinăriile de vot deja au fost puse la cale, astfel încât „coaliţia decadenţei” să nu fie deranjată esenţial de nimeni în mandatul care abia începe.
Octavian Paler spunea la un moment dat, într-o emisiune televizată, că primul lucru care s-a privatizat în România post-decembristă a fost interesul naţional. Ca să-l parafrazez, eu spun azi că primul lucru care s-a privatizat după aceste alegeri locale este interesul public al câmpinenilor. Mă credeţi?

Florin Frăţilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare