De câteva luni, în oraşul Breaza se duce un mic „război” între consilierul Cătălin Mihalache şi administraţia publică locală, din cauza construirii unei benzinării, la doar câteva sute de metri de centrul oraşului. Totul a pornit de la consilierul Dan Bărtuşică. Acesta, coleg în Consiliul Local al Brezei cu Cătălin Mihalache, dar de… altă culoare politică, a iniţiat un proiect care a devenit hotărâre, prin care se cerea amplasarea unei staţii de distribuţie pentru carburanţi printre casele unor localnici şi la doar câţiva metri de Colegiul Militar “Dimitrie Cantemir” din localitate.Până aici sunt toate bune şi frumoase. În Breaza chiar este nevoie de o staţie de benzină. Totuşi, mărul discordiei în această afacere îl constituielocul de amplasare al acesteia. Este vorba de un teren de 480 mp aflat peste drum de Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir”, figurând în scriptele Primăriei ca spaţiu verde. Localnicii şi angajaţii colegiului cunosc această locaţie ca fiind „părculeţul din faţa liceului”. Terenul se doreşte a fi concesionat de către un controversat om de afaceri, Vlad Constantin zis «Şomeru’», patronul firmei Tibioil.Consilierul Cătălin Mihalache a pornit o adevărată cruciadă de adrese şi cereri către Primărie, prin care doreşte să scoată în evidenţă inadvertenţele ce reies din actele administraţiei în legătură cu acest teren. În luna aprilie a acestui an, Primăria Breaza îi răspunde consilierului Cătălin Mihalache în legătură cu statutul spaţiului în cauză, că acesta este cuprins în evidenţa funciară la „curţi-construcţii”, iar din harta cadastrală reiese că acesta este… teren arabil. Ca o anomalie a sistemului de administrare a terenurilor proprii, în februarie 2009, Consiliul Local aprobă o decizie prin care se scot definitiv din circuitul agricol cei 480 mp. Cătălin Mihalache combate ideea amplasării benzinăriei pe terenul respectiv, printr-un articol al OUG nr.114/2007 care prevede că „schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora; actele administrative sau juridice emise ori încheiate sunt lovite de nulitate absolută”. Ba mai mult, chiar într-o completare a Planului Urbanistic General din anul 2005, aprobat de Consiliul Local, se stipulează că este interzisă „depozitarea pentru vânzare a unor cantităţi mari de substanţe inflamabile sau toxice”. Într-o adresă trimisă consilierului Cătălin Mihalache de către comandantul Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir”, Constantin Moraru, acesta îşi exprimă punctul de vedere cu privire la construirea benzinăriei aproape de poarta colegiului: „În opinia noastră, zona de dispunere a unei astfel de investiţii trebuie să fie intrarea în localitate şi nu centrul acesteia; construirea benzinăriei ar putea produce perturbări de circulaţie în zona de acces în colegiu”. Nici locuitorii din zona respectivă nu par a fi de acord cu un astfel de amplasament al acestei staţii de benzină. De exemplu, Şandru Desanca, în vârstă de 76 de ani, nu este de acord cu o astfel de construcţie, deoarece s-ar afla doar la 10-15 metri de locuinţa sa. În aceste condiţii, în care nu a reuşit să convingă administraţia locală, pe baza argumentelor ce reies chiar din scriptele acesteia, consilierul Cătălin Mihalache a deschis o acţiune în instanţă contra Primăriei, respectiv primarului Nicolae Ferăstrăieru. Acesta din urmă, întrebat despre această stare de lucruri, a afirmat că, după terminarea procesului, se va demara construirea benzinăriei, deoarece omul de afaceri Vlad Constantin are toate avizele necesare. Să fie adevărat că, aşa cum spun gurile rele, omul de afaceri ar fi avut o oarecare influenţă în campania electorală a primarului?
2 Comentarii
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!




Primarul Ferastraieru se pare ca e amestecat in multe chestii necurate
Spaga de Breaza marca Primar Nae Ferastrau