Știri

Cum se cheltuiesc banii câmpinenilor în vreme de criză?!

De câteva luni bune, în presa centrală, prima pagină este “dedicată” scandalurilor în care sunt implicaţi doi miniştri – Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea. În fiecare dintre cele două cazuri este vorba despre evenimente organizate pe foarte mulţi bani publici, existând numeroase suspiciuni cu privire la modul mai puţin corect în care s-a… aruncat cu bani în plină criză economică, pentru promovarea imaginii unor anumite persoane. Păstrând proporţiile, cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Câmpina. Adică s-au cheltuit mulţi bani pentru diverse evenimente iniţiate şi coordonate de preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local, Jenica Tabacu. Pentru a nu fi înţeleşi greşit, precizăm că, la Câmpina, nu punem problema vreunei ilegalităţi, ci doar pe cea a unor cheltuieli importante de la bugetul local, într-o perioadă delicată din punct de vedere economic.

Pasul important făcut de Jenica Tabacu între cele două tururi ale alegerilor locale, în barca alianţei dintre PSD şi PD-L, i-a permis să obţină o funcţie importantă în administraţia locală. Nu a devenit city-manager, aşa cum s-a negociat şi stabilit iniţial, ci coordonator al programelor culturale. Financiar vorbind, e mult mai bine, pentru că îşi poate păstra funcţia de director al Muzeului Hasdeu, dar îşi poate păstra şi sporurile aferente funcţiilor şi gradelor deţinute. Ca şi city-manager, ar fi primit doar o indemnizaţie fixă, fără alte avantaje financiare corespunzătoare unui angajat al Primăriei. În prezent, pentru că a ştiut ce vrea şi pentru că a fost susţinută de cine trebuie, Jenica Tabacu are un venit mai mare decât cel al primarului. Având poziţia bine consolidată, coordonatorul programelor culturales-a apucat de treabă, adică de organizat evenimente. Iar Consiliul Local i-a aprobat fiecare solicitare privind alocarea de bani de la bugetul Câmpinei. A fost, mai întâi, prima ediţie a “Serbărilor toamnei”, un eveniment deosebit, de care Câmpina avea nevoie şi pe care l-am apreciat ca atare la acel moment. Dar a venit 2009, iar ideile Jenicăi Tabacu au fost tot mai multe şi tot mai costisitoare. Să ne reamintim de scandalul generat de concursul de miss cu ocazia zilei de 8 Martie, apoi de… “Câmpina, în stil dulce” şi de “Balconul înflorit” (concurs aflat încă în desfăşurare). Un caz aparte îl reprezintă “Arenele de joacă”, o manifestare care merita făcută fie măcar şi pentru bucuria copiilor prezenţi, dacă nu pentru marile campioane venite la Câmpina pentru promovarea sportului. Dar şi aici a existat o rezervă, primarul Horia Tiseanu declarând în plenul Consiliului Local că, din cele 500 milioane lei vechi alocate iniţial, a “tăiat” 75 milioane lei doar la o primă citire, apreciind că sumele sunt umflate.De obicei, doar cei direct implicaţi ştiu cum se cheltuiesc banii la un eveniment local. Pentru că ni se pare normal ca locuitorii Câmpinei să ştie şi ei ce presupune un astfel de eveniment, prezentăm decontul manifestării “Câmpina, în stil dulce”. Nu sunt sume mari, dar multe dintre lucrurile realizate la această acţiune “culturală”, dacă tot se dorea cu orice preţ bifarea unei astfel de acţiuni, se puteau face cu bani mai puţini. Mai ales dacă ţinem cont de vremurile prin care trecem şi de necesitatea solidarizării în vreme de criză, solidarizare invocată de Guvern odată cu cererea expresă de “strângere a curelei”. Bineînţeles că toate cheltuielile s-au făcut cu respectarea legii, prin selecţie de oferte. Numai că… Vă oferim un singur exemplu asupra seriozităţii… Oferta firmei Elegance For Rent Sinaia se încheie cu precizarea unor date de contact – un nume, un număr de telefon şi două adrese de mail. Una dintre adrese – admenproduction@yahoo.com. Întâmplător sau nu, este aceeaşi adresă cu cea de pe una dintre celelalte oferte pentru acelaşi tip de servicii, chiar din partea firmei Admen Production Câmpina! Şi e doar un exemplu…Aveţi ocazia de a vedea defalcarea exactă a decontului, pentru a vă face o părere cu privire la necesităţile unei astfel de manifestări. Nu facem nici o referire la câştigători, la faptul că s-a organizat o acţiune pe bani publici pentru a li se face reclamă unor firme private, la faptul că locuitorii Câmpinei au fost “omişi”, aşa cum a fost ”omis” şi Consiliul Local de pe lista organizatorilor unei acţiuni cu gust amar…
“Câmpina, în stil dulce”
Maestru de ceremonii, Horia Brenciu – 1.000 euro + TVA (beneficiar Mio Media Production Bucureşti)
Concepţie grafică banner, afiş, diplome, flyere – 300 euro + TVA (Mio Media Production Bucureşti)
Editare texte prezentare/promovare – 100 euro + TVA (Mio Media Production Bucureşti)
Concepţie şi realizare spoturi radio TV – 350 euro + TVA (Mio Media Production Bucureşti)
Feţe de masă (8 bucăţi) – 160 euro + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Falduri mese (14 bucăţi) – 168 euro + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Covor roşu (4x30m) – 435 euro + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Huse oliv şi eşarfe mov (20 bucăţi) – 30 euro + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Aranjamente florale, suport spirală (30 bucăţi) – 510 euro + TVA (Elegance For Rent Sinaia
Sonorizare/lumini – 450 euro + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Trupa de dans, Dansul bucătarului (4 fete, un băiat) – 400 euro + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Hostess – 85 euro (persoană) + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Sfeşnice din cristal, aranjamente florale, lumânări – 125 euro (bucata) + TVA (Elegance For Rent Sinaia)
Flyere (12.000 bucăţi) – 2.713,20 lei (inclusiv TVA) (Advertising Group Câmpina)
Banner stradal (o bucată) – 699,72 lei (inclusiv TVA) (Advertising Group Câmpina)
Afişe (100 bucăţi) – 725,90 lei (inclusiv TVA) (Advertising Group Câmpina)
Diplome (30 bucăţi) – 149,94 lei (inclusiv TVA) (Advertising Group Câmpina)
Premii – 28.000 lei + 4.480 lei impozitele aferente
În total, s-au cheltuit aproximativ 400 milioane lei vechi, dintre care 40 milioane lei vechi provin dintr-o sponsorizare, din partea firmei Ergo Trade Picco SRL.
Se strânge laţul?
Jenica Tabacu este persoana care s-a implicat în organizarea acestor manifestări. Nu a semnat nici un contract şi nici o factură, acestea fiind “atribuţiile” “Acarilor Păun”, directorii instituţiilor de cultură care au organizat evenimentele. În schimb, este evidentă implicarea Jenicăi Tabacu numai dacă avem în vedere mulţumirile profunde şi elogiile fără seamăn pe care ile-a adus Horia Brenciu, dar şi ceea ce scrie negru pe alb una dintre firmele care a prezentat o ofertă, Admen Production Câmpina. Oferta acesteia (vezi facsimil – jos) începe astfel: “În atenţia doamnei Jenica Tabacu. Stimată doamnă, în urma solicitării dumneavoastră, vă trimitem…” În altă ordine de idei, Jenica Tabacu a început să nu mai aibă aceeaşi susţinere de până acum. Primarul Horia Tiseanu este primul care pare să fi simţit… trendul şi nu o mai susţine necondiţionat pe fosta sa colegă de partid. Mai mult, consilierii care provin din PNDC par să se fi coalizat, adunând şi alte forţe din PD-L, care aşteptau un moment prielnic s-o elimine pe Jenica Tabacu. După scandalurile de la şedinţele Consiliului Local, de la sfârşitul lunilor mai şi iunie, Alin Moldoveanu a cerut secretarului Paul Moldoveanu un răspuns scris la întrebarea “Este sau nu Jenica Tabacu în incompatibilitate între funcţiile de director al Muzeului Hasdeu şi consilier local?” La ultima şedinţă a Consiliului Local, Alin Moldoveanu a primit răspunsul, dar a refuzat să-l facă public!!! Mai multe surse din Primărie, dar şi din PD-L ne-au confirmat că documentul semnat de Paul Moldoveanu atestă incompatibilitatea Jenicăi Tabacu! Şi atunci, de ce tace Alin Moldoveanu? De ce tace PD-L? Mai ales că acest partid nu mai este condiţionat de prezenţa lui Marian Nistor în funcţia publică de la Piaţa Centrală, graţie căreia a fost ani la rând în aceeaşi stare de incompatibilitate ca şi Jenica Tabacu. Se negociază? Care va fi preţul păstrării Jenicăi Tabacu în aceste funcţii? Şi cine îl va plăti? Tot contribuabilul câmpinean, cel căruia i se acordă atenţia cuvenită doar în an electoral?! Probabil că…

Un comentariu

  1. BANII CAMPINENILOR? LA BUNUL PLAC AL PRIMARULUI SI AL ACOLITILOR SAI IN FRUNTE CU MARIAN NISTOR SI SOTIA ACESTUIA CARE VOR CONDUCE PIATA INTR-O CONTINUA CORUPTIE CU TARABE REPARTIZATE PREFERENTIAL CUI VOR EI FARA CASE DE MARCAT SI FARA ACTE LA MARFA

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare