Știri

CSM a sunat adunarea!

După ce joi, 15 iulie,  antrenorul Ionică Burchi a sunat adunarea lotului de seniori al CSM Câmpina, primele şedinţe de pregătire au avut un caracter de acomodare la efort. De altfel, cunoscutul oficial câmpinean, după ce şi-a expus punct cu punct programul de pregatire, şi-a avertizat elevii că nu va face nicio concesie în cazul când vor exista abateri. “ Avem un obiectiv clar, acela al promovării, iar cine nu va face faţă, va pleca acasă “, a precizat Ion Burchi.
Cum majoritatea jucătorilor sunt elevi, iar vacanţa încă nu s-a terminat, antrenamentele se vor desfăşura zilnic, iar intensitatea acestora va fi progresivă mai ales în planul acumulărilor de ordin fizic. Până la cantonamentul programat pe 2 august, la Valea Neagră, vor exista şi câteva meciuri de verificare, toate susţinute în deplasare. S-a preferat acest lucru deoarece, aşa cum am mai anunţat, o parte din suprafaţa de joc a stadionului “Petrol” a fost regazonată.
În privinţa noutăţilor, pe lângă Iulian Budileanu, la această oră se mai află în probe încă doi jucători. Primul, este un atacant de 25 de ani, Adrian Gheorghe, care în sezonul trecut a îmbrăcat tricoul formaţiei Stejarul Goruna, iar cel de al doilea se numeşte Alexandru Mireanu, un mijlocaş de 21 de ani care a început fotbalul la F.C. Poiana Câmpina. În următoarele zile, în mod sigur vor mai apărea şi alţi fotbaliştii asupra cărora Burchi se va pronunţa dacă merită să rămână sau nu. Un bun prilej pentru acesta va fi peste câteva zile, atunci când C.S.M. – ul are programat un prim amical, pe stadionul din Floreşti, în compania formaţiei locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare