Tineri suspectaţi de furt. Marţi, 4 august, poliţiştii câmpineni au reuşit să depisteze principalii suspecţi ai unui furt dintr-o casă de vacanţă de pe teritoriul localităţii. Suspecţii sunt Laurenţiu G., de 21 ani, Gabriel C., de 18 ani, şi N.B., de 15 ani, toţi din Câmpina. Laurenţiu G. a fost prezentat Judecătoriei Câmpina cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, cercetările continuând pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei tineri.
Şi-a tăiat fiul! Într-una din serile trecute, între I. Ştefan şi Ş. Ştefan, tată şi fiu, ambii din Câmpina, a izbucnit un scandal, în timp ce se aflau în locuinţa lor. Conflictul a degenerat, moment în care tatăl a luat un cutter de pe masă şi i-a aplicat o corecţie fizică băiatului său. Acesta a necesitate internarea la Spitalul Municipal, diagnosticul medicilor fiind “plagă prin tăiere faţă dorsală braţ stâng”. Poliţiştii câmpineni continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de lovire.
Accident pe DN1. Vasile N., de 35 de ani, din Breaza, aflându-se la volanul propriului autoturism, pe DN1, la km 126+800, încercând să efectueze o manevră, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din direcţia Braşov – Ploieşti. În urma impactului, acest autoturism a fost proiectat în alte trei autoturisme. Nimeni nu a fost grav rănit, doar maşinile fiind serios “şifonate”, în schimb, Vasile N. a fost depistat cu o alcoolemie de 0,48, ceea ce i-a adus un dosar penal.
Un şofer inconştient, pe microbuz . Pe Strada Ecaterina Teodoroiu din Câmpina s-a produs un accident de circulaţie destul de grav, în care a fost implicat ca erou principal şoferul unui microbuz. Este vorba de Cristian N., de 45 ani, din Talea, care efectua cursa Câmpina – Talea. După ce s-a încadrat pe sensul său de mers, la plecarea din staţie, s-a angajat în depăşirea unei biciclete, pe care se afla Dan C., de 31 ani, din Câmpina, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Întrucât din sens opus se apropia un alt autovehicul, conducătorul microbuzului a tras brusc dreapta de volan, acroşând cu aripa biciclistul, care s-a dezechilibrat şi a căzut, accidentându-se grav. Şi mai grav pentru Cristian N. este că după producerea accidentului a părăsit locul faptei, fiind depistat ulterior de poliţişti.
L-a călcat. Bogdan V., de 22 ani, din Poiana Câmpina, conducea propriul autoturism într-una dintre nopţile trecute, pe Str. Sondei din Câmpina. La un moment dat, l-a surprins şi accidentat uşor pe Gheorghe B., de 53 de ani, din Câmpina, care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
A intrat într-o autospecială… cu maşina! Iordana P, de 54 ani, din Tulcea, se afla pe DN1, la km 95+100, pe raza localităţii Cornu, la volanul propriului autoturism, când a intrat într-o autospecială, condusă de Gheorghe T., de 32 ani, din Adunaţi.
Amenzi pentru prostituţie. Ce fac poliţiştii sâmbătă după-masă? Ies la control pe DN1 la… prostituate! Şi au găsit ceva.. marfă… Au dat amenzi în valoare de 5.000 lei şi au confiscat suma de… 30 lei. Totodată, au declanşat actele premergătoare pentru întocmirea dosarelor penale pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie.
La furat de lemne. Poliţiştii din Măgureni au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, prilej cu care au fost depistaţi P. S., de 17 ani, din Câmpina, care tăia arbori din fondul forestier naţional şi Mihai B., de 27 de ani,din Măgureni, care ridica fără drept resturi de exploatare. Celor doi le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 2 120 lei.
Ce căuta pe pista de motocros? Sâmbătă după-amiază, Adrian D., de 27 de ani, din Câmpina, în timp ce conducea o motocicletă pe pista de motocros, în zona de agrement Muscel, din cauza lipsei de experienţă, a derapat, pierzând controlul asupra direcţiei şi a căzut de pe motocicletă, rănindu-se uşor.
Dar cu calu’… În noaptea de vineri spre sâmbătă, la Valea Doftanei, Sebastian P., de 23 ani, din Breaza, la volanul propriului autoturism, nu a putut evita ciocnirea cu un cal, din impact rezultând rănirea uşoară a pasagerului Emil A., 35 ani, din Breaza.