Cristina Oprişenescu e absolventă a Universităţii de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, promoţia 1988, secţia tapiserie, iar din 1994 este membră a Uniunii Artiştilor Plastici Bucureşti. Meleagurile câmpinene i-au devenit sursă de linişte şi energizant pentru actul creaţiei încă de acum câţiva ani. Despre opera sa ar fi foarte multe de spus. A avut de-a lungul carierei un număr impresionant de expoziţii. Universul artistic pe care l-a dezvoltat şi îl dezvoltă remarcabil, cuprinde tapiserie, grafică, pictură, grafică de şevalet, instalaţie etc. Experimentează tehnici şi tematici diferite, însă emoţiile şi trăirile vibrează în fiecare pată de culoare, în fiecare tuşă, linie sau formă. Este un excelent ambasador al simbolurilor, un compozitor de sunete plastice transpuse armonios în game cromatice vii, desăvârşite prin sinceritateta sufletului său nobil de artist.
– Ce vârstă aveaţi când aţi făcut primii paşi în artă?
– Primii paşi în artă nu mai ştiu când i-am făcut, eram prea mică. Îmi povesteau părinţii cum, la nici trei ani, umpleam cu desene cărţile tatălui meu.
– De ce aţi ales tapiseria? Ce are în plus faţă de celelalte ramuri ale artei plastice?
– Nu eu am ales tapiseria, ci ea m-a ales, pentru un timp numai, pentru a parcurge un drum necesar autocunoaşterii şi aprofundării materialelor şi structurilor. Tapiseria a fost o etapă, dar nu am mai putut s-o continui, din păcate, fiind o artă foarte costisitoare.
– Nu sunteţi doar artistă, sunteţi şi profesoară. Unde predaţi şi ce anume?
– Sunt şi profesor la Clubul Copiilor din sectorul 2 din Bucureşti.
– Care este legătura dvs. cu Câmpina?
– Am venit în Câmpina acum 9 ani, ca să-mi construiesc un atelier de creaţie la aer curat, în liniştea naturii, departe de haosul şi aerul toxic din Bucureşti, unde stăteam într-un apartament înghesuit. Acum, în casa-atelier din Câmpina, pot spune că am reuşit să lucrez, în câţiva ani, cea mai mare parte a creaţiei mele! A avea un atelier adevărat contează enorm pentru un artist!
– De când aţi terminat facultatea şi până în prezent aţi avut multe expoziţii personale şi aţi participat la foarte multe de grup, una dintre acestea fiind şi cea de la Câmpina, ArtFoyer, vernisată pe 30 mai la Muzeul Grigorescu. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest palmares şi cum este să expui alături de artişti câmpineni?
– Expunerea, alături de artiştii câmpineni, a fost pentru mine un bun prilej de a cunoaşte colegi noi şi de a expune şi în alte locaţii interesante decât cele cu care eram obişnuită. Apreciez sensibilitatea şi calitatea artistică a lucrărilor colegilor artişti câmpineni!
– Există multă artă pe piaţă. Cum se diferenţiază opera dumneavoastră de restul?
– Nu prea expun, deocamdată, pe aşa zisa piaţă de artă. Nu pentru că nu aş dori, ci pentru că această piaţă este ori inexistentă pentru majoritatea artiştilor, ori tributară unor elite. Ar trebui să parcurg un drum poate lung şi dificil pentru ca lucrările să-mi fie achiziţionate, nu cumpărate, privite ca o investiţie şi mai puţin ca o artă pentru consum. Pentru că aceasta este tendinţa, iar arta îşi poate găsi finalizarea doar în casele de licitaţii sau galeriile elitiste. În celelalte galerii de artă am expus, dar nu am vândut mai nimic, deoarece nu lucrez artă comercială.
– Mai există interes pentru artă?
– Dacă mai există interes pentru artă?! Există şi va exista întotdeauna, însă, la noi, interesul e încă la un nivel redus. Lipsa banilor, dar mai ales a nevoii estetice pentru frumos! Acum se investeşte în artă, în arta de top, în artiştii de “cotă“, în acei artişti deveniţi peste noapte superfaimoşi, îndeajuns de vedete pentru a-i pune într-o umbră totală pe ceilalţi colegi, ceea ce nu este just şi nici de fair-play.
– În opinia dumneavoastră, care credeţi că este rolul artistului în societate?
– Rolul artistului este acela de formator al unui interes continuu al semenilor pentru artă. El trebuie să constituie un model de dăruire şi sacrificiu într-o misiune cuprinzătoare de formare şi cultivare a unui ideal estetic, a unei rezonanţe afective cu marea artă care a fost şi va fi mereu. Inovaţia şi descoperirea unor noi mijloace de expresie sau tematici nu ar trebui confundate cu tendinţa de a şoca în mod expres cu care ne întâmpină, de obicei, creaţiile aşa zis “moderniste” sau avangardiste. În artă, nimic nu mai poate fi nou, s-a experimentat cam tot. Rămâne doar sinceritatea artistului şi “flacăra”din el.
– Care este elementul care joacă un rol definitoriu în lucrările dumneavoastră?
– Lucrările mele exprimă viziunile mele, revelaţii şi reverii. Am nevoie de o motivaţie, de un model care să mă inspire. Cea mai provocatoare parte într-o lucrare este compoziţia, apoi finalizarea, când trebuie să intri ca într-o transă pentru a elibera acea parte nevăzută a inconştientului. Ca tehnici folosesc mai mult culori fluide, acrilice.
– Cum s-a schimbat stilul dumneavoastră de-a lungul timpului?
– Stilul meu a evoluat de la un constructivism abstract, la un expresionism romantic, aş zice, iar acum poate că mă situez într-o perioadă neorealista.
– Aveţi serii de lucrări reprezentând mari muzicieni ai timpului. Despre cine este vorba şi ce v-a determinat să-i evidenţiaţi în opera dumneavoastră?
– Am avut perioade… După ce am experimentat, în tapiserie, toate resursele acestei arte, am trecut la grafică şi pictură de şevalet, dedicându-i mai întâi lui Freddie Mercury, trei ample expoziţii personale în săli de prestigiu ale UAP în Bucureşti. Apoi, din 2009, am început să-l studiez pe Michael Jackson. Amândoi, aceşti titani ai pop-rock-ului, m-au fascinat şi mă fascinează prin farmecul lor unic şi poate prin rezonaţa cu ei, cu opera lor. Trebuie să rezonezi puternic şi sincer cu un motiv sau personaj ca să poţi fi la fel de sincer în artă. Inspiraţia este întreţinută, în cazul meu, de interesul şi admiraţia pe care mi le procură o anumită tematică sau personaj. Iubesc oamenii şi cel mai mult îmi place să abordez portretul şi compoziţia cu personaje!
– Aveţi vreun proiect la care visaţi şi vă doriţi să-l realizaţi?
– Am multe proiecte… O viaţă de om e cam scurtă! Voi organiza în august, între 7 şi 21, o expoziţie în Bucureşti, sala Orizont, dedicată lui Michael Jackson. Aş vrea să continui această superbă tematică şi la anul, la care vreau să adaug o suită de peisaje din Neverland. Am un vis frumos! Să pot deschide o expoziţie chiar la Neverland, în casa aceea, acum goală şi pustie, a lui Michael Jackson!
– Numiţi trei artişti cu care aţi vrea să fiţi comparată.
– Nu aş dori să fiu comparată cu nimeni, cu nici un alt artist. Aş vrea să fiu şi să rămân eu însămi.
– Care este scopul dumneavoastră pe linie profesională?
– Scopul meu? Nu-l pot rezuma în câteva cuvinte! Aş dori să-i fac pe oameni să viseze, să se simta bine, să se îndrăgostescă din nou, să iubească din nou oamenii şi Omul, această minunată, divină creaţie, privind picturile mele.
– Dacă ar fi să-l exprimaţi în cuvinte, cum ar suna mesajul pe care-l transmiteţi oamenilor prin intermediul artei dumneavoastră?
– Mesajul meu?! Să fiţi mai deschişi, să visaţi în fiecare zi, să făuriţi visuri frumoase şi să transmiteţi, non stop, Iubire. Prin vibraţie, toată emoţia pozitivă poate transforma lumea!
Andreea Ştefan
