Crăciunul în vremea copilăriei…

E vreme Crăciunului, cu toată atmosfera specială pe care nu o pot oferi decât sărbătorile de iarnă. E zăpadă din belşug, iar printre colinde, gândul fiecăruia se îndreaptă nu numai spre cei dragi, dar şi spre amintirile copilăriei. Cum era Crăciunul copilăriei pentru oameni ajunşi mari acum, aflaţi din rândurile următoare. Fiecare dintre cei intervievaţi a acceptat cu plăcere să ne povestească o întâmplare din copilăria sa, întâmplare care este legată de sărbătoarea Naşterii Domnului.

Florin Buda, director Casa Tineretului: „Aveam 5-6 ani, era prin ‘61-’62, cândm-a luat tata la o plimbare pe centru… Era centrul vechi şi era foarte frumos… Când am ajuns înapoi acasă, locuiam undeva pe Strada Bobâlna, pe o noptieră era un brad mare, frumos, imens mi s-a părut… Şi a apărut şi cineva îmbrăcat într-un veşmânt roşu, cu o barbă albă, care m-a cam luat la întrebări. M-a întrebat dacă am fost cuminte, eu i-am răspuns destul de circumspect, mi-a cerut să-i spun o poezie şi i-am zisuna cu destulă greutate, dar mi-am dat seama că veşmântul său roşu era plapuma bunicii, iar sub aceasta se ascundea unchiul meu. E cea mai frumoasă şi mai vie amintirelegată de Crăciun!”

Dragomir Enache, consilier al directorului Termoelectrica Ploieşti, consilier local: „În familia noastră nu s-a spus niciodată Moş Gerilă. Pe timpul copilăriei mele, ziua de Crăciun, pe lângă sfântă era şi… lucrătoare. În acea zi, dimineaţa, până să plece la serviciu, tatăl meu pregătea friptura, cârnaţii şi ne scula pe noi, copiii, pentru a lua masa de Crăciun împreună. Tot atunci, vedeam în premieră bradul de Crăciun şi darurile, pe care părinţii mei le pregăteau în taină, noaptea, astfel încât noi să constatăm că într-adevăr venise Moş Crăciun. Şi pentru că noi eram încă în pijamale, după ce tata pleca la serviciu, ne culcam la loc, acela fiind cel mai fericit somn, pentru că visul se împlinise – venise Moş Crăciun şi dormeam cu el în suflet şi în gând. Aşa s-a întâmplat până ce şi eu am avut copii şi într-un fel… se întâmplă şi astăzi. A crede totdeauna în «ceva» cred că este cel mai important!”

Marian Dulă, colonel în rezervă, consilier local: „Am petrecut Crăciunul în comunism. Moş Crăciun se numea Moş Gerilă. Părinţii ne duceau pe noi, cei patru copii, la Casa de Cultură din Roşiorii de Vede (Casa Albina de dinainte de război). Acolo, prin sindicatul învăţământului, Moş Gerilă dădea cadouri copiilor, într-o duminică din proximitatea lui 25 decembrie”.

Viorel Bondoc, colonel în rezervă, consilieri local: „Poate paradoxal cea mai interesantă amintire este o mare dezamăgire… Eram prin clasa a V-a când am aflat că nu există Moş Crăciun… Eram atât de nerăbdător să-l văd… Îl pândeam, dar niciodată nu reuşisem să-l văd şi descopeream în dimineaţa de Crăciun cadourile frumos aranjate sub brad. După această dezamăgire, partea cea mai frumoasă a devenit aranjarea bradului, descoperirea cadourilor, colindele şi toată acea atmosferă magică”.

Mihaela Neagu Petrovici, medic de familie, consilier local: „Cea mai frumoasă amintire este aceea a împodobirii bradului de Crăciun. Era împreună întreaga familie şi era o atmosferă atât de caldă şi atât de plăcută… Am fost un copil răsfăţat, pentru că am fost cea mai mică dintre surori şi fraţi. Iar pregătirea bradului de Crăciun era cel mai frumos moment al acestei sărbători, poate şi pentru că realizam chiar noi multe obiecte cu care împodobeam bradul. Era o atmosferă atât de caldă, cum mi-aş dori să fie în casa fiecăruia…”