Știri

CONSULTARE PUBLICĂ A CETĂȚENILOR MUNICIPIULUI CÂMPINA CU PRIVIRE LA SPECTACOLELE PUBLICE

Aducem la cunoştinţa cetăţenilor că până în anul 2017 spectacolele publice, la care participau aprox. 9000 – 10.000 de spectatori (cf. raportărilor Jandarmeriei Române) au fost organizate cu prioritate în Centrul Civic al municipiului (intersectia Bulevardului Carol I cu Calea Doftanei şi Bulevardul Culturii), aceasta fiind considerată o zonă oportună din punct de vedere al vizibilităţii şi al accesibilităţii cetăţenilor. 
După interdicţia primită de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă de a lansa focuri de artificii la sfârşitul spectacolelor din zona centrală, la nivelul Executivului a fost luată decizia de comun acord, ca specatcolele viitoare să se desfăşoare de asemenea în Centrul Civic, însă de această dată, în intersecţia Bd. Carol I cu str. 1 Decembrie 1918, acest lucru realizându-se începând cu Festivalul Serbările Toamnei din anul 2018.
Având în vedere că în luna septembrie 2019 după încheierea Festivalului Serbările Toamnei, atât în mediul online – reţele de socializare, cât şi în presă, a fost dezvoltată o critică asupra acestui tip de manifestare, cât şi asupra zonei în care a fost desfaşurată, Autorităţile Publice Locale ale municipiului Câmpina doresc consultarea cetăţenilor în ceea ce priveşte organizarea spectacolelor publice la modul general, dar şi cu privire la organizarea Festivalului SerbărileToamnei, în mod particular.
Conform prevederilor art.7 din Legea 52/ 2003 privind transparenţa decizională, Primăria Municipiului Câmpina a decis organizarea unei consultări publice a cetățenilor municipiului cu privire la acest subiect, solicitând sprijinul publicului interesat, pentru a participa activ cu propuneri şi/ sau completări la ideea de spectacol public organizat pe teritoriul municipiului Câmpina. 
Aşadar, punem la dispoziţie următoarele întrebări, la care să puteţi răspunde:
1. În ceea ce priveşte un spectacol public, la modul general, la care să poată participa aprox. 10.000 de persoane acesta trebuie să fie organizat:
a) În vechea locaţie (zona Parcului Regele Mihai I) în care, la final,  poate fi urmărit doar spectacol de lasere;
b) În noua locaţie (intersecţia Bd. Carol I cu strada 1 decembrie 1918) în care, la final, poate fi urmărit un foc de artificii;
c) O locaţie cu totul nouă/  Care ar fi aceasta?

2. În ceea ce priveşte organizarea Festivalului Serbările Toamnei, doriţi să existe în continuare:
a) Terasele clasice ca până acum (mancare tip fast-food şi tradiţional);
b) Doar standuri cu produse nealimentare şi alimentare ambalate;
c) Alt tip de festival ? Cum vedeţi organizarea?
Cei interesați pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind acest subiect, Primăriei Municipiului Câmpina, până cel târziu în data de 11 noiembrie 2019. Acestea pot fi depuse în scris, la Registratura Primăriei, pot fi transmise prin poșta clasică, prin fax sau poşta electronică (web@primariacampina.ro).
Totodată, puteţi regăsi un formular ce poate fi completat direct pe site-ul primăriei (www.primariacampina.ro) sau decupând talonul special pregătit în ultimul număr al ziarului InfoCâmpina (talon ce după completare va fi adus în urna ce se va regăsi la sediul Primăriei municipiului Câmpina – Centrul Informare Cetăţeni).
Primăria Municipiului Câmpina
Primar Horia Tiseanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare