consideră Dragomir Enache, preşedintele interimar al PNL Câmpina
Congresul PNL desfăşurat la Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute, l-a readus pe Crin Antonescu în lupta pentru Cotroceni. Astfel, el va concura în interiorul partidului cu noul lider al liberalilor, Klaus Iohannis, pentru a fi desemnat candidatul dreptei la Preşedinţia României. După ce primarul Sibiului a fost ales preşedinte al PNL şi candidat al partidului pentru prezidenţialele de anul acesta, la propunerea unor delegaţi din sală, Crin Antonescu a fost ales al doilea candidat liberal la fotoliul prezidenţial. Antonescu si Iohannis vor fi supuşi analizei noii Delegatii Permanente a PNL, care, în urma unui sondaj de opinie, va desemna candidatul la prezidenţiale în funcţie de intenţia de vot.
Desemnarea candidatului ar urma să se facă în august sau septembrie. În legătură cu cele întâmplate la Congresul PNL, preşedintele interimar al organizaţiei municipale a partidului, Dragomir Enache, ne-a declarat următoarele: “Congresul PNL a fost încă un pas pentru echilibrarea forţelor politice din ţară prin unificarea dreptei, acesta fiind un obiectiv principal al partidului nostru. Astfel, pe partea dreaptă a eşichierului politic vom avea, în curând, un partid la fel de puternic şi de mare ca şi PSD, singurul exponent al stângii. Şi celelalte obiective ale Congresului au fost atinse, conform unui program aproape nemţesc. Congresul a decis ca partidul să aibă doi candidaţi pentru alegerile prezidenţiale, lucru care, în final, dă garanţia unui candidat foarte bun, prin activarea unei competiţii interne şi democratice. Organizaţia Câmpina va respecta şi va aplica riguros toate hotărârile Congresului PNL.” A.N.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!